ÎPS Teodosie uimește din nou. Ce spune despre banii donați Bisericii
- Antonia Hendrik
- 14 iulie 2024, 20:24
România. ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, a uimit din nou atunci când a vorbit despre banii donați care pot proveni din diverse medii mai puțin agreate de biserică.
De exemplu, arhimandritul Mihail Daniliuc spunea că „jocurile de noroc, pariurile sportive, le trădează nemulțumirile, frustrările, ba chiar răzvrătirea față de Dumnezeu”, iar „cei dominați de ele n-au auzit, probabil, de inspiratele înțeleptului Solomon: „bogăția adunată în grabă se împuținează, numai cel ce-o adună pe încetul o înmulțește”.
ÎPS Teodosie, despre banii donați Bisericii
ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, este de cu totul altă părere și spune că „toți cei care vor să doneze bani Bisericii sau celor nevoiaşi din sumele câştigate la pariuri sau la loto pot face acest lucru”.
Declarația sa vine la nici un an de când a spus că „sălile cu jocuri de noroc sunt un blestem” și că „jocurile de noroc sunt mai periculoase decât drogurile”.
De această dată IPS Teodosie spune că cei care câștigă bani la pariuri sau la loto pot dona Bisericii: „Din oricare bani vă aparţin puteţi să daţi”, a răspuns arhiepiscopul Tomisului.
ÎPS Teodosie, despre banii donați Bisericii. Sursa foto: Facebook
Arhiepiscopul Tomisului se contrazice
Reamintim faptul că anul trecut, ÎPS Teodosie a fost întrebat, la acelaşi post de radio, dacă „sunt binecuvântaţi banii care sunt câştigaţi din activităţi care nu se prea potrivesc cu viaţa creştină”. Iar moderatorul a venit cu exemplul sălilor cu jocuri de noroc, saloanele de înfrumuseţare sau operaţiile estetic.
Arhiepiscopul Tomisului a răspuns că „sălile cu jocuri de noroc, nici într-un caz. Acestea sunt un blestem. Au început să fie jocurile de noroc la fel de periculoase sau mai periculoase decât drogurile! Ce îmi aud urechile”, a fost răspunsul clar al arhiepiscopului Tomisului.
Între timp IPS Teodosie și-a schimbat părerea despre banii proveniți din aceste zone neagreate de Biserică. În opinia sa, banii sunt buni indiferent de unde ar proveni deoarece nu mai sunt un „păcat”, așa cum a firmase, scrie news.ro.