Ahmet Üzümcü, directorul general al OIAC, conducătorii Statului Islamic dispun de tot ce le trebuie pentru a-și fabrica propriile arme chimice:

„Au tehnologia, au știința și au acces la substanțele necesare.”

Mai mult, „există bănuieli foarte puternice” că jihadiștii au și folosit astfel de arme în luptele de până acum.

Cel din urmă pare să fi avut loc pe 9 martie, când ceea ce pare să fi fost un atac chimic s-a produs asupra satului kurd Taza, din nordul Irakului, care a ucis trei copii și a rănit peste 1500 de persoane.

Myriam Benraad, specialistă în problemele irakiene, profesoară la Science-Po din Paris, declară:

„Kurzii raportează numeroase cazuri de stări de greață și vărsături, ca și arsuri, în urma luptelor cu jihadiștii. Au cerut Statelor Unite măști de gaze. Toate acestea par să dovedească folosirea gazului muștar de către ISIS.”


Cercetătoarea amintește:

„În arsenalul armatei irakiene, recuperat de insurgenți după lovitura de forță din 2014, exista gaz muștar. Aceasta, fără a mai pune la socoteală ce a fost subtilizat după căderea lui Saddam Hussein.”

În februarie, directorul CIA, John Brennan, declara pentru CBS News că jihadiștii ISIS au capacitatea de a fabrica arme chimice în cantități mici.

Luna următoare, forțele speciale americane, care sprijină guvernul irakian, anunțau prinderea lui Sleiman Daud Al-Afari, expert în armele chimice în regimul Saddam, trecut în tabăra ISIS.

Miryam Benraad explică pentru Le Figaro:

„Este un inginer care a lucrat în industria chimică, despre care se știe că era una dintre cele mai importante ramuri economice în timpul regimului baath.”

Cercetătoarea amintește că Statul Islamic datorează multe veteranilor lui Saddam, care și-au schimbat ideologia:

„Jurămintele lor din trecut s-au topit în cei zece ani de insurecție împotriva armatei americane. Proiectul statului islamist sunnit a devenit mai credibil și mai atrăgător decât o reîntemeiere naționalistă a Irakului, pe măsură ce sunniții, care compuneau osatura vechiului regim, erau marginalizați. Unii foști ofițeri baathiști au încercat să negocieze cu guvernul o împărțire a puterii, însă milițiile șiite, care sunt brațul înarmat al Bagdadului, s-au opus categoric.”

În aceste condiții, cercetătoarea nu împărtășește câtuși de puțin optimisumul curent privind o iminentă prăbușire a ISIS:

„Ceea ce ne este prezentat drept victorii absolute sunt eclipsate de atentate și represalii. Abuzurile milițiilor șiite atrag revanșa sunniților. Dacă totuși Statul Islamic va fi învins, aceasta nu va potoli și mișcarea lor de secesiune în Irak și Siria.”