Ion Țiriac va organiza șase turnee ITF în acest an, în România. Care este ținta omului de afaceri

Care este numele complet al lui Ion Țiriac. Puțini știu asta. Sursa foto: arhiva EVZ

Fundația lui Ion Țiriac a anunțat că a dezvolat propria rețea de turnee ITF și WTA începând cu acest an. Fostul tenismen a pregătit competiții atât pentru circuitul masculin, cât și pentru cel feminin.

Fundația lui Ion Țiriac va organiza șase turnee ITF Futeres pe parcursul anului 2023, la nivel național. În plus, fostul tenismen se va ocupa și de cea de-a doua ediția a competiției WTA125 Ţiriac Foundation Trophy. Turneul va fi organizat la București. Este important de precizat că aceste turnee sunt cuprinse în calendarul Federaţiei Internaţionale de Tenis şi în cel al Federaţiei Române de Tenis.

Trei dintre cele șase turnee sunt dedicate circuitului masculin, iar celelalte circuitului feminin. Competițiile sunt dotate cu premii în valoare de 110.000 de euro. Câștigătorii turneelor masculine o să primească 15 puncte ATP, iar jucătoarele care triumfă în competițiile feminime câte 25 de puncte. Pe tabloul principal de simplu al competițiilor IFT vor fi 32 de jucători, iar tabloul de dublu va incude 16 echipe.

„Derulăm aceste turnee pentru că vrem să acordăm şansa jucătorilor români de a performa fără a aloca eforturi financiare masive aferente participării în competiţii externe. Ţinta finală este să ridicăm considerabil numărul de sportivi români aflaţi în top 1000 jucători ATP şi WTA. Fundaţia Ţiriac trebuie să îşi aducă aportul pentru a suplini lipsa de fonduri publice alocate Federaţiei Române de Tenis, extinzând astfel numărul de competiţii naţionale dotate cu premii şi puncte ATP, respectiv WTA”, a declarat Ion Țiriac.

Lista cu turneele ITF ale lui Ion Țiriac

Este important de precizat că jucătoarea care va avea cel mai bun parcurs în aceste turnee feminine ITF Futures o să primească un Wild Card la turneul WTA125 Ţiriac Foundation Trophy. Ediția din acest an a turneului de tenis va avea loc în luna septembrie. Este pentru al doilea an consecutiv când fostul tenismen organizează acest turneu. Competiția este dotată cu premii în valoare de 165.000 de dolari. Câștigătoarea o să primească și 125 de puncte în clasamentul WTA. Fundația lui Ion Țiriac o să pregătească șase turnee ITF, potrivit Ziare.com. Programul acestora este următorul:

Turnee ATP

  • Trofeul Fundaţiei Ţiriac, Cluj, dotat cu premii în valoare de 15.000 euro, programat în perioada 19-25 iunie 2023,
  • Trofeul Ion Ţiriac, Braşov, dotat cu premii în valoare de 25.000 euro, programat în perioada 3-9 iulie 2023,
  • Trofeul Fundaţiei Ţiriac, Bucureşti, dotat cu premii în valoare de 15.000 euro, programat în perioada 18-24 septembrie 2023.

Turnee WTA

  • Trofeul Fundaţiei Ţiriac, Arad, dotat cu premii în valoare de 15.000 euro, programat în perioada 7-13 august 2023,
  • Trofeul Fundaţiei Ţiriac, Bistriţa, dotat cu premii în valoare de 25.000 euro, programat în perioada 14-20 august 2023,
  • Trofeul Fundatiei Tiriac, Bucureşti, dotat cu premii în valoare de 15.000 euro, programat în perioada 4-10 septembrie 2023.