Ion Iliescu, în fața justiției. Azi se judecă un nou termen al Dosarului Revoluției 3
- Iulia Moraru
- 31 august 2023, 09:39
Joi, 31 august, Ion Iliescu, Gelu Voican-Voiculescu și Iosif Rus sunt convocați la Curtea Militară de Apel București pentru un nou termen în cadrul Dosarului Revoluției 3. Ei sunt cercetați pentru infracțiuni contra umanității.
Ion Iliescu este acuzat că a contribuit la instaurarea unei atmosfere de frică și incertitudine prin promovarea conceptului de „teroriști”. Totul s-a desfășurat după execuția lui Nicolae Ceaușescu, astfel încât să poată prelua puterea.
Gelu Voican-Voiculescu este învinuit că a efectuat distrugeri asupra Arhivelor Securității. În același timp, Iosif Rus este pus sub acuzare pentru rolul său în evenimentele tragice de la Aeroportul Otopeni.
Ion Iliescu, în fața Curții Militare de Apel București
La termenul anterior, de pe 29 iunie, instanța a constatat că aproximativ 400 de revoluționari sau urmași ai acestora au decedat înainte ca cei trei inculpați să fie aduși în fața justiției.
Atunci, niciunul dintre cei trei inculpați nu s-a prezentat personal la proces. Însă, aproximativ 100 de revoluționari au fost prezenți.
Al treilea rechizitoriu din cadrul Dosarului Revoluției este în prezent în atenția judecătorului Ionel Laurențiu Beșu. El a fost anterior ofițer de poliție judiciară și a activat în perioada 2006-2011 la DGIPI, denumită inițial „Doi și-un sfert”. Acest departament a fost înființat după Revoluție chiar de Gelu Voican-Voiculescu, unul dintre inculpați în acest caz.
La termenul anterior, judecătorul a confirmat că procedura de citare a fost realizată în conformitate cu legea și a fost completă. Ea a asigurat astfel că miile de persoane vătămate implicate în acest proces au fost citate corespunzător.
Cu toate acestea, tot atunci judecătorul a hotărât să amâne cauza. Asta în urma unei cereri depuse de unul dintre avocați, motivul fiind motive medicale.
Procesul Dosarului Revoluției 3 are loc la Curtea Militară de Apel, deoarece sediul Curții de Apel București nu dispune de spațiul necesar pentru acest caz. Procesul se desfășoară în ședință secretă, conform procedurilor camerei preliminare.
Fostul președinte a dezinformat intenționat populația
Procurorii SPM constată că în perioada cuprinsă între 22 decembrie 1989 (ora 16.00) și 30 decembrie 1989, Ion Iliescu a utilizat puterea și autoritatea sa în calitate de lider al noii structuri politico-militare care a preluat controlul asupra statului.
El a acționat ca inițiator și coordonator al comandamentului unic de conducere, care a fost un organism politico-militar. Și, în același timp, în calitate de președinte al CFSN (Consiliul Frontului Salvării Naționale), care și-a subordonat întreaga forță militară a României.
Prin aparițiile sale la TVR și comunicatele CFSN, Ion Iliescu a desfășurat o campanie sistematică și extinsă de dezinformare a populației din România și a opiniei publice internaționale. Acesta a promovat ideea existenței unor forțe contrarevoluționare cu caracter securist-terorist. Mai mult, el a susținut necesitatea eliminării acestora.
Ion Iliescu a acționat direct și fără intermediari pentru a genera și amplifica o psihoză în jurul presupuselor forțe securist-teroriste. Totul cu scopul de a-și asigura accesul la putere în contextul Revoluției române.