Stindardul lui Ștefan cel Mare este un simbol și, totodată, una dintre cele mai prețioase broderii liturgice postbizantine din lume, fiind realizat în anul 1500 într-un atelier din Suceava.

Istoricii sunt de părere că stindardul a fost donat inițial unei biserici de curte sau unui așezământ monahal din Moldova care avea hramul Sfântului Gheorghe.

Ulterior, la o dată necunoscută, a ajuns la Mănăstirea Zografu de la Muntele Athos (astăzi, mănăstire bulgărească), pe care Ștefan o salvase din ruină în anii de final ai domniei sale.

Ministerul Afacerilor Externe al României deține un dosar de arhivă vechi de un secol, privind demersurile diplomatice pentru recuperarea acestui stindard.

Astfel, la începutul anului 1917, în plin Război Mondial, Consulatul României la Salonic, prin consulul Gheorghe C. Ionescu, a inițiat demersuri pentru a fi recuperat de la mănăstirea Zografu, aflată sub controlul trupelor ruse.

Cu ajutorul decisiv al reprezentanților Armatei Franceze, generalul Maurice Sarrail și căpitanul Gilbert Gidel, care i-au înțeles importanța simbolică, prețiosul obiect a fost preluat și trimis la Paris cu un vas al marinei militare franceze.

La 28 iulie 1917, în Marele Amfiteatru al Universității din Sorbona a avut loc ceremonia solemnă de remitere a stindardului lui Ștefan cel Mare, de către Președintele Republicii Franceze, Raymond Poincaré, reprezentantului diplomatic al României în Franța, Alexandru Emanoil Lahovary.

După ceremonia de la Paris, stindardul a ajuns în țară abia în 1920, fiind predat de Ministerul Afacerilor Străine către Ministerul de Război. A fost păstrat ulterior la Muzeul Militar până în 1970, când a fost predat Muzeului Național de Istorie a României.

Pliantul evenimentului conține o scurtă prezentare a stindardului lui Ștefan cel Mare, alcătuită de academicianul francez Emile Picot, desfășurarea protocolară, precum și două poezii patriotice emoționante ale Elenei Văcărescu – La Steagul lui Ștefan cel Mare, și Alexandru Emanoil Lahovary – Pentru cei de acolo, aceasta din urmă o adaptare după Octavian Goga și o referire la românii transilvăneni.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric