Serbările fabuloase organizate de șahul Iranului cu ocazia împlinirii a 2500 de ani de la întemeierea Imperiului Persan nu au fost niciodată egalate. Au costat două miliarde de dolari. Dar pentru extravagantul suveran al Iranului au marcat începutul sfârșitului.

14 octombrie 1971. Cincizeci de mii de păsărele ciripesc vesele în deșertul din jurul cetății antice Persepolis. Au fost aduse „par avion” din toată Europa și stau cocoțate pe crengile a 15.000 de arbori, „importați” și ei din pădurea Versailles și înfipți în nisipul iranian. Peste câteva zile, cântecul va înceta: fără apă și hrană, păsărelele nu au supraviețuit în deșert. Dar au murit pe altarul celei mai mari petreceri din istoria omenirii.

Șahinșahul Mohammed Reza Pahlavi

Serbările care au marcat două milenii și jumătate de la întemeierea Imperiului Persan s-au desfășurat între 12 și 16 octombrie 2011, dar pregătirile au durat cel

Șahinșahul Mohammed Reza Pahlavi și-a dorit să marcheze într-un mod unic împlinirea a 2500 de ani de când strămoșul său Cirus cel Mare întemeiase Primul Imperiu Persan (Imperiul Achemenizilor), cucerind imperiile rivale ale lidienilor, mezilor și babilonienilor. Așa cum notează în memoriile sale Împărăteasa Farah, soția Șahului, banchetul trebuia să demonstreze că „epoca Pahlavi a fost o perioadă de renaștere a civilizației iraniene”. Șahul însuși anunțase că va fi „cea mai mare petrecere din lume” și avea să se țină de cuvânt.

Locul ideal pentru acest eveniment colosat i s-a părut a fi vechea cetate Persepolis, fostă capitală a imperiului, întemeiată de Darius I în 518 î.Hr. și despre care istoricul grec Diodoros Siculus scria că este „cel mai bogat oraș de sub soare”.

Doar că Persepolis se afla în plin deșert: cea mai apropiată localitate era Shiraz, la 60 de kilometri. Așa s-a născut ambiția nebunească de a transforma pustiul în stațiune de lux.

Firma franceză de arhitectură Maison Jansen a fost cea care a conceput planurile pentru „Orașul Corturilor” sau „Orașul de Aur”, cum a fost botezată așezarea de lângă ruinele Persepolisului menită să îi primească pe invitații din toată lumea, printre care șefi de state, capete încoronate, vedete de cinema.

Cincizeci de corturi (în realitate apartamente ultraluxoase din prefabricate îmbrăcate în mătase, dotate cu tot confortul, inclusiv telefon și telex internațional prin satelit) au fost așezate în formă de stea, cu cinci „bulevarde” care porneau radial de la o fântână centrală. Un asemenea cort adăpostea: două dormitoare, două băi, un birou și un salon somptuos care putea primi până la douăsprezece persoane. Pe peretele fiecărui cort, o tapiserie cusută de mână cu portretul Șahului, un cadou pe care oaspeții l-au luat cu ei la plecare.

Cortul principal, lung de 68 de metri și lat de 24, a găzduit „Sala Banchetului”. Construirea „Orașului Corturilor”, întins pe 650.000 de metri pătrați, a durat un an și s-au folosit 37 de kilometri de mătase.

Deșertul a fost tratat chimic pe o rază de multe sute de metri, pentru a fi curățat de șerpi, scorpioni și alte asemenea pericole. Așa cum am arătat, din Europa s-au adus copaci și păsări cântătoare, care au rezistat doar până la sfârșitul petrecerii. De asemenea a fost amenajată o superbă grădină cu mușcate roșii și roz, printre care se înălțau tufe de trandafiri înalte de trei metri.

Aeroportul din Shiraz a fost modernizat și de la el până la „Orașul Corturilor” a fost construită o autostradă pe care au circulat 250 de limuzine roșii Mercedes cu șoferi în livrele aflate la dispoziția oaspeților.

În dimineața zilei de 12 octombrie 1971, înainte de începutul serbărilor, Șahul a mers la mormântul lui Cirus, aflat la 43 de kilometri de ruinele cetății Persepolis, și i-a cerut acestuia binecuvântarea și s-a rugat: „O, Cirus, Mare Rege, Rege al Regilor, Rege Achemenid, Rege al pământurilor Iranului, eu, Șahinșahul Iranului îți aduc închinăciune din partea mea și a poporului meu.” A încheiat: „Odihnește în pace, pentru că noi suntem treji și așa vom rămâne de-a pururea”. Exact atunci, spun martorii, din deșert s-a iscat o furtună puternică.

Mohammed Reza Pahlavi și împărăteasa Farah

Câteva scene neplăcute s-au înregistrat și la banchetul principal din seara de 14 octombrie. Martorii au relatat că șirul de invitați era atât de lung, încât întâmpinarea acestora de către Șahul Pahlavi și Împărăteasa Farah a durat ore întregi. În acest timp, invitații așteptau la coadă, în deșert, până când au fost alungați în corturi de o altă furtună de nisip.

Însă banchetul a fost cu adevărat magnific. De conceperea meniului și prepararea bucatelor s-a ocupat restaurantul parizian Maxim’s, cel mai bun din lume la vremea respectivă. Patronul Louis Vauzedale a închis localul timp de două săptămâni, pentru ca personalul său să se poată dedica în totalitate evenimentului de la Persepolis.

Legendarul hotelier Max Blouet a fost adus de la pensie pentru a superviza bunul mers al banchetului.

Emil Real (co-organizator al evenimentului, împreună cu fratele său, Felix,) își amintește într-o mărturie pentru Alimentarium, site-ul Muzeului Alimentației din Vevey: „Cu trei zile înainte de banchet au fost aduse optsprezece tone de alimente. Acestea includeau: 2.700 de kilograme de carne de vită, porc și miel; 1.280 de kilograme de carne de pasăre și vânat; și 30 de kilograme de caviar, deși unii susțin că ar fi fost vorba de 150 de kilograme.”

Grace Kelly, Prințesa de Monaco, a fost cea mai frumoasă.” - Anna Nutt, garderobieră

Totul a fost adus de la Paris cu avionul, inclusiv pătrunjelul și arpagicul. Doar caviarul provenea din Iran.

Masa, în formă de serpentină, a avut aproape 70 de metri lungime. Vesela a fost fabricată după comandă specială la Limoges. Fața de masă a fost creația celebrei case pariziene Porthault, iar 125 de femei au lucrat timp de șase luni la broderii.

Sub bagheta „chef”-ului Rudolf Pazeller au lucrat 40 de bucătari și 120 de ospătari.

A doua zi, oaspeții au fost invitați să asiste la o grandioasă paradă militară, în deșert, la umbra ruinelor cetății Persepolis. Defilarea, la care au participat cu exactitate 1.724 de soldați, a reprezentat o etalare de costume și uniforme militare acoperind istoria celor 2500 de ani de Imperiu Persan.

Seara, a avut loc un al doilea banchet, de data aceasta mai puțin scorțos.

Clericii și musulmanii radicali, care și așa nu priveau cu ochi buni regimul imperial, au atacat vehement „desfrâul” serbărilor. Aflat în exil la Paris, Ayatollahul Khomeini a tunat: „Să știe toată lumea că această petrecere nu are nici o legătură cu nobilul, musulmanul popor al Iranului. Toți cei care au participat au fost trădători ai Islamului și ai poporului iranian.”

Mulți observatori susțin că serbările din acel octombrie 1971, prin opulența lor, au marcat începutul sfârșitului dinastiei șahului, accelerând radicalizarea islamică.

Regimul de tip occidental, instituit de Șahul Reza Pahlavi în 1926, și continuat de fiul acestuia, Mohammed Reza Pahlavi, sub numele de „Revoluția Albă”, s-a încheiat brutal în 1979, fiind înlocuită cu „Revoluția Islamică”, fără ca Statele Unite și Marea Britanie să miște un deget pentru a salva un regim aliat.

La șase ani după banchetul de pomină, în octombrie 1977, au început mișcările de protest împotriva Șahului, care au sfârșit prin răsturnarea sa, pe 16 ianuarie 1979.

Pe 1 februarie 1970, Khomeini se întorcea triumfal din exil, iar cel care lua calea surghiunului era Șahul.

„Nu mai pun gura pe păun în viața mea!”

Meniul banchetului a fost unul extrem de rafinat.

Iată cu ce s-au delectat cei 600 de oaspeți.

- Ouă de prepelițe cu perle (adică umplute cu caviar auriu de Caspica); șampanie și vin Chateau de Saran;

- Cremă de cozi de raci de râu de munte cu sos Nantua; vin Chateau Haut-Brion Blanc 1964;

- File de miel umplut cu trufe și fript în suc propriu; Chateau Lafite Rothschild 1945;

- Sorbet de șampanie Moet et Chandon 1911;

- 50 de păuni – simbolul antic al Iranului – fripți, al căror penaj a fost reconstituit apoi și umpluți cu foie gras, însoțiți de prepelițe fripte și de o salată cu alune și trufe; (Prințesa Anne a Marii Britanii avea să declare ulterior: „Nu mai pun gura pe păun în viața mea!”. I se aplecase);

- vin Comte Georges de Vogue 1945

- Vin de Porto glasat și „Turban” de Smochine cu frișcă, sorbet de zmeură și șampanie Dom Perignon roze 1965;

- Cafea Mokka;

- Coniac Prince Eugene 1860. Felix Real își amintește pentru Alimentarium: „Coniacul vechi era din anul 1860. Dar aveam numai douăsprezece sticle, nu prea multe pentru 600 de oaspeți. Când mi-am dat seama că nu o să ajungă, am găsit două sticle goale și le-am umplut cu Courvoisier. Nimeni nu și-a dat seama.”

„Ceaușeștii se simțeau foarte bine în prezența regilor”

Oaspetele cu rangul cel mai înalt dintre cei 600 de invitați care au participat la serbări a fost împăratul Haile Selassie al Etiopiei. Marea amărăciune a Șahului a fost absența de la serbări a liderilor importanți ai lumii.

Deși Richard Nixon intenționa inițial să participe, s-a răzgândit, trimițându-l în locul său pe vicepreședintele Spiro Agnew.

La fel, președintele Franței, Georges Pompidou l-a trimis pe premierul Jacques Chaban-Delmas. Există voci care afirmă că președintele Franței a renunțat să mai vină când a aflat că nu va putea sta lângă Împărăteasa Farah, locul fiindu-i rezervat Împăratului Etiopiei.

Regina Elisabeta a Marii Britanii a renunțat și ea să participe, din rațiuni de securitate și a fost reprezentată de Prințul Philip și Prințesa Anne.

Dintre capetele încoronate ale Europei, au participat Regele Baudoin al Belgiei și Regina Fabiola, Regele Frederick IX al Danemarcei și Regina Ingrid, Regele Olav V al Norvegiei etc.

Printre oaspeții cu sânge albastru s-au numărat Prințul Rainier și Prințesa Grace de Monaco, Prințul Aga Khan, Prințul Takahito și Prințesa Yuriko ai Japoniei.

Printre șefii de stat prezenți au fost președinții Bulgariei - Todor Jivkov, Iugoslaviei – Iosip Broz Tito sau Ungariei – Pal Losonczi. În total, înalți demnitari din 63 de țări.

Și, nu în ultimul rând, Nicolae și Elena Ceaușescu. Fostul ministru român de Externe, Ștefan Andrei, citat de Historia, povestește că „în general, Ceaușestii se simțeau foarte bine în prezența regilor”. Tot Historia relatează că, la întâlnirea oficială cu Șahul, din 15 octombrie, Ceaușescu l-a rugat să-l ajute pentru lansarea unei linii aeriene București – Beijing. Partea chineză își dăduse acordul, însă era nevoie de un punct de escală. Pahlavi, care dorea și el îmbunătățirea relațiilor cu Beijingul, s-a declarat încântat ca Teheranul să fie acest punct de legătură.

...(citește mai departe pe evenimentulistoric.evz.ro)