De mai mulți ani Ion Caramitru, directorul Teatrului Național este un fel de arhitect și constructor. Visul lui se apropie de final. Reconstrucția TNB este la final.

Am mers la Ion Caramitru cu intenția de a povesti despre viața și cariera lui. Atmosfera febrilă, parcă de final de șantier, din incinta Teatrului Național a deturnat discuția către alt subiect. Soarta primei instituții culturale a țării a eclipsat viața unui mare artist. Despre ea vom vorbi doar săptămâna viitoare.

- EVZ: Ce se întâmplă la Teatrul Național?

- Ion Caramitru: Reconstrucția Teatrului Național este aproape gata. Ea a început în anul 2010 și trebuia să dureze mai puțin. Dar au fost niște motive obiective. Muzeul de Artă Contemporană a plecat cu patru luni mai târziu decât ar fi trebuit, din sediul Teatrului, iar demolarea fațadei a început și ea mai târziu. Teatrul de operetă a mai întârziat în sediul nostru un an și patru luni peste contract. Astfel că lucrările s-au fracționat. În prima instanță, oferta constructorului a fost să părăsim clădirea complet și să lăsăm front de lucru sută la sută. ceea ce ar fi fost o veritabilă sinucidere. Dacă opream activitatea Teatrului patru ani și jumătate…

-Sau cine știe cât..

- Sau cine știe cât, ar fi fost un dezastru. Atunci, cu acordul Ministerului am convenit să continuăm să jucăm și să eliberăm spațiile pe măsură ce avansa construcția. Au fost ani grei și mai ales două ierni foarte grele, pentru că nu a fost nici căldură. Și a fost și praf și condiții îngrozitoare atât pentru noi, cât și pentru spectatori. Am trecut cu bine, a strâns toată lumea din fălci și am dus corabia asta. Am jucat în timp ce eliberam spațiile pentru constructori. Culmea a fost și culmea este o expresie interesantă și la propriu și la figurat, că cea mai bună perioadă a fost în anul 2012. Ăl mai greu din punctul de vedere a ceea ce se întâmpla atunci în clădire, în șantier. Au fost săptămâni și luni când s-a repetat cu masca pe figură, a fost un coșmar, praf să îl tai cu cuțitu chiar pe scenă. Dar anul 2012, anul Caragiale, a fost anul de glorie al Teatrului Național, de când îl conduc, luându-ne și riscul să jucăm numai Caragiale. Adică de a monta numai Caragiale întregul an.

- Înțeleg că inaugurarea este aproape...

- Practic 80 la sută din suprafața de reprezentare este gata. Sala Studio , pe care a folosit-o Opereta circa 24 de ani a revenit la forma ei inițială, de sală unică în Europa. Este o sală cu geometrie variabilă. În 22 de minute sala de tip clasic, italian cum i se spune, la apăsarea unui buton, pe baza unui proiect al inginerilor români, din anul 1968, parterul se ridică cu doi metri și ocupă spațiul scenei. Pereții laterali se glisează spre scenă și o înconjoară și din spatele lor vin gradene care închid suprafața de joc, în formă de arenă.Făcând numai jumătate din aceste operațiuni putem sugera spațiul de joc elisabethan, cum este teatrul lui Shakespeare. Anul trecut am reușit să facem trei spectacole în toate cele trei ipostaze ale acestei săli. Această sală are și foaiere superbe și este complet renovată.

- Ați făcut și săli noi?

- Da, am făcut trei săli noi. Sala numită Atelier, care este sub sala Studio, fostă Operetă, complet renovată și care funcțio nează foarte bine. I s-a atașat și un balcon, alte sisteme de iluminare și foaiere foarte agreabile. Sala Pictură se numește așa pentru că, până de curând, de la inaugurarea acestei clădiri ea s-a folosit ca un atelier pentru vopsit decoruri. Ea a fost renovată, are 260 de locuri și un foier cum rar găsești în România. Și sala Pictură și sala Mică sunt și ele transformabile. Gradenele se mișcă și pot elibera spațiul de joc. Sala Mică are 130 de locuri și are și ea trei, patru variante de poziționare. De câteva luni am pus această sală la dispoziția generației tinere, a tinerilor actori care nu au angajamente în teatre. Ei vin cu proiecte, noi le aprobăm dacă sunt incitante. Recent au venit cu 42 de proiecte. Funcționează în incinta Teatrului și un centru de cercetare teatrală, cu numele Ion Sava, numele unui mare fost regizor al Teatrului Național. Proiectele tinerilor se derulează prin acest centru de cercetare. Consider că în programul Teatrului Național trebuie să existe și astfel de experimente. Nu mai vorbesc de obligativitatea morală și materială, până la urmă, de a monta teatru românesc.

- Practic, clădirea când se inaugurează?

- Mai avem o sală media pentru expoziții și evenimente de tot felul. Tot parterul s-a transformat în foaier. Sunt 4.500 de mp de la stânga la dreapta și poți trece din unul în altul. Iar sala mare, care fusese maltratată de Ceaușescu după incendiul ...

- Nu știam că a fost un incendiu la Teatrul Național...

- A fost în anul 1978, dar numai în Sala Mare. Atunci Ceaușescu a decis mărirea capacității acestei săli. Și atunci au fost tot felul de interpretări în legătură cu acest incendiu pentru că trebuia să vină un lider al Chinei la București, în sfârșit... Ca să o facă de 1.500 de locuri s-a umblat la structura de rezistență, care era și este foarte bună. Trebuie să știți că la cutremurul din 1977 Teatrul Național nu a avut absolut nimic. Atunci s-au făcut numai 1.150 de locuri. Iar până la 1.500 s-a făcut un fel de hibrid, un amfiteatru fără utilități scenice. În prezent după discuțiile cu domnul arhitect Belea, care execută acest proiect și este autorul și al vechiului teatru , pe acoperiș, pe Pălăria lui Caragiale cum era ea numită este aproape gata un teatru în aer liber de 300 de locuri. Și sub el un jazz cafe, cum era Lăptăria lui Enache. Și alături o porțiune mare pietonală pentru a vedea Bucureștiul de sus. Iar în spatele turnului scenei intenționez să montăm niște terenuri de sport.

Suprafața totală a incintei este de 37.000 mp. O vom exploata la maximum

- EVZ: S-a întâmplat cum v-ați dorit?

- Ion Caramitru: Da, dar suntem în mare suferință în probleme de personal. Când am venit, acum opt ani aveam 500 de angajați, acum am 300. Dar avem mai multe spectacole în mai multe săli și este nevoie de mai multe echipe.

- Totuși , când va fi gata? Aveți o relație bună cu constructorul?

- Constructorul trebuie să încheie la sfârșitul anului și am o relație foarte bună cu el. De altfel am colaborat cu ei și în perioada mea de ministeriat și ei au multe lucrări de finețe pe teritoriul Capitalei, cu care bucureștenii se mândresc.

- Credeți că acest proiect s-a derulat în condiții bune și datorită faptului că sunteți foarte cunoscut?

- Nu pot să îmi dau seama. Dar când este nevoie de ceva mă duc personal ca să putem vorbi direct cu cei care sunt responsabili. Și astăzi am fost cu colaboratorii mei la Cadastru General pentru niște probleme legate de terenul din jurul Teatrului.

- Va fi Teatrul Național din București important în Europa?

- Sper că da. La anul vom avea o lansare cu ocazia Galei UNITER, apoi cu organizarea unui mare festival, în septembrie anul viitor. Altfel în acest moment teatre naționale noi, nu prea sunt în Europa. Este unul la Budapesta cu o arhitectură după care nu mă dau în vânt. În rest cunosc activitatea unor teatre naționale, dar nu neapărat clădirile. Majoritatea teatrelor naționale din Europa sunt clădiri vechi. Altfel, probabil că știți, obiceiul la Teatru Național era să se deschidă ușile de la săli cu o jumătate de oră înainte de spectacol și apoi să se închidă și lumea să plece repede. Suprafața totală a incintei este de 37.000 mp. O vom exploata la maximum. Teatrul Național va fi deschis pentru public de dimineața până seara. La spectacole și nu numai peste 3000 de oameni vor bântui prin această clădire, vizitând expoziții, intrând în cafenele și restaurante. Asta este singura mea îngrijorare deocamdată. Nu am personal. Acești oameni ar trebui protejați, ar trebui ghidați...ca să nu mai vorbim despre faptul că vom avea cel puțin câte șapte spectacole pe zi și noi avem doar trei echipe de mașiniștielectricieni. În concluzie, Teatrul Național va deveni chiar centrul Bucureștiului căci nu degeaba se află la kilometrul zero.