Klaus Iohannis, președintele României, a vorbit despre cum eliminarea timbrului de mediu a adus deja un prejudiciu imens țării noastre.
„România trebuie să aibă o strategie coerentă şi eficientă în domeniul protecţiei mediului, un domeniu care ne este drag tuturor. Desfiinţarea intempestivă a timbrului de mediu, fără să existe soluţii alternative bine gândite, a făcut ca 60% din sutele de mii de autoturisme înmatriculate anul trecut în România să aibă peste 10 ani vechime, cu implicaţii negative clare asupra mediului. Iată că o politică orientată pe termen scurt poate aduce prejudicii pe termen lung, şi nu doar celor direct implicaţi", a spus Iohannis, la Piteşti, la dezbaterea "Industria auto, motorul dezvoltării economiei. Factori de creştere a competitivităţii", potrivit agerpres.ro.
El a subliniat că, "în ecuaţia competitivităţii, România trebuie să îşi propună să facă trecerea de la argumentul costului forţei de muncă, la argumentul calităţii capitalului uman, care va deveni unul determinant pentru viitorul industriei auto la nivel global, nu numai la noi".
„Avem un mare avantaj - România beneficiază de un potenţial deosebit în privinţa resursei umane", a adăugat Iohannis.
Şeful statului a încurajat investiţiile companiilor în centre de cercetare-dezvoltare şi în formarea de specialişti.
„Aceste atuuri tehnologice şi de creativitate trebuie fructificate cu viziune şi inteligenţă, mai ales în contextul digitalizării şi al industriilor viitorului. În acest puzzle de oportunităţi de investiţii, inovare şi capital uman, un rol esenţial îl are, evident, sistemul educaţional, prin modul în care vom reuşi să construim punţile necesare între şcoală şi viaţă, între învăţământ şi economia reală", a punctat preşedintele.