IPS Pimen a plecat pe ultimul drum. Unde va avea loc slujba de înmormântare

IPS Pimen a plecat pe ultimul drum. Unde va avea loc slujba de înmormântare

Ultimul drum al IPS Pimen, cel mai în vârstă membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, pleacă din București și se oprește la Suceava. Patriarhia Română a transmis unde se va oficia slujba de înmormântare

Patriarhia Română anunță că trupul neînsuflețit al IPS Pimen este transportat, miercuri, la Suceava. Înaltul ierarh al Bisericii Ortodoxe Române a decedat în București, la Institutul „Matei Balș”, unde a fost internat pe 20 aprilie.

Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, IPS Pimen a fost confirmat cu coronavirus și a fost transferat de la Spitalul Judeţean Suceava la Institutul „Matei Balş", cu un elicopter, el având simptome severe de pneumonie.

IPS Pimen a trecut la cele veșnice în noaptea de 19 spre 20 mai 2020, la ora 00:50, în urma unui al doilea atac de cord.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a anunțat că trupul neînsuflețit al IPS Pimen va fi depus în catedrala „Sfântul Ioan cel Nou”, din Suceava.

„Acolo va fi oficiată și slujba de înmormântare. Nu a fost încă anunțată ziua. Apoi va fi dus la Mânăstirea Sihăstria Putnei pentru înmormântare.

Lumea va putea asista în exterior la slujbă, păstrând, evident, distanța sanitară recomandată”, a anunțat Vasile Bănescu.