Ionuţ Moşteanu, după vizita Ursulei von der Leyen: Am discutat despre finanţare europeană pentru o nouă dană militară
- Raluca Dan
- 1 septembrie 2025, 22:52
Ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu și preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Sursa foto: Facebook/Ionuţ MoşteanuMinistrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, a declarat luni seară, după ce a vizitat portul militar Constanţa alături de preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, că discuţiile au vizat finanţarea europeană pentru dezvoltarea unei noi dane militare destinată navelor NATO şi româneşti, precum şi Programul SAFE. „Asta înseamnă investiţii directe, locuri de muncă şi o industrie de apărare mai puternică”, a scris ministrul Apărării, într-o postare pe Facebook.
Discuții despre securitatea pe Flancul Estic
Ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, a anunţat luni seară că a discutat împreună cu Ursula von der Leyen, Andrius Kubilius, Nicuşor Dan şi Oana Ţoiu, despre consolidarea securităţii Europei pe Flancul Estic.
El a precizat că Programul SAFE, în valoare de 150 de miliarde de euro, va permite achiziţii comune la nivel european pentru dotări moderne şi, pentru anumite echipamente contractate, deschiderea unor capacităţi de producţie în România.
„Asta înseamnă investiţii directe, locuri de muncă şi o industrie de apărare mai puternică”, a adăugat acesta.

Vizita Președintelui Comisiei Europene în România. Sursa foto: Facebook/Ionuţ Moşteanu
Ionuţ Moşteanu: „România a demonstrat rezilienţă și a combătut dezinformările”
Ministrul a afirmat că s-a discutat despre finanţarea europeană pentru dezvoltarea unei noi dane militare, destinată navelor NATO şi româneşti, considerată un pas important pentru securitatea Mării Negre. El a adăugat că extinderea bazei Mihail Kogălniceanu, care devine un hub major pentru NATO, va aduce României avantaje economice şi logistice semnificative.
„România a demonstrat rezilienţă, a combătut dezinformările şi a rezistat intimidărilor Moscovei. Suntem un partener de încredere şi vom continua pe acest drum”, a mai scris acesta.
Ursula von der Leyen, vizită oficială în România
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost luni în România, unde s-a întâlnit cu preşedintele Nicuşor Dan şi cu oficialii Armatei.
Ursula von der Leyen şi Nicuşor Dan au fost în vizită la Baza 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu” şi la Portul Militar Constanţa, după care au avut programată o conferinţă de presă comună.