Așezarea în funcții publice importante a unor foști colaboratori ai Securității a devenit pentru cei cu acces la informații din dosare secrete un mijloc eficient de a controla instituții vitale. Totodată, constituie și pârghia prin care se poate scăpa de ei, atunci când nu mai sunt utili, sau în cazul în care încep să creadă că o pot lua pe cont propriu. Nu știu în ce categorie se încadrează Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, dar este clar că i-a venit rândul. Acum câteva zile, CNSAS a făcut pe numele său o sesizare către Curtea de Apel București, prin care a solicitat constatarea calității acestuia de colaborator al Securității ca poliție politică. Clar, vor să scape de el, mi-am spus! Fie cineva îi vrea postul, fie cineva vrea ceva cu rezervele de zeci de miliarde de euro ale BNR. Faptul că a colaborat cu Securitatea pe mine nu mă mai interesează, decât cel mult ca știre de cancan. M-ar fi interesat acum 25 de ani, când nu înțelegeam ce se întâmplă cu băncile românești. Acum, este prea târziu!

În anul 1996, am muncit vreme de mai multe luni la o foarte complicată anchetă de presă, pentru Evenimentul Zilei, ziarul la care lucram încă de la lansarea sa, din 1992. Fusesem sesizat de unul dintre acționarii băncii clujene Dacia Felix cu privire la imensele fraude financiare comise acolo de Sever Mureșan. În cursul documentării, mi-a intrat în mână un document pe care inițial l-am crezut un fals, așezat în cale cu scopul de a mă arunca în derizoriu prin publicarea lui, ba chiar de a-mi atrage un proces cu guvernatorul BNR.

Era vorba despre o adresă de câteva rânduri, dactilografiată pe o coală A4, prin care omul de afaceri Sever Mureșan solicita aprobarea din partea BNR, ca una dintre firmele sale din Grupul SM Invest să fie acceptată ca „acționar semnificativ” al Băncii Dacia Felix, adică să dețină mai mult de 5% din capital. În colțul din stânga-sus, Gheorghe Licuriceanu, la acea dată șeful compartimentului BNR care avea în răspundere supravegherea și controlul respectării normelor de prudențialitate în sistemul bancar românesc, a scris clar „Se respinge! Solicitantul nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege”, iar mai jos, erau enumerate prevederile ignorate. În colțul din dreapta-sus al aceluiași document, apărea scris cu litere majuscule „Se aprobă”, dedesubt o linie și sub linie, semnătura președintelui BNR, Mugur Isărescu. Stupefacție totală! Cum adică, guvernatorul BNR aprobă o solicitare, despre care este înștiințat de un compartimentul din subordinea sa că este ilegală? Și încă pe același document, acela în care i se atrage atenția asupra ilegalității?

Cum spuneam, am crezut că documentul este un fals și am început să-l verific. I-am verificat mai întâi semnăturile. Erau identice cu cele originale, dar documentul fiind un „xerox”, m-am gândit că a fost obținut prin copierea unui fals cu semnături autentice suprapuse. Am mers mai departe, am verificat existența documentului la doi amici din BNR. Unul dintre ei l-a anunțat probabil pe Mugur Isărescu, iar acesta și-a pus în acțiune cunoscuții cu relații la vârful Evenimentului Zilei, pentru a opri publicarea înscrisului. Au ajuns cu intervențiile până la Ion Cristoiu, pe care au reușit doar să-l enerveze și să-i stârnească curiozitatea, pentru că nici nu știa la ce lucrez. I-am arătat hârtia, i-am arătat și ce temeri am. Mi-a spus fără să clipească: „Păi, publică-l, este clar că este autentic, altfel nu interveneau la mine!”

L-am publicat și evident că nu s-a întâmplat nimic. Scenariul prin care tot ceea ce însemna bancă românească trebuia să se prăbușească a continuat. Alunecarea tuturor acestor bănci pe toboganul fraudelor, scandalurilor, arestării conducerilor și falimentelor, preluării lor sub o formă sau alta de capitalul bancar străin, a continuat sub ochii complici ai BNR. Banca Națională știa la zi, strict la zi, nu este o figură de stil, vedea la zi tabloul financiar al fiecărei bănci din țară, prin Direcția de Supraveghere, condusă și atunci, ca și astăzi, de Nicolae Cinteză. Și el fost informator al Securității, potrivit „Registrului de informatori” ai Direcției a II-a a Securității, publicat de Dan Andronic și Mirel Curea în perioada de început al aceluiași Evenimentul Zilei.

Am astfel toate temeiurile din lume să spun că BNR a fost pentru băncile românești, ceea ce a fost DNA pentru oamenii de afaceri autohtoni, pentru politicienii și patronii media români, că a distrus premeditat sistemul bancar românesc, pentru a face loc celui străin, exact la fel cum a acționat sub steag străin Cuplul Coldea-Kovesi. Deosebirea este că pe Mugur Isărescu nu l-a oprit nimeni, până când nu și-a desăvârșit manopera, iar în momentul de față, băncile străine împreună cu multinaționalele dictează în politica României.

Revenind, de ce m-ar mai interesa că Mugur Isărescu a fost combinat cu Securitatea? De ce m-aș mai întreba care sunt motivele pentru care i-a fost scos acum scheletul de sub pat? Răul  de moarte făcut țării mele de către Mugur Isărescu este unul definitiv, de nereparat. „Nu avea ce să facă, în locul lui ar fi fost altul, care făcea și mai mult rău!”, mi-a spus un amic, consilier BNR. Dacă aici am ajuns, să ne bucurăm de ăia care fac mai puțin rău, să-i dorim atunci lui Mugur Isărescu viață lungă, ca să-și poată digera în tihnă pensia de multe mii de euro,  meritată pentru faptul că a făcut țării mai puțin rău decât ar fi făcut alții.