Emilian Isaila: "Un drum de cosmar, bantuit de mii de TIR-uri".

Trecerea granitei dintre Romania si Ungaria seamana cu iesirea dintr-un salon al unui spital de nebuni si intrarea intr-un parc. Pentru a alerga maratonul de la Budapesta, am luat gresita decizie de a merge cu masina.

Daca mi-ar fi povestit cineva ca pe drumul de la Bucuresti la Nadlac se trage cu arma, soferii sunt jefuiti, masinile furate, tot as fi fost mai putin surprins de cosmarul intalnit. Si nu vorbesc aici despre calitatea asfaltului, despre faptul ca la Deva se blocheaza strada si astepti ore intregi, in spatele TIR-urilor ce se intind pe kilometri, ca sa inaintezi cativa metri. Nu vorbesc despre nebunia, despre riscurile si teroarea la care este supus un sofer obligat sa conduca pe un drum cu doua benzi.

Drumul de la Bucuresti la Arad e o prelungire a traficului infernal din Pipera, o densitate de masini care sufoca orase, vegetatie, oameni. Pe acest drum spre infern vezi zeci de caini, pisici si alte vietati strivite de rotile masinilor. Ce spun despre asta asociatiile de protectie a animalelor?

Aceasta sosea, cica e drum european, trece si prin orase mai mici, cum ar fi Sebesul. Cred ca locuitorii acestei urbe sunt cu totii scosi din minti. Ca sa traverseze strada principala le ia cel putin o jumatate de ora. Traficul din Sebes e mai distrugator decat cel din Bucuresti sau Timisoara. Prin centrul micutului oras trec o suta de camioane pe ora.

Nu stiu cum de il mai suporta locuitorii Sebesului pe primar. Nu stiu cum de nu se revolta. E aproape imposibil sa traiesti in acea localitate. In 17 ani, administratia nu a reusit sa construiasca o sosea de centura care sa scoata monstrii din centrul orasului.

Daca Sebesul ar fi un caz singular n-as fi scris niciodata acest text, dar pe drumul spre Nadlac sunt o gramada de localitati sacrificate in frenezia transportului pe patru roti.

Am fost in Ungaria de trei ori pana acum. O data in 1997, la o cursa de Formula 1, iar atunci am fost atat de socat de dezvoltarea vecinilor nostri incat am crezut ca o sa ne ia mult timp sa-i ajungem. In 2003 am avut senzatia ca in zece ani am putea sa ne apropiem de standardul lor mediu de viata, dar, acum, cand am fost din nou, am cedat si mi-am dat seama ca in aceasta viata n-o sa apuc sa traiesc intr-o societate relaxata cum e cea in care traiesc maghiarii.

Nu vreau sa fiu inteles gresit, si in Ungaria oamenii au probleme. Am vazut persoane care cauta prin gunoi, persoane care cersesc in intersectii, iar decalajul dintre saraci si bogati e imens. Dar e o tara normala. Cand treci de Nadlac descoperi ca intersectiile pot fi semnalizate, exista placute indicatoare si e greu sa te ratacesti.

E aglomeratie, dar oamenii conduc calm, drumurile sunt bune, au autostrazi, iar in orase nu e bulibaseala de la noi. Nu e praf, nu esti agresat de TIR-uri, de claxoane, de injuraturi, de faruri si de semne obscene. In Budapesta e aglomeratie, dar nu sunt rascolite toate strazile, si oamenii nu-si duc zilele intr-un decor de sfarsit de razboi.

In timp ce Tariceanu si Basescu lupta pentru putere, Romania se scufunda pe ruta Bucuresti-Nadlac.

De acelasi autor, cititi si blogul „Experimentul Budapesta”, la www.evz.ro/isaila