Cea mai nouă mutare pe piața IT. Parteneriat de ultimă oră anunțat OFICIAL

Cea mai nouă mutare pe piața IT. Parteneriat de ultimă oră anunțat OFICIAL

Două nume puternice de pe piața IT din România au decis să încheie un parteneriat care va influența viitorul acestui domeniu.

PC Garage – unul dintre cele mai mari magazine online de produse IT si electronice din Romania și AdNet – un furnizor de top de servicii data center, anunță pe această cale încheierea unui parteneriat, în baza căruia PC Garage va comercializa pe platforma sa serviciile de cloud computing oferite de AdNet.  

Prin intermediul acestor servicii, PC Garage vine în întâmpinarea cerinţelor pasionaţilor de jocuri ce doresc crearea unui server de gaming dedicat, folosind una dintre maşinile virtuale puse la dispoziţie de partenerul AdNet. Astfel, clienții PC Garage pot alege în funcţie de necesităţi, mașini virtuale din categoria Basic, Advanced și Expert, ce vor beneficia şi de un suport tehnic 24/7.

PC Garage a ales pentru acest parteneriat compania AdNet datorită vastei sale experiențe în furnizarea serviciilor de virtualizare și cloud computing, către clienți locali și internaționali, menționează Agora.ro.

“Vrem ca atunci când clientul accesează magazinul nostru, să găsească aproape orice işi doreşte în materie de gaming. De aceea, ne-am dorit să includem în oferta noastră şi o serie de maşini virtuale AdNet prin intermediul cărora, clienţii să îşi poată configura propriile lor servere pe gaming.” a declarat Razvan Pop, Director Marketing PC Garage.

„Colaborarea cu PC Garage aduce serviciile de cloud și virtualizare dezvoltate de specialiști IT români mai aproape de clienți. Calitatea acestor servicii, demonstrată pe piața internațională de profil, devine începând de astăzi accesibilă și publicului larg, la un click distanță, mulțumită parteneriatului cu PC Garage!” a declarat Tiberiu Croitoru, Sales Manager AdNet.

 

Ne puteți urmări și pe Google News