ISIS nu e MOARTĂ, ISIS se TRANSFORMĂ: Noua STRATEGIE mobilă a jihadiștilor care face RAVAGII în Irak și Siria

ISIS nu e MOARTĂ, ISIS se TRANSFORMĂ: Noua STRATEGIE mobilă a jihadiștilor care face RAVAGII în Irak și Siria

ISIS este departe de a fi înfrântă, în ciuda informațiilor care parvin din Orientul Mijlociu în legătură cu pierderile sistematice de teren.

Șirul recent de înfrângeri ale ISIS, mai ales la Alep și Mosul și pregătirea unei mari ofensive la Raqqa, pentru eliberarea fiefului jihadist din Siria, victoriile coaliției internaționale conduse de Statele Unite în Afganistan, toate pot crea impresia unui colaps al Statului Islamic și că dispariția sa este aproape.

Luni, 8 mai, a fost difuzată informația că șeicul Abdul Hasib, comandantul ISIS din provincia afgană Korasan, a fost ucis pe 27 aprilie într-un raid al forțelor speciale americane și afgane, în care au murit și doi Rangers ai US Army.

O analiză Debka arată că există cel puțin șase motive pentru care conducerea ISIS este încrezătoare că sfârșitul Califatului este departe.

1. Numărul combatanților ISIS care încă luptă în Orașul Vechi din Mosul – de 300 – 400 - este grav subestimat de Washington și Bagdad, în realitate el fiind de zece ori mai mare.

2. Comandamentele american și irakian nu au acționat pentru a contracara strategia ISIS de la Mosul – cea a tunelelor care leagă clădirile între ele - și care permite jihadiștilor o deplasare rapidă de la un focar de luptă la altul.

3. Singura forță capabilă să combată aceste tactici, aflată la dispoziția alianței americano-irakiene este Divizia de Aur irakiană, o forță de elită, care însă nu este suficient de numeroasă pentru a acționa în mai mult de un teatru de luptă. Majoritatea celorlalte unități de luptă irakiene au fost retrase de la Mosul, după ce au fost decimate.

4. ISIS a renunțat la strategia de a apăra largi suprafețe urbane, aplicată la începutul campaniei sale, de exemplu la Ramadi, Tikrit sau Fallujah și începutul ofensivei de la Mosul. În schimb, jihadiștii s-au despărțit în detașamente mici, de maximum 10 -15 luptători, pentru acțiuni de comando sau raiduri sinucigașe.

Aceste detașamente sunt sprijinite din spatele frontului de un număr important de jihadiști, care lucrează la pregătirea mașinilor-capcană și a vestelor explozive.

5. Efectul acestei tactici a făcut ravagii printre forțele aliate. La volanul unor astfel de mașini-capcană, teroriștii au reușit să pătrundă și 10 kilometri în interiorul liniilor irakiene și să încetinească înaintarea aliaților, iar în unele locuri chiar să o stopeze.

Așa se face că operațiunea de eliberare a Mosulului, programată să dureze două luni, a intrat în a opta lună și nimeni nu poate spune când se va sfârși.

6. Sesizând succesul acestei strategii la Mosul, comandanții ISIS au hotărât să o folosească și în alte teatre de luptă, inclusiv Raqqa.

Ei și-au mutat centrele de comandă în estul regiunii Deir ez-Zor și valea Eufratului, o zonă izolată care se întinde de o parte și de alta a frontierei siriano-irakiene, în mica localitate Al-Mayadin. Doar cinci drumuri ajung până aici, majoritatea lor impracticabile pentru autovehiculele obișnuite, astfel că inamicii sunt reperabili de departe.

ISIS plănuiește să amplaseze dispozitive de atacatori sinucigași de-a lungul celor 170 de kilometri ai drumului care leagă Al-Mayadin de Raqqa.

Ne puteți urmări și pe Google News