La fel ca și cafeaua, poate mai mult, ceaiul a pătruns în toate colțurile lumii, fiind băut atât în munții Himalaya, unde se cultivă cele mai bune soiuri de ceai, cât și în cele mai cosmopolite capitale.

Este greu să găsești un loc, oricât de izolat, de pe această planetă, unde să nu se bea ceai, aceasta fiind a doua băutură cea mai consumată, după apă. Cu toate acestea se spune că patria ceaiului este China, mai exact regiunea de sud-vest, în apropierea Birmaniei și a Vietnamului.

În această regiune orientală, cuprinsă între China, India, Japonia etc. ceaiul este băut încă din vremurile antice, iar legenda spune că a apărut încă din momentul în care au fost create Pământul și Cerul.

O veche poveste chinezească spune că un împărat al Chinei de Sud, Shen Nung, despre care se spune că ar fi trăit cu vreo trei mii de ani î.H., a gustat întâmplător băutura preparată din frunzele de ceai care ar fi căzut într-un bol cu apă fierbinte. Gustul și aroma i-au plăcut atât de mult, încât a dat ordin ca frunzele să fie culese și păstrate, iar planta să fie răspândită în toată țara.

Realitatea istorică arată că ceaiul era cunoscut în China de prin anul 350 după Hristos, când a început și cultivarea sa.

Inițial ceaiul era folosit doar de medicii imperiali și de călugări ca băutură medicinală, fiind recomandată în tratarea și ameliorarea anumitor afecțiuni. Despre ceai se spunea că fortifică, înviorează și îmbunătățește vederea. Din Frunze se preparau crème și diverse tincturi care erau folosite la tratarea unor boli.

Ca băutură era foarte prețuit de elite, dar și de oamenii de rând, pentru proprietățile sale. Împărații chinezi îl ofereau, ca recompensă, supușilor credincioși, arătându-le cât de mult le prețuiau loialitatea și serviciile. Conform documentelor istorice, ceaiul a devenit băutura națională a chinezilor prin secolul X.

În prezent, China produce în jur de 18% din producția mondială de ceai destinat exportului. Pe lângă ceaiurile negre, chinezii sunt renumiți pentru alte cinci sortimente, care le-au adus recunoaștere. Este vorba despre ceaiurile verzi, „ulung”, albe, aromatizate și presate.

În India, se spune că arborele de ceai a fost descoperit întâmplător de prințul Bodhidharma, în timp ce călătorea prin China de Sud. Conform unei alte legende, primul arbust de ceai ar fi crescut pe locul în care ar fi picat pleoapele prințului Daruma, despre care se spune că și le-ar fi tăiat ca să reziste mai mult în timpul meditației.

Dicipolii săi ar fi adunat frunzele arbustului și ar fi preparat o băutură înviorătoare, cu calități tonice.