Întors la Inter, după perioada de împrumut petrecută în sezonul trecut, la Genoa şi Parma, tânărul goalkeeper în vârstă de 23 de ani nu a bifat încă nicio apariţie în tricoul actualului lider din Seria A, iar antrenorul principal Antonio Conte pare convins să renunţe la serviciile acestuia, în perioada de mercato, din vară.

Conte nu crede în Ionuț Radu

Jurnaliştii din „Cizmă” nu îi mai dau nicio şansă fotbalistului din ţara noastră să rămână la formaţia de pe „Giuseppe Meazza” şi anunţă că tehnicianul nerazzurilor nu are deloc încredere să îi încredinţeze acestuia un loc în primul unsprezece.

„Aventura lui Ionuţ Radu de la Inter nu merge aşa cum se aştepta acesta. Până acum, Antonio Conte nu i-a dat nicio şansă, nici măcar în meciurile din Cupa Italiei, acolo unde, de obicei, antrenorii mizează pe portarii de rezervă. Radu a avut zero şanse din partea lui Conte, care e evident că nu are încredere în acesta şi nu crede că românul poate să apere buturile lui Inter” au scris ziariştii italieni de la publicaţia interlive.it.  

Există şi varianta de a fi împrumutat din nou

Presa din Italia titrează că oficialii clubului deţinut de Sunning Holdings Group îi caută un concurent veteranului din poarta milanezilor, slovenul Samir Handanovic, iar Ionuţ Radu ar putea cere, de unul singur, să fie lăsat să plece la sfârşitul acestui campionat.

„Cel mai probabil, în iunie, drumurile lui Ionuţ Radu şi Inter se vor despărţi. Clubul din Milano se află deja în tratative cu alţi goalkeeperi, iar românul de 23 de ani ar putea cere, de unul singur, să plece de la Inter. Există şi posibilitatea ca Radu să fie împrumutat din nou” mai adaugă jurnaliştii de interlive.it.  

Din cauza veşnicei posturi de rezervă la Inter Milano, portarul de 1,89 metri nu a mai intrat nici în calculele selecţionerului Mirel Rădoi, pentru importantele meciuri din 2020. Radu a ratat atât barajul de calificare la Campionatul European, cu Islanda, cât şi celalte cinci partide disputate de tricolori în grupa din Nations League.