Întrebările care se ridică după lectura mărturiei sunt: cine e ”Milică” și cine e ”Matei”? Răspunsul (posibil, pentru că autorul dă doar indicia, nu și nume concrete) încercăm să îl dăm noi în final.

Materialul Acțiunea ”Suveica” a apărut în revista Vitralii, din primăvara lui 2016, fiind semnat de Gl. bg. (r) Vasile Coifescu. Revista este editată de Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul Român de Informaţii. Îl reproducem, cu mențiunea că intertitlurile ne aparțin.

ACŢIUNEA „SUVEICA”

Pregătirea deznodământului din decembrie 1989 în România a început cu ceva ani înainte, marile puteri interesate în schimbarea regimului ceauşist punându-se de acord asupra rolului pe care urma să-l joace fiecare pentru realizarea scopului final.

Uniunea Sovietică avea de multă vreme „pioni” bine situaţi atât în conducerea politică a ţării, cât şi în structurile militare. Evident că aceştia erau cunoscuţi şi supravegheaţi informativ-operarativ de Direcția de Contrainformații Militare care era obligată legal să informeze ierarhic despre activitatea personajelor în cauză.

„Corbii” 1 și 2

În revista noastră au mai fost publicate materiale interesante cu privire la activitatea celor supravegheaţi în dosarele „Corbii 1” şi „Corbii 2”. Redăm în continuare unele aspecte operative din lucrarea acestor cazuri.

Un principal exponent al acţiunii „Corbii I” a fost „Milică”. Acesta, cu o funcţie importantă în România, prin activitatea sa constituia o „suveică” între un serviciu de spionaj străin şi un grup de nemulţumiţi, care ocupaseră sau ocupau funcţii importante într-un sistem hotărâtor pentru statul român.

„Milică”, un foarte cunoscut vizitator al consulatului URSS, era căsătorit cu o femeie de origine străină, agentă a unui serviciu de informaţii sovietic.

Cum era de aşteptat, acesta a fost permanent în atenţia structurii de contrainformaţii militare, dar şi a serviciului de filaj. Datorită activităţii bogate ce o desfăşura a fost lucrat în „filaj de studiu”.

„Mia”, contrafilaj pentru „Milică”

Într-o zi din luna octombrie a anului 1988, finalizând mai repede o acţiune în care eram angrenați, am hotărât ca, în loc să revenim la sediu, să trecem să vedem ce mai face „Milică”. Ne-am ocupat fiecare locul în dispozitivul de preluare a obiectivului de la domiciliu, conform organizării prestabilite în cadrul filajului de studiu, zona fiind destul de sensibilă şi neprielnică datorită existenței unor sedii de reprezentanţe diplomatice.

Nu ne-am instalat bine, că un coleg şi o colegă ce mergeau liniştiţi, „ca doi îndrăgostiţi”, pe sub castanii de pe marginea trotuarului, ne-au comunicat prin staţie că „Milică” a ieşit şi se deplasează pe jos în zona supravegheată.

În această situaţie, am retras imediat maşinile din zonă şi am început urmărirea pe jos, cunoscând obiceiul lui de a se opri de fiecare dată când se pregătea să dea colţul pe altă stradă, uitându-se înapoi.

După 10 minute, cei ce eram în dispozitiv am fost atenţionaţi că a apărut şi soţia lui „Milică”, „Mia”, care se deplasa cu atenţie, ajungând la 50 de metri în spatele lui „Milică”, făcându-i contrafilaj ca la carte. Amândoi s-au deplasat în acest mod pe străzile din zonă şi, ajungând la un părculeţ, au intrat.

„Milică” a ocupat un loc pe o bancă unde a rămas 5-7 minute.

Omul cu geacă de tercot

În acest timp „Mia” a cumpărat o revistă de la chioşcul din apropiere, apoi s-a dus în staţia de autobuz. A lăsat să treacă mai multe maşini de pe diverse linii, privirea fiindu-i aţintită asupra lui „Milică”. Acesta s-a ridicat de pe bancă şi, tacticos, s-a deplasat şi el în staţia ITB. La venirea unui autobuz au urcat în ultimul moment, purtând o discuţie aprinsă, lăsând impresia că nu se înţeleg ce maşină trebuiau să ia.

„Mia” s-a oprit „supărată” pe platforma din spate, privind la maşinile ce veneau în urma lor. „Milică” s-a aşezat „nepăsător” pe un scaun, cu spatele în direcţia de deplasare. Am luat măsura ca un filor să se urce în autobuz pe traseu. După ce au coborât, s-au despărţit.

„Mia” a mers până în faţa Spitalului CFR 2, iar „Milică” a traversat pe trotuarul de lângă expoziţie şi s-a oprit, lăsând impresia că aşteaptă pe cineva.

A început să se plimbe în sus şi în jos până în jurul orei 11.55 când, lângă el, s-a oprit un individ de circa 50 de ani, statură mijlocie, păr grizonat şaten, îmbrăcat în blugi, geacă tercot gri, încălţat cu adidaşi.

S-au salutat, „Milică” părând mulţumit că respectivul a venit la întâlnire. Din gesturi şi mimica feţei se observa respectul pe care i-l purta acestuia.

„Matei”, preluat de filaj

„Milică” şi noul venit au mers pe jos pe Bulevardul Expoziţiei în direcţia Piața Chibrit, discutând aprins şi oprindu-se de mai multe ori. S-a luat măsura documentării întâlnirii pe timpul deplasării celor doi.

Dându-ne seama că individul este o persoană importantă, au fost sunaţi ofiţerul de la unitatea informativă care îl avea în atenție pe „Milică”, precum și şeful meu direct.

Ni s-a ordonat să avem mare grijă, iar dacă se despart să ne concentrăm atenţia asupra legăturii şi să-l abandonăm pe „Milică”.

În acest timp „Mia” se deplasa pe trotuarul de vis-à-vis şi pe revista ce o avea în mână s-a observat că nota numere de maşini ce treceau pe bulevard, fiind atentă la tot ceea ce se întâmplă în jur.

Bărbaţii au rămas împreună circa o oră. S-au deplasat pe Bulevardul Expoziţiei până în faţa Liceului „Carpaţi” şi înapoi, până în dreptul Institutului de Cercetări Agricole. Aici s-au despărţit. „Milică” a intrat în curtea Institutului care comunică cu Facultatea de Agronomie, iar legătura, numită de noi „Matei”, a continuat grăbit în direcţia Pieţei Scânteii.

Cum poți neprofesionist să NU scapi de urmăritori

Ofiţerul de la unitatea informativă ne-a cerut să-i ducem urgent o poză a individului împreună cu „Milică”.
Mi-am dat seama că este un moment operativ foarte important şi am raportat şefului dacă poate să-mi trimită ajutoare, deoarece una din maşini plecase să developeze şi să obţină o fotografie a legăturii.

„Milică” a fost suspendat din filaj, la fel şi „Mia”, aşa cum ni se ceruse, concentrându-ne asupra lui „Matei”.

Am observat că acesta este deosebit de agitat şi a început să se autoverifice grosolan prin mijloace neprofesioniste. Având de data aceasta un efectiv mai mare de filori, ne-am permis să-l supraveghem mai strict.

A urcat în tramvaiul 41, cu care a călătorit până la staţia „Bd. 1 Mai”, a coborât şi s-a deplasat în staţia de autobuz Turda. După o scurtă aşteptare s-a urcat în autobuzul 300 cu care a călătorit până la Piaţa Romană unde a coborât şi, pe jos, s-a deplasat puţin spre bulevardul Magheru, intrând pentru câteva clipe în două magazine din care nu a cumpărat nimic, fiind însă tot timpul atent la persoanele din jur.

A coborât în staţia de metrou unde a luat trenul până la Piaţa Aviatorilor, a intrat într-un restaurant cu autoservire din spatele magazinului alimentar de unde şi-a luat o cafea.

A rămas în picioare în faţa unei mese şi a savurat cafeaua timp de aproape 10 minute, fiind în continuare atent la persoanele din jur. În timp ce „Matei” era ocupat cu cafeaua, am primit ordinul de a suspenda imediat acţiunea. Fotografia ajunsese la ofiţerul operativ care şi-a dat seama cine este.

Persoană foarte importantă în peisajul politic românesc al acelei vremi. Din pură curiozitate profesională, am luat hotărârea de a continua supravegherea, să vedem ce mai face. După ce a terminat cafeaua, a ieşit şi a staţionat 5 minute în faţa magazinului alimentar din Calea Dorobanţilor. Părea gânditor şi privea în gol. Apoi a luat-o agale spre domiciliu unde a ajuns la ora 15.20 .

„Caleașca lui nea Păduraru”

La analiza lucrării, am rugat să fie prezent şi lucrătorul de la organul informativ, care a fost impresionat de filajul și de calitatea fotografiilor executate. Am mai arătat în alte cazuri că aveam în dotare o dubiţă al cărei interior era dotat cu tot ce era necesar pentru deghizare şi machiaj.

Acestea se datorau lui nea „Mânuţă”, un maestru în arta machiajului, iar dubiţa o numeam între noi „caleaşca lui nea
Păduraru”.

În cazul respectiv, documentarea a fost executată pe Bd. Expoziţiei de un „poştaş” care în tolba din dotare avea un aparat foto cu teleobiectiv.

„Milică” a ordonat crime

Există o vorbă creştinească, „Despre morţi numai de bine”. Dar pentru cei mai tineri sau pentru cei care nu cunosc, „Milică” este cel care a ordonat uciderea mişelească a colonelului Gheorghe Trosca şi a colegilor lui în faţa sediului M.Ap.N., în noaptea de 23 decembrie 1989.

Şi ar mai fi ceva de arătat. Nu ştiu prin ce împrejurare a ajuns în mâinile lui dosarul „Corbii”. Pe toţi cei implicaţi, într-o zi, i-a chemat la el în birou. Erau 6 bărbaţi şi o femeie – reprezentanta filajului. Cum i-a văzut, „Milică”, cu mâinile la spate şi pe un ton agresiv, s-a dus în faţa fiecăruia şi gesticulând striga: „Să vă împuşc, să nu vă împuşc?”, iar când a ajuns în faţa femeii s-a oprit, a privit-o câteva clipe şi a ţipat: „Afară, afară cu voi, până nu vă împuşc. Să fie daţi afară din armată”.

La a XV-a aniversare a evenimentelor din decembrie 1989, Conu „Tache”, alias Silviu Brucan, pe un post TV, a făcut următoarea afirmaţie cu un rânjet sarcastic: „Milică” a avut dreptate când a procedat aşa cu grupul lui Trosca, pentru că aceştia voiau să-l împuşte pe el şi pe câţiva membri ai CFSN.

PS Așa se încheie relatarea generalului de brigadă (r) Vasile Coifescu. Domnia sa nu spune numele celor filați. ”Milică”, însă, nu lasă mari dubii că ar fi defunctul general Nicolae Militaru.

Depistat în 1978 că avea legături cu agenții sovietici, generalul a căzut în dizgrație până la Revoluția din 1989, când reapare ca ministru al Apărării. ”Mia” este, se pare, soția generalului, Ștefania, cea care, în 1989, a cerut protecția Marinei Militare, la Constanța, între 23 și 30 decembrie.

„Matei” rămâne, deocamdată, învăluit în mister, dar e interesant că identificarea lui de către ofițerii la comandă din Securitate a dus la oprirea misiunii de filaj. E interesant de aflat dacă după schimbarea de regim îl regăsim printre demnitarii post-revoluționari.

Vă reamintim că acțiunea se petrecea în octombrie 1988, adică după ce eșuase planul potrivit căruia, la 23 august 1988, un ”comando” de tineri instruiți în URSS ar fi trebuit să îl omoare pe Nicolae Ceaușescu.