Israelul e învinuit că-și salvează cetățenii - Editorial

Israelul e învinuit că-și salvează cetățenii - EditorialSursa foto: X

E una dintre puținele vești bune sosite pe fondul acestui război chinuitor. Forțele speciale israeliene au salvat sâmbătă patru ostatici din două clădiri locuite de civili de lângă piața centrală din Nuseirat, în Fâșia Gaza. A fost o operațiune foarte riscantă, dar extrem de bine planificată și executată, care le-a mai ridicat un pic moralul israelienilor.

Arnon Zamora a fost ucis în timp ce-și conducea soldații în misiunea de salvare. Va rămâne în amintirea istoriei alături de Yoni Netanyahu, comandantul căzut în raidul din 1976 pentru eliberarea ostaticilor din Entebbe, în Uganda.

Israelul este acuzat

Noa Argamani, 26 de ani, Almog Meir Jan, 21, Andrey Kozlov, 27, și Shlomi Ziv, 40, au fost cu toții răpiți în contextul masacrului de la festivalul de muzică. Argamani poate fi văzută într-o filmare implorând să-i fie cruțată viața. Opt luni mai târziu a auzit o bătaie în ușă: „Suntem IDF, am venit să te salvăm”. Acum își poate vizita mama, bolnavă în stadiu terminal. Pe Jan au sărit grămadă prietenii, scandând „E de-al nostru și nu-l dăm pe nimic” - o scandare de stadion care a dobândit acum un nou înțeles. Tatăl lui Jan a murit cu numai câteva ore înainte de salvarea lui.

Non-surpriza e aceea că vocile profesioniste anti-Israel - funcționari ai ONU și șeful diplomației UE - s-au grăbit să atace Israelul. Egiptul a condamnat operațiunea „în cei mai fermi termeni”. Cum de a îndrăznit Israelul să-și salveze proprii cetățeni? Nu știa că vor exista victime? BBC întreabă de ce nu a avertizat Israelul mai înainte că va urma un raid de salvare. Pe bune? Să le dea un pont teroriștilor? Păi poate ar fi trebuit să le comunice și drepturile civice, ca la arestare.

Scuze găsite pentru Hamas

„ULTIMA ORĂ: Ministerul Sănătății din Gaza afirmă că 274 de palestinieni au fost uciși în cursul operațiunii israeliene”, a transmis Associated Press, la numai 48 de ore după ce dezvăluise tot ea că bilanțurile zilnice ale morților comunicate de ministerul Hamas se „bat cap în cap cu date fundamentale”. Când va înceta presa să-i creadă pe cuvânt pe acești răpitori?

Cei care urăsc Israelul vor da mereu vina pe el și-i vor găsi scuze Hamasului de fiecare dată, iar presa se lasă manipulată cu ușurință, cântându-le în strună. Cifra vehiculată de Hamas e foarte probabil umflată și include și teroriștii uciși în timp ce încercau să împiedice salvarea, precum și indivizii care-i ascundeau pe ostatici.

Hamas a început acest război printr-un masacru, i-a luat pe acești ostatici și i-a ascuns într-o zonă civilă aglomerată. Apoi, când Israelul a venit să-i salveze, Hamas a răspuns deschizând focul cu armament greu, inclusiv lansatoare de grenade - dar lumea tot pe Israel dă vina. Te face să te întrebi dacă nu cumva Occidentul și-a pierdut orice discernământ moral și instinctul de autoconservare necesar pentru a te apăra într-o lume plină de ucigași. Hamas nu ar fi putut supraviețui dacă nu ar fi toți acești indivizi din întreaga lume care-i înlesnesc existența.

sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA / www.wsj.com

Ne puteți urmări și pe Google News