Irinel Columbeanu, alintat „Ileana”. Fetele din cluburile de noapte știau secretul

Irinel Columbeanu, alintat „Ileana”. Fetele din cluburile de noapte știau secretul

În tinerețe, Irinel Columbeanu era rebel, avea plete și fuma, dar și o poreclă mai puțin cunoscută, care i s-ar fi tras de la performanțele din pat.

La vârsta de trei ani, Irinel Columbeanu a primit cadou de la părinţi prima bicicletă. Mai târziu şi-a descoperit pasiunea pentru maşini. În copilărie a fost foarte ataşat de mama sa.

În tinerețe, Irinel Columbeanu avea plete şi fuma, iar din cauza asta, în perioada liceului, a avut nota 9 la purtare, ceea ce i-a adus pierderea premiului întâi. Iri a protestat: a venit la şcoală cu reverele de la uniformă smulse.

A visat toată copilăria să depăşească situaţia financiară "modestă şi austeră" a familiei în care s-a născut. Irinel Columbeanu a debutat în negustorie la vârsta de 14 ani, când a fost trimis într-o tabără internaţională în Franţa. Irinel a cumparat atunci din ţară obiecte artizanale ieftine, pe care ştia că occidentalii le apreciază, apoi le vindea.

Prima maşină a avut-o la vârsta de 19 ani: un Trabant, pe care l-a cumpărat în primul an de facultate. Tinereţea petrecută ca inginer la Baloteşti i-a adus experienţe unice în viaţă...

„Lui Irinel i se spunea «Ileana», de la maşina de cusut. E o vorbă: «Bat şi f.. ca maşina de cusut». Avea o vitalitate maximă, fetele i-au pus porecla, a fost renumit printre gagicile de la un cunoscut sexy-club”, povestea regretatul Paul „PCR” Cornateanu.

„Nu era deloc generos cu fetele, ele se plângeau mereu că nu le lasă nimic. Nici notele de plată de la masă nu le achita, se bucura de relaţiile acelor vremuri. Eu i-am adus-o pe Anna Lesko de la clubul Viena, era îndrăgostit până peste cap, când ea stătea pe la uşi”, declara Paul „PCR” Cornateanu.

Cât de rău a decăzut Irinel Columbeanu! S-a aflat: Mai rău ca ultimii săraci din ghetouri…

Dacă înainte era unul dintre cei mai bogați oameni din România, iată că acum Irinel Columbeanu riscă să rămână fără apă caldă.

„Clipe delicate pentru afaceristul Irinel Columbeanu (62 de ani), care figurează cu o datorie de 1.800 de lei la întreţinere şi riscă să îi fie “tăiată” apa din luna mai. Dacă Moni, fosta soţie, avea şofer la scara vilei de 400.000 de euro, Oana, iubita lui Iri, se plimbă cu o maşină veche şi se înghesuie cu el în două camere de bloc.

Din toamna anului trecut, Irinel Columbeanu s-a mutat cu chirie în Cartierul Cosmopolis, aflat în apropierea Bucureştiului, alături de Oana, iubita mai tinerică decât el. Afaceristul şi-a închiriat un apartament cu două camere şi şi-a cumpărat un Opel la mâna a doua, situaţie oarecum stânjenitoare pentru un afacerist care în 2007 figura în topul bogătaşilor cu o avere de 70 de milioane de euro. Din cauza datoriilor la bănci, acestuia i-au fost executate toate bunurile, inclusiv vila de la Izorani, estimată la aproximativ 400.000 de euro”, potrivit click.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News