CARACTERIZĂRILE MONEI Irimie îşi menţine echilibrul emoţional". Niţu are "o mare capacitate de ascultare"
- Virgil Burl ă
- 1 noiembrie 2012, 12:44
Cei trei procurori şi psihologul care au participat la selecţia procurorilor pentru şefia DNA şi a Parchetului General au propus câte două nume pentru fiecare funcţie. Alegerea finală a fost a ministrului Mona Pivniceru.
Astfel, pentru funcţia de procuror general, cei patru membri ai comisiei i-au propus pe Elena Hach şi Mihail Tiberiu Niţu iar pentru şefia DNA au fost nominalizaţi Claudiu Dumitrescu şi Ioan Irimie. Ce spun actorii implicaţi în procedura de selecţie despre cei doi câştigători. Cum a fost caracterizat Ioan Irimie "Candidatul înţelege misiunea DNA şi este familiarizat cu cadrul normativ şi instituţional de combatere a corupţiei, precum şi cu exigenţele instituite prin MCV. Totodată, candidatul identifică drept mijloace de eficientizare a măsurilor de acoperire a pagubelor produse prin infracţiuni, utilizarea datelor furnizate de Oficiul de recuperare a activelor din cadrul Ministerului Justiţiei, precum şi aplicarea prevederilor legii privind confiscarea extinsă". Intuitiv şi energic "Fire intuititivă şi energică, domnul procuror Irimie Ioan se implică personal în realizarea activităţilor profesionale, pentru a se asigura că rezultatele obţinuet sunt cele anticipate. În general, prezintă o bună abilitate de a-şi menţine echilibrul emoţional în situaţii de stres profesional. Ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru susţine că i se pare firesc să-l aleagă pe Irimie deoarece a parcurs toate etapele "fireşti" din ierarhia parchetelor, spre deosebire de mai tânărul contracandidat care a ajuns la DNA direct de la un parchet de pe lângă o judecătorie. Un argument în plus pentru alegerea lui îl reprezintă observaţia potrivit căreia astfel se respectă o cerinţă a Uniunii Europene, mai exact să fie numit în funcţie un procuror specilizat pe lupta anticorupţie. Niţu şi "înţelegerea superioară" Despre Tiberiu Niţu, membrii comisiei au remarcat faptul că "are o înţelegere superioară a locului şi rolului Ministerului Public în cadrul strategiei de reformă a sitemului judiciar, considerând Mecanismul de cooperare şi verificare ca principalul sprijin în dorinţa de integrare în sistemul judiciar european". Despre acndidatul Niţu, Pivniceru susţine că are o mare capacitate de a asculta şi de a înţelege punctul de vedere al interlocutorului, fără a renunţa la apărarea argumentată a propriei opinii. "Or, acestă trăsătură constituie o premisă esenţială pentru munca în echipă", susţine Pivniceru în motivele pentru care l-a ales pe fostul procuror general adjunct.