Înainte de a (re)intra în pâine la "Evenimentul zilei", scriind editoriale şi literatură politică, gazetarul Ion Cristoiu a acordat un interviu ziarului care l-a consacrat. El a vorbit despre starea presei româneşti şi despre experienţa pe care a avut-o lucrând pentru toţi "mogulii" de presă şi criticându-i pe toţi cei care s-au perindat pe la Cotroceni.

EVZ: V-a fost drag ziarul "Evenimentul zilei"? Ion Cristoiu: Mi-a fost drag de acest ziar, ca de oricare pe care l-am făcut, eu având o mare slăbiciune, aceea că sunt un om serios. Mi-a fost la fel de drag ca revista Şcolii de ofiţeri de rezervă de la Lipova, unde am fost redactor-şef. Eu iau în serios tot ceea ce fac.

Ziarul a fost un real succes şi a schimbat faţa presei. Avea ceva din caracterul unui copil... Probabil că a fost şi primul copil în materie de gazetărie, a fost primul ziar cotidian. După ce am plecat, au fost şi alte cotidiane şi experienţa s-a repetat. Însă, principala amintire, cea mai frumoasă, este faptul că am lucrat cu o redacţie de entuziaşti. Nu pot lucra cu oameni morţi, cu gazetari care nu consideră că gazetăria este cel mai important lucru din lume. Acum îmi dau seama că nu atât succesul ziarului, tirajul sau autoritatea ziarului m-au impresionat, ci credinţa extraordinară a tinerilor cu care am lucrat că ceea ce fac ei este ceva ieşit din comun. Ceea ce nu mai întâlnesc azi.

În mare parte, lucrurile s-au profesionalizat. Nu mai regăseşti entuziasmul de acum 20 de ani... Prin entuziasm, eu nu înţelegeam nişte tipi analfabeţi care scriau. Un bun profesionist este cel convins că ceea ce face e cel mai bun lucru din lume. Şi cel care dă cu mătura la salubritate este un profesionist dacă crede că măturatul este cel mai important lucru din lume. Cei cu care am lucrat erau convinşi de două lucruri: erau fascinaţi de meseria de gazetar şi erau convinşi că ziarul acesta este cel mai important din lume. Constat cu stupoare că sunt câteva site-uri de media şi că oamenii, în loc să scrie la ziarele lor, postează înjurături la adresa propriei redacţie. E o aberaţie. Dacă nu îţi convine, te duci în altă parte.

Am făcut împreună o buclă de 15 ani. Ne reîntoarcem împreună la EVZ. Aveţi o umbră de emoţie? Am o umbră de emoţie, în sensul că mă îngrijorează ca nu cumva să faceţi un ziar prost. Ca nu cumva, după ce s-a făcut atâta agitaţie că m-am întors, în sensul că nu mai sunt certat cu voi şi colaborez cu voi, dau un text, mai dau un sfat, m-am implicat în noua formulă a ziarului, să iasă prost. Dar am emoţii pentru că, la un moment dat, unii cititori or să spună: "S-a întors Cristoiu. Şi unde se vede?". Eu nu sunt la volan, nu pot răspunde de o instituţie de presă decât dacă sunt la volan. Am avut emoţii temându-mă că mi se pregăteşte o manifestare de protest ca în toamna lui 2004. Se ştie mai puţin că, în urma negiocierilor cu Ringier, mai aveam 5 minute şi deveneam director la EVZ. În ziua respectivă, toate posturile de televiziune erau anunţate că aceasta era ştirea numărul unu. M-am dus în locul unde trebuia să semnez contractul şi cu 5 minute înainte mi s-a spus că s-a renunţat, descoperindu-se că domnul Cornel Nistorescu avea un contract în urma căruia, dacă pleca, Ringier ar fi trebuit să îl plătească toată viaţa. Aflând că vin, redacţia, care era pro - Băsescu la vremea respectivă, pusese de o manifestare de protest. Nu ştiu dacă m-ar fi huiduit, dar pancarte de genul "Nu îl vrem pe Cristoiu!" le aveau pregătite. Venind astăzi în redacţie (n.r. - ieri) am fost fericit că nu a fluierat nimeni.

Emoţia de e scrie din nou la "Evenimentul zilei" există? Nu e emoţie, e o grijă în plus. Am deschis deja un caiet mare de editoriale în fiecare zi. Eu cel mai bine scriu când nu sunt obligat să scriu. Şi mi-am făcut o regulă ca pe lângă eseuri, proza pe care o scriu în fiecare zi, am deschis un caiet şi comentez ce îmi vine. Pentru că dacă mă gândesc că vineri dimineaţă or să înceapă telefoanele în care mi se cere textul, e bine să îl am deja.

Am căutat ziarul în care a apărut ştirea cu găina cu pui vii şi vreau să aduc în discuţie acest tip de ştire. Este o ştire credibilă, la câtă nebunie e în România.

"Evenimentul zilei" a fost un mixt între anchete puternice, articole serioase şi tipul acesta de ştiri, în care pitorescul bătea veridicitatea. Ştirea cu găina nu era adevărată, dar era veridică. Am acceptat aceste ştiri pentru că se încadrau în viziunea mea satirică asupra României. Sunt ştiri care se încadrează în viziunea mea de ţară veselă, de veselie generală. Nu întâmplător, volumul de proză pe care l-am scos recent, de 600 de pagini, se numeşte "Găina fără bilet" şi porneşte de la o ştire din "Evenimentul zilei". În momentul în care a început tărăboiul cu această ştire, m-am interesat şi deja se făcuse o maşinărie de făcut astfel de ştiri. Mi s-a spus şi despre o altă ştire - un compartiment de tren ce mergea la Focşani şi în care era o găină care nu avea bilet şi controlorul a întrebat-o de ce. Am făcut o proză din ea, dar mi se pare veridică pentru că poţi găsi un astfel de controlor. Marea majoritate a acestor ştiri se întâmplau numai în Moldova, pentru că în Ardeal nu se puteau întâmpla. În fiecare zi mă uit pe ziarele judeţene care răspund acestei teze: "România, ţara tuturor posibilităţilor". După plecarea mea de la EVZ, cu cântec, scăderea inevitabilă a tirajului a obligat conducerea care m-a succedat să găsească o explicaţie. Şi atunci s-a lansat campania împotriva ziarului în formula Cristoiu. S-a lansat această teză, care s-a dovedit dezastruoasă pentru întreaga presă românească. Dacă presa trece printr-o criză de profesionalism şi de tiraj îşi are cauza în luarea în serios a acelei diversiuni care spunea: "Evenimentul zilei" a fost tabloid, că făcea ştiri cu găina cu pui vii, noi suntem quality. În consecinţă nu ne coborâm. Şi nu s-au coborât ei, dar s-a coborât tirajul. EVZ era o reţetă unică pentru că aceste ştiri, ştirile de fapt divers, erau locomotiva care tracta editorialul, dezvălurile, anchetele.

În ziarul în care s-a publicat această ştire mai erau: "România sfidează Moscova împotriva aderării la NATO", "Primul român care a dat România în judecăta la CEDO" şi editorialul "Bucureştiul nu se teme de Moscova". Era un mixt între fapt divers, anchete foarte dure, editoriale politice. La ora actuală nu este o criză a tirajului, ci o criză a presei. Dar sunt încă ziare care vând sute de mii de exemplare. Nu este o criză economică, ci o criză de profesie pentru că, sub pretextul că noi facem ziare quality, a pătruns o întreagă generaţie în presă care a şi distrus-o. O generaţie frigidă, care nu are... şi care nu a înţeles că şi presa occidentală se hrăneşte cu crime, cu tragedii. Paradoxal este că nu sunt nici măcar asistent la o facultate de presă, ce ciudăţenie. Dacă aş ţine un curs, aş spune că, din sumedenia de fapte ale realităţii, presa le surprinde şi le consemnează pe cele interesante, cu gradul superlativ senzaţional. A pretinde că presa este filozofie, cultură, este o prostie. Din nefericire, la noi, reporteriţele de televiziune vor să fie actriţe şi încep să dramatizeze, cei care scriu textele în presă şi pe promter vor să fie prozatori, iar patronii de presă vor să fie regizori.

Cum vi se pare ziarul "Evenimentul zilei" acum? În peisajul actual al presei, are o voce distinctă, are un culoar pe care va putea să alerge cu succes? Eu cred că el şi-a mai revenit din quality în care şade lumea înaltă şi cred că specificul până la noua formulă îl constituie exclusivităţile. Eu rămân adeptul tezei că un ziar este un serviciu secret de informaţii. El aduce ştiri în exclusivitate, informaţii în exclusivitate, iar ziaristul este un soi de spion. Nu din întâmplare cei mai mulţi jurnalişti au fost spioni şi invers. El aduce informaţii.

Era mai uşor accesul la informaţie atunci, decât acum? Visul pe care l-am avut la EVZ, şi pe care nu l-am îndeplinit, a fost să angajez, sub acoperire, o florăreasă în faţă la Cotroceni. Aici sunt două categorii de informaţii, una pe care trebuie să o aibă directorul. El trebuie să ştie dacă mâine e remaniere sau nu. El poate să nu dea ştirea, dar pregăteşte ziarul pentru remaniere. E o categorie de informaţii pe care o ştie doar directorul şi pe care nu o spune, aşa, ca la sevicii. Şi a doua categorie de informaţii se obţine din surse, serviciu contra serviciu. Sunt în stare de orice negustorie în materie de presă de dragul informaţiilor. Nu mă interesează nici să îmi dea bani, nici posturi, dar pentru obţinerea unei informaţii sunt în stare de orice compromis, informaţii care să fie în exlcusivitate şi cu care să dăm lovitura. "Evenimentul zilei" a crescut brusc tirajul pentru că, după lansare, a ajuns până prin august la 50 de mii. Noi am dat o ştire în exclusivitate că va creşte preţul benzinei de duminică pe luni, pe prima pagină, vândută bine. Seara, la TVR, am fost tocaţi, ne-au sărit în cap. Și duminică spre luni s-a scumpit benzina. Pentru că noi ştiam că luaseră hotărârea, nu mai aveau cum să dea înapoi. Asta nu mai are presa românească, ştiri în exclusivitate, ştiri pe care să le dea. Nu ştiri numai de afaceri de corupţie pentru că astea ţi le dau adversarii unui politician sau "prietenul" politicianului. Nu asta, ştirile pe care ziarul le dă cu o zi sau două înainte să se anunţe oficial.

Multă lume vorbeşte despre sfârşitul presei scrise. Credeţi că mai există viitor şi public pentru acestea? Tabloidele se vând, înseamnă că au ceva interesant. Ca şi în alte probleme ale existenţei româneşti, a pornit un tăvălug şi un munte de cuvinte, de trăncăneli cărora le-au lipsit propoziţia pe care o punea Nae Ionescu înaintea tuturor editorialelor: "Iată faptele". Deci ne întoarcem la fapte. Nimeni nu a vrut să vadă de ce cumpără un om un ziar. Dacă nu cumva ziarul nu trebuie să concureze televiziunea. Dacă nu cumva ziarul, spre deosebire de ediţia online, trebuie să reabiliteze scrisul. Eu după 10 rânduri citite online mă plictisesc. Trebuie să ne gândim ce aduce ziarul în plus faţă de televiziune. Există o apetenţă a marelui public de a citi ceva uşurel. Nu mai citesc Balzac, dar undeva se simte nevoia. Trebuie reabilitate textul, reportajul, tableta. Am văzut că aveţi şi voi reportaj, interviu. Eu nu cred că e o prăbuşire a presei scrise. Ziarul se autocotonogeşte pentru că publică ediţia online şi atunci unii nu mai citesc ziarul.

În paralel cu discuţia despre sfârşitul presei scrise şi viitorul ediţiilor online, se discută şi despre faptul că presa şi-a pierdut din credibilitate. Presa şi-a pierdut din credibilitate pentru că nu a înţeles un lucru. Poţi să fii şi presă de partid, dar nu poţi împinge până acolo tendenţiozitatea cât să falsifici. Noi am fost nişte luptători până în 1996 împotriva regimului FSN şi a lui Ion Iliescu. Dar atenţie nu cred că noi am dat ceva dinadins fals, iar când am greşit, chiar şi faţă de Ion Iliescu, noi am dat drept la replică. Falsificarea realităţii este gravă în acest moment. Telespectatorii şi cititori nu pot fi atât de nătângi să nu îşi dă seamă că tu falsifici. Acel celebru incident cu copilul bătut în campanie electorală trebuia să fie şi o lecţie de presă. Eu nu cred că din cauză că a fost dat seară de seară s-a întors împotriva lor. Eu cred că românul care are un bun simţ şi-a dat seama de discrepanţă şi asta duce la pierderea credibilităţii presei. Dramatizarea acestui fapt. Supralicitarea în condamnare, în exagerare. Există două genuri de exagerare, una senzaţionalistă, mai ales a televiziunii: "canicula e groaznică", "gerul e năprasnic". Demonizarea în exces. Românii au un simţ al proporţiilor şi trebuie să ţii cont şi de ei. De exemplu, toată campania de presa dusă din Opoziţie pe tema dictaturii din România mi se pare o aberaţie contraproductivă, deoarece orice român normal îşi dă seama că nu e. Nu poţi să îi vâri pe gât o teză despre realitate când el vede realitatea. De aici pierdeare credibilităţii, din exagerare.

Credeţi în ipoteza presei independente, nepartizane? Nu cred pentru că nu ai cum să nu ai opinii. Nu există presă independentă pentru că fără să vrei ai o opţiune. Suntem subiectivi pentru că suntem de partea democraţiei. Normal ar fi să dăm şi dictaturii punctul de vedere. Dacă ai un punct de vedere echilibrat. Dar nu se poate, prin faptul că ai opţiuni democratice însemană că ai o opţiune. Problema nu este dacă este independet sau nu, probleme este dacă eşti sau nu imbecil. Poţi să fii aşa zis independet şi să faci un ziar prost şi să fii un ziar care nu e independet, dar care face un ziar bun.

Credeţi că acum presa suferă de imbecilitate? Da, pentru că atunci când unele ziare îşi asumă o anumită poziţie politică o fac otova. Până şi angajarea, una este să fie a unui prost, alta a unui om inteligent. Din fericire pentru politicienii de la putere, adversarii din presă ai Puterii o fac otova, dar şi acolo e explicabil de ce. Dacă te gândeşti ce ar spune patronul eşti ca în presa comunistă. Nu ai curaj să ai o idee originală pentru că vine patronul şi îţi spune că nu e bine. Dacă aţi fi asistent la o facultate de Jurnalism, le-aţi mai spune studenţilor că presa este a patra putere din stat?Asta e o legendă. Aş face ziarul şcolii, nu cred în lecţiile predate. Părerea mea era că jurnalistica tre’ să fie post universitară. Să înveţe gazetăria din mişcare. Cum să predau interviul la tablă? Are talent sau n-are talent. Nu suntem a patra putere în stat, suntem şi noi pe acolo. Şi culmea e că îşi iau aer de întruchipatori ai presei tot felul de oameni care n-au nici o treabă cu presa. Nu cred că e a patra putere în stat. DESPRE MOGULI

Aţi lucrat cu Mihai Cârciog, Adrian Sârbu, Dan Voiculescu, Dinu Patriciu, Sorin Ovidiu Vîntu, Silviu Prigoană, Sorin Oancea. Aţi lucrat cu toţi mogulii, într-o formulă sau alta. Cum a fost această experienţă? Este de fapt un cerc. Cred că am terminat cu toţi. Am lucrat cu toţi şi m-am certat cu toţi. Cred că nu o să mai am un mogul unde să mă întorc. Mihai Cârciog a fost cel mai discret dintre patroni de presă pentru că noi îl îmbogăţeam. Eu îl cred şi pe mogul. Domnul Cârciog era îmbogăţit de noi. La ora actuală mogulul nu obţine bani şi are şi el dreptul să spună ce vrea pentru că dă bani din buzunar.

Spuneţi că presa, nemafiind un business din care scoţi bani, devine un business în care bagi bani ca să obţii influenţă? Am întâlnit mulţi care vroiau să facă un ziar, dar nu a putut să îmi spună niciul dece. Că a constatat că nici cârnaţi, nici nasturi, nici magazinele nu merg, şi că se pricepe la presă şi vrea să se îmbogăţească din presă sau măcar să câştige cât să îşi ia un iaht, făcând un ziar. În momentul în care îţi propui asta vei vedea automat că nu mai vrei să faci partizanat politic pentru că nu se mai vinde ziarul. Cel mai grav lucru care a făcut ca eu să nu mă mai întorc în presa activă, ca şef, este faptul că după ce îşi fac o televiziune, un ziar, ei devin şi redactori-şefi. Am avut situaţii la televiziuni când patronul se ducea la un restaurant şi venea proprietarul, spunea că nu îi place cum apare aia pe ecran. El punea mâna pe telefon şi spunea să o scoată din direct. Gândiţi-vă la presiunile asupra patronului de televiziune care nu vrea să facă bani. Îi spune nevasta care are şi ea gusturi, mai ales la prezentatoare. După asta sunt prietenii, apoi prietenii din presă, toţi se pricep şi atunci el pune mâna pe telefon. Au fost trusturi care au renunţat la mari jurnalişti pentru că nu plăceau cuiva. Sunt moguli care dau titluri pe burtieră. Dacă ar trăi doar din presă ar sta liniştit undeva şi ar întreba doar de rezultatele financiare. Are o opţiune politică, dar să ne lase pe noi să transpunem în practică opţiunea politică. În comunism nu era problema că trebuia să îl lăudăm pe Ceauşescu, ci că trebuia să îl lăudăm cu anume cuvinte.

DESPRE PREŞEDINŢI

Aţi trecut, pe lângă moguli, prin cam toţi preşedinţii. Pe Dej nu l-aţi prins. Ceauşescu, Iliescu, Constantinescu, Băsescu. Cum aţi trecut prin atâtea regimuri? Am văzut o postare la voi pe site, îmi spunea unu că i-am lăudat pe toţi preşedinţii.

Nu, nu-i adevărat. Vă spun că i-aţi lăudat până să ajungă preşedinţi. Asta m-a convins, încă o dată, cât de inutilă-i munca de gazetar. Sunt tineri care nici nu ştiu că eu m-am războit cu Ion Iliescu... Nu mai spun că m-am războit cu Traian Băsescu. A fost unul din marii adversari. Şi cu Emil Constantinescu. Adică l-am lăudat, i-am spus că va fi preşedinte... După asta l-am criticat. Am supravieţuit. Nenorocirea este că, dacă fac o deosebire între cei patru preşedinţi este faptul că e o mincină că numai Traian Băsescu e jucător. Toţi au fost jucători, numai că Traian Băsescu e jucător pe faţă, în timp ce ăilalţi erau jucători în culise. Din acest punct de vedere ei erau mai primejdioşi decât el pentru că te lucrau. Adică puţină lume ştie. Până la urmă, prefer un Traian Băsescu care-i spune direct unei jurnaliste ce părere are, decât un Iliescu, care era foarte surâzător, dar te trezeai la un moment dat că nu se mai uită la tine patronul. Adică surâdea, îşi punea acea jumătate din faţă, că una era de zâmbet şi alta era îngheţată şi după asta te trezeai cu cuţitul în spate. Pentru mine Traian Băsescu este doar un obiect de studiu. Nici nu-l iubesc, dar nici nu-l urăsc. Îl studiez.

Şi Constantinescu? Eu când văd acum toată echipa lui Constantinescu, vorbind despre democraţia în timpul domnului Emil Constantinescu, am anumite îndoieli. Dacă citiţi jurnalul lui Emil Constantinescu, o să vedeţi că acolo eu sunt unul din oamenii cei mai antipatizaţi.

Dar care a fost momentul care a întors această relaţie, dacă vreţi, Ion Cristoiu – Emil Constantinescu? Două momente au fost. În noaptea când s-au anunţat rezultatele alegerilor, partea comică e că eu nu fusesem niciodată chemat la TVR, normal, şi când au aflat ei că s-a schimbat Puterea, atunci normal că s-au gândit: “Mă, pe cine dracu’ să chemăm? Tre’să chemăm pe unul de partea ailaltă“. Mă rog, m-au chemat pe mine la televiziune şi după asta m-am dus la Teatrul Naţional, la Sala Mică, unde urma să aibă loc o paranghelie, cum spun eu, a noului preşedinte. M-am dus acolo, om umil şi m-am aşezat pe un scaun pe acolo. Dar înainte de a mă aşeza, am văzut venind… e o imagine puternică…pe coridor, învingătorul. Eu am alergie la învingători. Mie mi plac învinşii. Şi învingătorul era însoţit, mai avea un pic şi-l spăla cu microfonul Mihai Tatulici, care până atunci îl înjurase seară de seară. Şi atunci am zis, stai puţin că-i o problemă. Adică, văd că deja domnu’, am zis eu în sinea mea de scorpion, deja şi a făcut echipă. Şi atunci am spus în direct, că transmitea în direct, “Domnule preşedinte, din acest moment, vă sunt adversar!" Lucru pe care nu l-a crezut. Da v-am spus care a fost declicul. Şi al doilea a fost faptul că noi ne bătusem într-una cu televiziunea, cu TVR-ul. Adică noi am fost adversarii lui Răzvan Teodorescu. Nu trece o săptămână, două şi îşi pune domnul preşedinte echipa: Alina Mungiu Pipidi, Anca Toader –care culmea, Anca Toader face o declaraţie şi spune "Şapte ani voi, şapte ani noi!". Le zice la ăia care fuseseră înainte. Şi a fost al doilea declic. Adică stai puţin, că văd că matale faci aceleaşi lucruri pentru care am luptat împreună. Deci, tot aşa-ţi pui nişte oameni la televiziune. Deci, sigur că s-a născocit legenda...

S-a spus că dvs. aţi fi vrut să fiţi pus directorul televiziunii şi aţi fost rănit în orgoliu. Nu, n-a fost nici un moment o discuţie în legătură cu ...O singură dată a fost, în istoria post decembristă, o discuţie cu televiziunea, care m-a şi amuzat. După 2000, venise regimul Adrian Năstase şi eu scrisesem mult împotriva CDR-ului şi Adrian Păunescu a avut el, aşa, o fantezie de poet şi s-a gândit să mă propună pe mine. M-a căutat la telefon, eu sunt un om politicos şi i-am zis: "Maestre, pe Adrian Năstase l-aţi întrebat?" Şi i-am zis: "Eu nu sunt bun de director al televiziunii." "Da de ce?" "Pentru că o să aveţi nişte probleme. Mă vedeţi pe mine rezolvându-vă problemele, eu om conştiincios?"Şi-ntradevăr am văzut memoriile unora din jurul lui Adrian Năstase, care Adrian Năstase era să leşine când a auzit. Adică n-aveam cum să fiu. Şi nici n-aş fi vrut să fiu, vă spun încă o dată. Şi mă duc la TVR şi cum să-i spun unei jurnaliste că e proastă jurnalistă şi ea să se ducă la Sindicat. Păi la TVR, acolo este-n sindicat. Eu îi înţeleg pe aia care conduc. Apoi, să mă înjure toţi piţifelnicii că-i pe banii lor, parcă-i şi aud. Eu fac televiziune, da? V-am dat un exemplu. Toţi, cât sunt în Opoziţie sunt fecioare şi luptători pentru democraţie şi când ajung acolo... Dar declicul ăla cu Tatulici, într-adevăr... El, în străinătate, a luat după asta... Eu n-am fost niciodată, m-a invitat, sigur, pe la sfârşitul lui decembrie, al doilea şoc pentru preşedinte că n-am vrut să mă duc... Adică stai puţin, eu v-am ajutat ca să merg cu dumneavoastră în alaiul ăla prezidenţial? Nu mă interesează. Şi erau toţi aia care-l înjuraseră. Şi văd că se împăca bine. Sigur, că după ce a căzut, tot eu i-am sărit în ajutor. Ba chiar m-am dus şi acasă la domnul Emil Constantinescu, mi-a dat o prăjitură doamna şi, n-am să uit asta, chiar dacă ţineam cură de slăbire am mâncat-o că trebuia să fiu politicos.

Şi Traian Băsescu, ca să închidem cercul? Deci eu pe Traian Băsescu nu l-am votat, să fie foarte clar. Eu, încă de pe vremea regimului Năstase, am considerat că, după un anumit timp în democraţia românească, nu mai merge clişeul ziaristului împotriva Puterii. E împotrivă, în sensul că este atent la greşelile pe care le face Puterea, dar ziaristul este egal criptic şi cu Opoziţia, care la rândul ei a fost la Putere. Şi atunci eu n-am avut isteria pe care o lansase Cornel Nistorescu, care conducea atunci "Evenimentul Zilei", de a fi împotriva lui Adrian Năstase. Mă rog, eram editorialist şi încercam să fiu echilibrat. Nu l-am votat pe Traian Băsescu. Mi s-a părut că diversiunea pusă la cale de Pro Democraţia, de domnul Pârvulescu, era cusută cu aţă albă. Aia cu fraudarea. A fost bine făcută. Din nefericire pentru PSD, n-au ştiut să reacţioneze. Şi l-am tocat pe Traian Băsescu câtă vreme era învingător. Adică după 2004, era un cor antic care-l ridica în slăvi. Un singur post, Antena 3, care-l mai critica. Şi atunci m-am enervat şi am spus, dacă toţi îl laudă, în momentul în care toţi au început să-l înjure, eu am trecut în partea ailaltă. Tre’să recunosc însă că a fost corect. L-a întrebat cineva de ce nu mă sună, şi a spus că ştie că sunt orgolios că aştept să mă sune, dar el nu mă sună. Dar a spus că nu sunt corupt, ceea ce era adevărat. Era o legendă cu Emil Constantinescu... Am făcut o greşeală, şi ţin să o precizez pentru cei care au lucrat la "Evenimentul Zilei". Niciodată nu m-am lăudat că domnul candidat Emil Constantinescu făcea anticameră. Domnul Emil Constantinescu venea neanunţat, iar eu aveam o chestiune. Scriam un editorial în fiecare zi, după ce eram stors de facerea ziarului, trebuia să mă închid măcar zece cinşpe minute, că venea secretarul general de redacţie, care întotdeauna este zbirul, şi spunea "Textul, textul, textul!". Secretara mi-a spus că a venit Constantinescu. Şi i-am zis că nici nu pot să ies, că dacă ies mă întrerup şi mai aveam şapte rânduri. De aici, s-a născut o întreagă legendă, ce puternic eram eu că lăsam preşedinţii să aştepte. CUM A APĂRUT BULINA ROŞIEAm făcut un sondaj printre cititori şi, mai bine de 70% apreciază revenirea dvs. Cum v-a venit ideea "Bulinei"?Două idei geniale la acest ziar au venit dintr-o întâmplare. Unu, noi am introdus această Bulină dintr-un calcul. Am zis aşa, titlul ăla mare care-l aveţi şi voi acuma ocupă mult spaţiu pentru pagina întâi, care de obicei vinde ziarul. Am încercat să reducem la minim spaţiul acordat titlului. A doua a fost cu corpul de 12, pe care domnul Cornel Catană, care era secretar general de redacţie a venit cu ideea. Şi-ntradevăr, se citea fără ochelari. Noi suntem cei care au introdus în presă supratitlurile, titlurile, subtitlurile. Acum se folosesc la un mod imbecil. Era menit să sublinieze caracterul senzaţionalist al ştirii. Acum se foloseşte pentru tendenţiozitate. La noi era un cârlig. Ideal ar fi ca un tip care merge cu autobuzul, şi la un moment dat vede pe fereastră, pe altcineva din taxi, citind "Evenimentul zilei" să coboare la prima, că a văzut titlul. Pentru că ochiul cititorului nu rezistă mai mult de un sfert de filă de manuscris. Citiți și:

• Cum comentați revenirea lui Ion Cristoiu la "Evenimentul zilei”?