Ion Cristoiu, cel mai citit editorialist în 2016 | Topurile anului 2016
- Iasmina Ardelean
- 30 decembrie 2016, 00:00
Cel mai bun jurnalist al anului 2016 a fost ales Ion Cristoiu. Acesta a câştigat cu un procent de 29,36% topul de sfârșit de an realizat de EVZ.
De 27 de ani, Ion Cristoiu a schimbat faţa presei autohtone. Nu de puţine ori, a dat tonul în analiza anumitor evenimente. În prezent, este editorialist la cotidianul „Evenimentul zilei”, cel pe care l-a şi fondat.
Cristoiu a scris comentarii care au fost citite şi dezbătute de politiceni, chiar dacă unele dintre acestea i-au nemulţumit. În scandalul nominalizării lui Sevil Shhaideh pentru funcția de premier, fostul preşedinte Traian Băsescu a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook, în care a scris: „P.S. Maestre Cristoiu, vă asigur că sunteţi în greşeală atunci când presupuneţi că m-au influenţat Serviciile. Nu am avut nicio discuţie cu niciun reprezentat al Serviciilor în ultimele luni.”
Pariu câștigat
Totodată, fostul premier, Victor Ponta, a distribuit, pe pagina sa de Facebook, un editorial scris de Ion Cristoiu. Înainte ca Klaus Iohannis să o respingă pe Sevil Shhaideh pentru funcţia de prim-ministru, Ponta a scris că „Editorialul este excelent! Doar cu părerea că Iohannis NU o va desemna pe Sevil Shhaideh ca prim-ministru nu sunt de acord - chiar dacă voinţa electoratului valorează ZERO pentru domnul Klaus! Vedem peste 1 oră cine a avut dreptate!”. Ulterior, Ponta a adăugat: „UPDATE - a avut dreptate domnul Cristoiu- cu tot!!! Respect şi complimente”. Ion Cristoiu a fost primuljurnalist care a comentat evenimente majore cu exemple bine documentate. Acesta rămâne o voce în presa românească.
De asemenea, Ion Cristoiu este unul dintre cei mai apreciați jurnalişti din presa scrisă, căutat în permanenţă de televiziuni pentru a face comentarii la cald.
Pe site-ul EVZ şi pe blogul personal, unde îşi publică editorialele şi comentariile, Cristoiu are sute de comentarii.
Într-un interviu recent, Cristoiu a declarat își dorește „un 2017 fără breaking news!”