Iubire ca-n filme între doi cântăreți de muzică populară. „Am fost la un pas să ne căsătorim”

Sursa foto: Arhiva EvZ

Doi dintre cei mai cunoscuți interpreți de muzică populară au fost la un pas să se căsătorească în tinerețe. Artiștii au decis să meargă pe drumuri separate și au rămas prieteni timp de mulți ani de zile. Motivul pentru care nu au putut fi împreună

Gheorghe Turda a recunoscut că i-a plăcut foarte mult de Elena Merișoreanu pe vremea când erau tineri. Artistul era, în acea perioadă, studet la Conservatorul din Cluj. Cântărețul de muzică populară a spus că era coleg la Rapsodia Română cu Elena și și-a dat seama la un moment dat că s-a îndrăgostit de artistă. Interpretul de muzică populară a explicat care au fost lucrurile care l-au atras la Elena Merișoreanu.„Îmi plăcea mult de tot de ea, era femeia perfectă, din toate punctele de vedere, avea un păr superb, era ardeleancă, mă cucerise. A fost însă o iubire curată. Nu mi-am permis să îi cer ceva. Pe atunci, nu îndrăzneai să îi ceri ceva unei femei, înainte de nuntă. Eram copil crescut la țară, cum era să afle mama că mi-am făcut alte plăceri, înainte de nuntă?”, a mărtursit Turda. El a continuat prin a spune că a fost la un pas de a se însura cu artista.

Elena Merișoreanu a vorbit de relația cu Gheorghe Turda

Interpreta de muzică populară a recunoscut că la începutul carierei sale a fost îndrăgostită de Gheorghe Turda. Elena Merișoreanu a mai adăugat că cei doi au rămas prieteni buni timp de mai mulți ani și că încă sunt în relații bune. „Eram prieteni, da, am fost la un pas să ne și căsătorim, am fost colegă cu el, la Rapsodia Română. E un coleg extraordinar”, a mărturisit artista.

Turda a spus și care a fost motivul pentru care relația lor nu s-a oficializat în fața ofițerului de stare civilă. Cântărețul a punctat că gusturile fiecăruia dintre ei nu se pot discuta. Artistul s-a gândit că poate el a fost prea pretențios. În ciuda acestor lucruri, Turda s-a împrietenit cu soțul artistei, cei doi au fost colegi la Ministerul de Interne, potrivit Playtech.ro.

Cu cine s-a iubit Elena Merișoreanu

Elena Merișoreanu este căsătorită cu Viorel Croitoru. Până să fie cu actualul ei partener, interpreta de muzică populară a mai avut alte două relații. Unul dintre bărbații din viața artistei a fost fratele Ionelei Prodan, care era mult mai în vârstă decât Elena. „I-am povestit mamei și-mi zice: Auzi, tu ai plecat în București ca să te faci cântăreață. Ăsta vrea să te măriți cu el și să pleci în străinătate, că e diplomat și trebuia să fie însurat. Tu nu mai faci nimic cu cântatul! Pentru asta ai plecat tu de acasă?”, a mărturisit Elena Merișoreanu.

Artista a continuat prin a spune că mama sa a avut dreptate în privința fratelui Ionelei Prodan. Acesta a plecat fără artistă în Portugalia, iar relația celor doi s-a rupt atunci. „Era cam bătrân, era cam cu 15 ani mai mare ca mine, dar era frumos”, a mai precizat Elena Merișoreanu în timpul podcastului lui Valentin Sanfira.