Informația despre întâlnirea celor doi a apărut pe surse. În acest moment nu se știe dacă cei doi se vor vedea față în față, la Palatul Cotroceni sau vor discuta doar telefonic. Discuțiile se vor axa pe negocierile dintre PNL, USR PLUS și UDMR pentru formarea unei coaliții parlamentare care să dea un viitor guvern.

Această întâlnire va avea loc în contextul în care primele runde de negocieri purtate între PNL, USR PLUS și UDMR, pentru formarea unei coaliții de guvernare, s-au blocat la finalul săptămânii trecute. Aceasta dim cauză că atât președintele PNL, Ludovic Orban, cât și Dan Barna, liderul USR, își doresc aceeași funcție, de președinte al Camerei Deputaților. Acesta a fost și motivul pentru care, la consultările de la Palatul Cotroceni, delegațiile celor trei formațiuni s-au prezentat separat în fața președintelui și au discutat propriile propuneri.

La finalul discuțiilor de la Cotroceni, președintele Klaus Iohannis a declarat, la Palatul Cotroceni, că în acest moment nu sunt întrunite condițiile pentru formarea unui viitor guvern și a anunțat că intenționează să convoace noul Parlament pentru data de 21 decembrie. Până atunci, el le-a lăsat timp reprezentanților celor trei formațiuni să continue negocierile și să ajungă la un compromis.

În declarația sa de presă, Klaus Iohannis a precizat că schimbul de opinii între el și reprezentanții partidelor a fost bun, însă a subliniat că nu sunt întrunite condițiile necesare pentru desemnarea unui candidat potrivit pentru funcția de premier, care se formeze un nou Guvern.

„Am avut astăzi o primă rundă de consultări cu formațiunile care vor fi reprezentate în noul Parlament. Această primă rundă de consultări a dus la un schimb de opinii buni între reprezentanții acestei formațiuni și mine, dar astăzi nu sunt întrunite condițiile pentru desemnarea unui candidat și formarea unui nou Guvern. Este nevoie de o nouă rundă de consultări”, a declarat președintele Klaus Iohannis.