Am urmărit cu atenție evoluțiile din ultimele zile, iar declarațiile făcute după atacul asupra generalului Qassem Soleimani ne dau imaginea unui conflict pe muchie de cuțit. Dar haideți să vedem cum a acționat Iranul în ultimele luni.

Vă mai amintiți atacul asupra câmpurilor petroliere din Arabia Saudită? Septembrie 2019. Iranul a încercat să spună că rachetele veneau din Yemen, de la rebelii houthi. SUA și aliații le-au spus că dacă își închipuie că pot ataca o țară care deține 5 la sută din rezervele de petrol ale lumii, se înșeală.

De atacurile din Israel vă mai amintiți? Milițiile sprijinite de Iran au lansat atacuri împotriva aliatului tradițional al SUA de pe teritoriul sirian. Apoi putem pune la socoteală și doborârea unei drone militare americane. Sau sechestrarea unor petroliere.

Potrivit unui raport al Pentagonului, Iranul s-a străduit să devină o putere militară în regiunea Orientului Mijlociu, dezvoltând rachete balistice (alternativa sa la o forță aeriană sofisticată, care să transporte o putere distructivă la distanțe lungi); forțele navale pentru a amenința navigația internațională în Golf și în Strâmtoarea Hormuz; și capabilități neconvenționale, adică utilizarea partenerilor și aliaților – o rețea de grupări care se întind în toată regiunea, inclusiv Libanul, Irakul, Yemenul și Fâșia Gaza.

Unde au sărit calul iranienii? După părerea mea, atacul asupra ambasadei SUA a determinat riposta dură a lui Donald Trump.

Există un precedent istoric. Criza ostaticilor din Iran a reprezentat o criză diplomatică între Statele Unite și Iran. Cincizeci și doi de diplomați și cetățeni americani au fost ținuți ostatici timp de 444 de zile, din 4 noiembrie 1979, până la 20 ianuarie 1981, după ce un grup de studenți iranieni musulmani, care au susținut Revoluția Iranului, au luat cu asalt Ambasada SUA la Teheran. Un dezastru care a marcat o generație de americani, mânioși pe impotența administrației.

După cum atacul asupra ambasadei de la Bagdad prea seamănă cu scenariul Benghazi – 2012, în care au fost omorâți cetățeni americani într-un teritoriu suveran american, inclusiv primul ambasador american care cade la datorie, în principal din cauza lipsei de reacție a oficilailor de la Washington, ca să nu fie un episod deranjant pentru ambițiile actualei administrații de la Casa Albă.

Trump nu e Clinton! Nici măcar Carter! Cam așa se traduce reacția promptă a SUA. 

Iar țintele sunteți voi, cei care puneți la cale asemenea acțiuni!

Să nu pierdem din vedere că generalul era al doilea om ca putere după Ayatollahul Ali Khamenei…

Se știa că este responsabil de moartea a sute de americani în Orientul Mijlociu, „dar cu toate acestea, foștii președinți ai SUA au respins toate oportunitățile de a-l ucide, temându-se că un asemenea gest va duce la război. Pentru iranieni, un atac asupra sa era asemănător cu un atentat asupra șefului Statului Major Inter-Arme al Armatei SUA”, scrie Reuters.

De aici încolo, totul este posibil!

 

Te-ar putea interesa și: