Politica născută prematur, de la începutul anilor ’90, a trimis la tribuna Parlamentului personaje pitoreşti, care mai de care mai controversate sau caraghioase. Iar posesorul unui nume celebru, de Brătianu, a dat speranţe unora şi teamă altora. A sfârşit prin a stârni râsul. Uneori, pe nedrept

La primele alegeri libere, din mai 1990, românii s-au pricopsit în Parlament cu tot soiul de personaje care mai de care mai pitoreşti. Oameni al căror nume, astăzi, mai zic ceva doar celor care erau adulţi în acea vreme populau Legislativul şi stârneau râsul la fiecare discurs din agora parlamentară. E suficient să-i amintim pe revoluţionarii Nica Leon, Gheorghe Zainea, Dan Iosif, Romeo Raicu sau Dumitru Dincă, aşa-zisul conte Iosipescu- Zambra, membru în primul CPUN, umoristul Ştefan Cazimir, cu al său Partid Liber- Schimbist, Ioan Mânzatu – liderul Partidului Republican, care anunţase că ar putea susţine monarhia, vindecătorul Mudava, diaconul ortodox Nuţu Anghelina sau pe controversatul Lucian Cornescu- Ring.

Un tubercul cu pretenții

Printre aceştia s-a strecurat şi posesorul unui nume uriaş pentru istoria României moderne. Dar, pe cât de monumental era numele său de familie, pe atât de comică şi caricaturală era imaginea sa vetustă. Mititel, rotofei, cu un cioc à la Kogălniceanu şi o românească franţuzită, a creeat, la început, oarece spaimă printre noii politicieni, care se temeau că geneaologia sa le-ar putea pune în pericol sinecurile. Atât doar că bietul depanator de televizoare, emigrat în Franţa în 1976 şi repatriat la începutul lui 1990, părea mai degrabă desprins dintr-una din schiţele lui Caragiale. Iar o iniţiativă de-a sa hazlie, cu care găsise salvarea României prin cultivarea legumei adusă de Columb în Europa, i-a pecetluit cariera politică şi a adăugat pentru todeauna lângă ilustrul său nume imaginea banalului tubercul. Cu care seamănă, pe undeva. De 20 de ani, aproape nimeni nu-şi mai aminteşte de celebrul Ion I. Brătianu „Cartof”. Omul e o butaforie vie.

„Finalul Brătienilor sunt eu!”

Eutanasiat din lumea politicii în 1993, Ion I. Brătianu trăieşte, la 77 de ani, binemerci. L-am găsit într-un imens, dar ponosit, palat, de pe strada Visarion, de lângă Piaţa Romană, singurul imobil care i-a fost retrocedat din imensa avere a brătienilor. Şi-a condiţionat interviul de lectura a două din cărţile pe care le-a semnat. În fapt, nişte însăileli din cuvântările sale parlamentare de acum un sfert de veac şi articole din ziarele vremii, în care era pomenit. Practic, aportul său la „lucrările” beletristice constă doar în prefaţa cărţilor. Nepotul marelui Ion I.C. Brătianu insistă că ne este coleg de breaslă. „Mai public în nişte ziare mici, de lângă Paris, scriu cărţi şi organizez evenimete culturale la fundaţia care îmi poartă numele. Io o finanţez...”, îşi freacă, mulţumit, palmele grăsuţe.

Când a revenit în ţară lumea l-a perceput ca pe unicul urmaş al ilustrei familii. Cu toate acestea mai erau două moştenitoare în viaţă, Ioana şi Maria Brătianu, care l-au contestat vehement. Ce-a mai rămas şi care e viitorul stirpei lor? Bătrânul oftează: „Alea două m-au scos din arborele geneaologic făcut de un ageamiu de heraldist. Eu…, şi băiatul meu Constantin. Dar el are o rezervă faţă de politică. Finalul sunt eu!”.

„La mormântul meu vor veni politicienii ca la Arsenie Boca!”

Ca urmaş al celor care au făurit România modernă, a fost, oare, filat, urmărit, contactat de Securitate? E degajat: „Nu ştiu! Da’ am avut de furcă, în tinereţe, cu Securitatea, în cei 14 ani de domiciliu obligatoriu din Bucureşti şi de la Dâlga, în Bărăgan”. Zice că nare niciun angajament şi nicio semnătură cu securiştii. Cu toate astea i s-a permis să emigreze în 1976.

În cărţile pe care ni le-a dat cu dedicaţie, a subliniat cu markerul nişte pasaje. Aşa, ca să ne inspire la întrebările pe care le-a vrut dinainte, dar nu le-a primit. Într-unul din ele, extras dintr-o cuvântare din Parlament, se opunea, în 1992, unui preşedinte de ţară străin. Azi, cu un preşedinte alogen la Cotroceni, pare un vizionar. Se simte bine cu mingea la fileu: „Am fost şi sunt un Nostradamus al dezastrului politic şi naţional românesc! La tot ce am spus io, în ’90- ’93, am fost luat de nebun şi ironizat”. A nimerit tot sau a avut şi erori de prezicere? Ion I. Brătianu nu mai aude bine şi-ţi urmăreşte, atent, buzele: „Erori de prezicere n-am avut! Cred c-o să devin un Arsenie Boca la care politicienii o să vină la mormântul meu, în perioade de criză, să se încarce energetic!”.

Cică liberalilor le era frică de numele său

La alegerile din 1992, PNL nu a trecut pragul electoral şi nu a intrat în Parlament. Vina a fost plasată în cârca răposatului Radu Câmpeanu care a ales să retragă partidul, din CDR. PNL s-a fărâmiţat. Quintus a preluat cadavrul politic al partidului istoric şi au apărut PNL-AT şi PNLCâmpeanu. Pe piaţă mai era şi Uniunea Liberală Brătianu. În afară de partidul „mamă”, în timp, toate au dispărut sau au fuzionat cu matca... De ce nu a avut succes ULB? „Din cauza numelui meu! Colegii din PNL credeau că-şi vor pierde poziţia din partid şi vor fi retrogradaţi. Prin ’93, Quintus m-a invitat să mă înscriu, dar şeful de la Sectorul 1 nu m-a primit. Le era frică de mine”, se dă mai mare decât e Brătianu „Cartof”.

Din liberal pursânge, fan al lui Ion Iliescu

Cum ar fi fost România dacă Iliescu şi FSN-ul nu preluau puterea în 1990? Se scarpină sub şuviţa ce îi maschează, comic, calviţia: „Dacă Radu Câmpeanu nu trăda şi Ion Raţiu era mai agresiv în a-şi expune principiile democratice, Occidentul ar fi avut o simpatie faţă de noi şi ne-ar fi ajutat. Da’ şi Iliescu a avut o contribuţie bună! A păstrat unitatea statală a României, dar colaboratorii săi erau mult sub valoarea ideilor sale...”. Dintr-un liberal de tradiţie şi formaţie, o dă pe stângisme: „Socialismul e o componentă a democraţiei care, în cele mai multe cazuri, a dus la progres social”. Unchiul său se răsuceşte în mormânt.

Se mai vede în politica de azi? Dă din umeri, resemnat. Anii în care orice nechemat ajungea la tribuna Parlamentului s-au dus. „Azi nu mai avem politică! Avem dictatura unor mercenari trimişi de la Bruxelles sau de oculta mondială!”.

A votat cu dreapta şi s-a trezit socialist

Nu s-a mai băgat în politică, dar o urmăreşte, de la mantinelă. Cum i s-a părut uniunea consensuală dintre liberali şi pedelişti? „A fost un mariaj contra naturii! De la <> s-a plecat cu stângul”. Ca liberal din născare, cum o vede el pe Alina Gorghiu, actualul lider al partidului strămoşilor săi? Face cu ochiul: „Am toate rezervele… Nu pot s-o caracterizez ca fiind om politic”. Crin Antonescu era mai potrivit? Îl regretă, oare? „Nu. Îmi pare rău doar că talentul său oratoric nu a putut să definească un om politic pe care România îl aştepta şi îl aşteaptă”. E nedumerit de rezultatele fostului lider liberal: „Păi, io am votat cu liberalii la alegerile europene şi m-am trezit, dup-aia, a doua zi, la socialişti!”. Iar Dacian Cioloş, premierul tehnocrat? Se alintă: „Aş vrea să discutăm mai puţin despre mercenari!”.

FOTO:  Părerea sa estecă este ultimul liberalautentic în viațăFOTO: MARIUS VLAD

În 1972, Scânteia a scris de inventatorul Brătianu

Dacă tot e o Mafalda sau o Baba Vanga a politicii dâmboviţene, ce previzionează pentru alegeri? Cine va câştiga şi ce scor va lua PNL-ul? E sigur pe predicţiile sale: „PSD, fără nicio îndoială. Iar PNL va fi al doilea, dar care, în mod democratic, nu va putea intra la guvernare, decât impus de feisbuchişti!”. Înainte să se repatrieze, în februarie 1990, a locuit 14 ani la Paris şi în Canada. A dus-o greu? Că se ştie că în străinătate a trăit din meseria de depanator de televizoare. E stânjenit de întrebare şi iese pe contraatac: „Nu uitaţi că am şase brevete de invenţie! Dar, da! Am lucrat, 30 de ani, ca depanator TV şi în România, şi în străinătate. Am o diplomă de subinginer de electronică... Şi în Scânteia, în ’72, s-a scris de mine că am inventat <>!”. Spune că era o meserie bănoasă, dar că îi mânca tot timpul: „N-aveam weekenduri şi prima zi de naştere miam sărbătorit-o la 50 de ani!”.

FOTO; Brătianu-„Cartof” citind numărul 3 al Evenimentului zilei din iunie 1992

Din Parlament, comediant la Teatrul Constantin Tănase

Brătianu „Cartof” are trei cetăţenii: română, canadiană şi franceză şi e tare mândru: „Să ştiţi că astea nu se vând la supermarket!”. Pe peretele din imensul salon neîncălzit al palatului părăginit, de lângă Piaţa Romană, pe lângă fotografii alb-negru, de epocă, cu diverse personalităţi ale anilor ’90, se află înrămată o diplomă semnată de Francois Mitterand. Fostul preşedinte al Franţei i-a dat ultimului Brătianu „Ordinul Naţional de Merit”. De ce? „E o altă poveste… Am fost şi arestat… De roman… Da’ nu vă spun!”. Premiat de francezi, n-a ezitat, după ce a rămas pe dinafara Parlamentului, să apară pe scena Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”. Recita acolo nişte cuplete de tot râsul, dar de care dânsul e tare mândru: „Era un pamflet politic! Da’ nu pe bani!”. Acum locuieşte chiar în sediul fundaţiei sale: „Am un pat şi tot ce-mi trebuie”. Are şi un fel de majordom care face de toate. Praf e, însă, peste tot. Cu atât s-a ales din moştenirea celebrei familii: „Mai am şi câteva loturi de pământ, nu moşii… Da’ din cauza birocraţiei nu am intrat în posesie! Şi, cât trăiesc eu, casa asta nu se vinde!”.

FOTO: La tribuna Parlamentului

Cartoful lui Bill Clinton i-a dat ideea

Evident e pensionar. „Da, am o pensie, dar numai de la statul român. Nu vă spun cât! Nu mă vaiet, da’ la piaţă îmi place să mă tocmesc”. Recunoaşte că la cartofi obţine reduceri substanţiale. Chiar, de unde până unde i-a venit ideea cu cartoful care i-a dat porecla cu care va rămâne în istorie? Că s-a dus la TVR şi a pus un cartof de un kilogram pe masă, după care a anunţat că dacă românii se pun pe cultivat cartofi, dă fericirea în toată ţara. Se înroşeşte la faţă: „Nu sunt primul care a adus cartoful în politică! Bill Clinton a câştigat cu el alegerile din ’92! Iar acu, ce să zic... Cartoful a fost promovat ca simbol pentru eternitate fix în Piaţa Revoluţiei! Mă rog, sculptura aia e o porcărie într-o piaţă în care a curs sânge...”. Dar din doctrina liberală, promovată la începutul anilor ’90, se mai regăsesşte vreun principiu la liberalii de astăzi? Brătianu „Cartof” decretează: „Nici vorbă! Acu’ e o dictatură a ocultei mondiale executată, la noi, de nişte oameni care se pretind a fi români”. Ultimul Brătianu va rămâne în istorie, cel mai probabil, împreună cu eticheta celei mai consumate legume din lume. Atât doar că odată cu cartoful, s-a adus din Lumea Nouă şi gândacul de Colorado.