De ce știu că ISIS este o problemă a religiei mele? Sara Khan, despre rolul musulmanilor în lupta cu terorismul

De ce știu că ISIS este o problemă a religiei mele? Sara Khan, despre rolul musulmanilor în lupta cu terorismul

Trebuie să vedem de ce atât de mulți tineri sunt seduși de jihadismul salafist extremist, spune activista Sara Khan, director pentru contraterorism al organizației Inspire din Marea Britanie, care adaugă că doar cunoscând esența „bestiei” o putem învinge.

Atrocitățile inspirate de Statul Islamic, care au ucis 15 persoane și au rănit alte zeci la Barcelona, vor fi încă un exemplu de ciocnire a culturilor, religiilor și ideilor dintre lumea islamului și Occident. Se va dovedi, spune autoarea textului publicat de Sara Khan în Daily Mail, că atacatorii sunt bărbați tineri, prima sau a doua generație de imigranți, radicalizați de islamismul fundamentalist. 

Se va discuta despre motivele pentru organizarea unor astfel de atentate oribile și modul în care le putem preveni. poate ar trebui, însă, să ne punem mai multe întrebări, nu mereu aceleași, dacă vedem că eșuăm în demersul nostru de a stopa jihadismul global. 

„Conduc o organizație care s eopune extremismului islamist și am văzut, la prima mână, realitatea radicalizării tinerilor din Birmingham, Bradford li Luton. Este clar pentru mine că trebuie să privim faptele într-un context mai larg, pentru a înțelege de ce tinerii sunt seduși de jihadismul salafist extremist. Doar cunoscând esența bestiei o putem combate”, spune Khan

Pentru a realiza acest demers trebuie să recunoaștem că deși se repetă întruna că există o luptă între Islam și Vest, adevărata bătălie este în interiorul islamului. 

Religia islamică are mai mult de un miliard de credincioși, darmajoritatea musulmanilor au viziuni diferite și de multe ori conflictuale despre principiile și valorile credinței lor. 

Rezultatul este că Islamul contemporan trece printr-o criză colosală de identitate, care a creat un vacuum, iar extremismul și terorismul islamist și-au făcut loc acolo, pentru a umple golul.

Milioane de musulmani din întreaga lume sunt de acord cu interpretarea  că islamul susține co-existența, umanitatea, toleranța și compasiunea. Ei cred cu adevărat că Islamul este o religie a păcii, de aceea de secole întregi creștinii, musulmanii și alte minorități trăiau împreună în pace, în multe state din Orientul Mijlociu, înainte de ascensiunea ISIS, spune autoarea.

„Când părinții mei s-au mutat din Pakistan în Bradford, în anii 1960, ei și mulți alții din generația lor nu avea așteptări legate de legea Sharia și purtarea vălului, Nu credeau că islamul e incompatibil cu o democrație seculară. Se simțeau bine fiind britanici musulmani, mândri să se integreze în țara lor de adopție, în timp ce-și păstrau religia”, susține Sara Khan. 

Totuși, recunoaște ea, un număr tot mai mare de musulmani, din Marea Britanie și din afara ei, înțeleg altfel lucrurile. Credințele lor se bazează pe ideologie politizată, anti-Occidentală, care susține supremația religioasă a islamului, intoleranța, cerința de a locui într-un califat și opoziția la democrație și drepturile fundamentale ale omului. Ei se uită la liderul ISIS, Abu Bakr al-Baghdadi, care a spus: „Islam nu a fost niciodată o religie a păcii. Islamul este religia luptei”. 

Aceasta era cândva o interpretare minoritară. Dar în ultimii 40 de ani, saudiții care fac, agresiv, prozeliți ai wahhabismului, tirania liderilor autoritari din țările musulmane, și propaganda oportunității oferite de intervenția Occidentului în țările musulmane - toate au cunoscut o creștere exponențială.

În 2015, organizația pentru securitate The Soufan Group a dezvăluit că 27.000 de musulmani din 86 de țări au fost atrași în așa-zisul califat al ISIS. 

Ar fi de așteptat ca a doua sau a treia generație de musulmani din Marea Britanie să fie bine integrați în societate. Dar exact în rândul lor, al acestor tineri, radicalismul prinde cel mai bine. Sunt o generație în care internetul are mai multă influență decât moscheea. 

Ca și naționaliștii albi din SUA, ei sunt expuși la predicatori ai urii, pe Youtube, iar în filme emoționante, puternice, de propagandă, acești predicatori islamiști se opun democrației și integrării și le spun tinerilor că ar trebui să trăiască în califat.

„Îmi amintesc că am vorbit cu o tânără britanică musulmană, care era convinsă de lecturile extremiste și predicile la care participase sau pe care le citise, erau învățăturile islamice de bază. Nu înțelegea că ea apăra ideologia de extremă dreapta islamistă și nu înțelegea diferența între islamul în sine și islamismul-salafist inspirat din politică. Îmi este clar că salafismul-islamist a devenit moda, iar versiuni mai luminoase ale religiei sunt marginalizate. Aici este crucială lupta contra islamismului extremist”, spune autoarea, 

Ea adaugă că trebuie să teologii musulmani trebuie să ofere alternative la discursurile toxice ale prtopagandei islamiste și să clarifice probleme teologice precum jihad, sharia, califat și comunitatea musulmană globală (ummah). 

ISIS și aliații săi au avut un succes imens în folosirea internetului pentru răspîndirea ideologiei lor, propagandei și urii. Aceste tehnici trebuie însă utilizate urgent pentru a articula un islam care este de acord cu egalitate, drepturile omului, libertate, democrație, arătând, totodată, incompatibilitatea islamismului-salafist cu învățăturile islamului.  ISIS and its allies have been hugely successful in using the internet to spread their propaganda of hate. 

În mod similar, inițiativele contrateroriste trebuie să recunoască acestă luptă pentru sufeltul islamului și să-i sprijine pe musulmanii care sunt în prima linie. E o bătălie pe care trebuie s-o câștigăm, conchide Sara Khan.