Iohannis și comisarul european pe Sănătate au identificat inamicii. Oamenii fumează din cauza PSD și a lui Cristofor Columb
- Cora Muntean
- 27 martie 2019, 00:00
La Cotroceni s-a desfășurat, ieri, Forumul Global „Drepturile omului şi o lume fără tutun”, eveniment organizat de mai multe organizații neguvernamentale din SUA, Belgia și România. A fost prezent comisarul european pentru sănătate şi securitate alimentară, Vytenis Andriukaitis și prințesa Dina Mired a Iordaniei, soția unui nepot al regelui. Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei și-a anulat, luni, vizita în România, dar a ajuns prințesa. Președintele Uruguayului a transmis un mesaj video.
Combatanți declarați ai fumatului, parti cipanții au avansat diverse metode de anihilare a viciului, însă pre ședintele Iohannis și comisarul european au identificat și vinovații: oamenii fumează din cauza PSD și a lui Cristofor Columb.
La eveniment au participat câteva sute de persoane, predominant din România și Turcia. Socializarea a început la coadă, la controlul de securitate. Oaspeții s-au declarat încântați de oportunitatea de a-l vizita pe șeful statului chiar „la el acasă”. Mai mult, doctorițe simpatice, despre care pesediștii spuneau că le-au cucerit cu salarii mărite, abia așteptau să dea ochii cu Iohannis.
Președintele a intrat în sală și, ca niciodată, a fost grăbit. A primit din partea organizatorilor Premiul de excelenţă pentru contribuţia semnificativă în reducerea consumului de tutun.
Nu s-a putut abține
Iohannis s-a declarat extrem de flatat de premiul primit și, în discursul său, a ținut-o o vreme în subiectul evenimentului. Când toată lumea credea că a reușit să țină un discurs fără să invoce „răul absolut”, dintr-o dată și-a amintit și a început să tune și să fulgere împotriva PSD. Președintele i-a găsit vinovați de faptul că oamenii fumează.
„Din păcate, guvernarea PSD a eșuat și în ceea ce privește prevenția, care nu reprezintă o prioritate pentru actuala guvernare. De fapt, în pofida promisiunilor făcute de guvernanți, nu vedem campanii eficiente de informare menite să le explice oamenilor care sunt riscurile la care se expun. Și dacă asta ar fi singura problemă. Dar nu vedem nici mult promisele spitale regionale, nu vedem nici îmbunătățirea infrastructurii sectorului sanitar și, cel mai grav, nu vedem niciunde grija pentru oameni. Vedem, în schimb, ignorarea problemelor reale din sănătate, pacienți nemulțumiți, medici demotivați, crize și noi și noi scandaluri televizate”, a spus Iohannis. Străinii care nu erau în temă cu obsesia președintelui pentru guvern, au ridicat din sprâncene, dar cum nu pentru inițiere politică au venit în România l-au aplaudat cu generozitate.
Autorul moral al ucigașului și lațul lumii arabe
Comisarul european pentru sănătate şi securitate alimentară, lituanianul Vytenis Andriukaitis, care este candidatul PSD din țara lui la alegerile prezidențiale și ale cărui șanse de a câștiga sunt foarte mici, a fost și mai virulent. El a găsit autorul moral al acestui viciu. „Acum mai bine de 500 de ani, frunzele de tutun au fost aduse în Europa ca un dar din partea lui Cristofor Columb din Indiile americane. Şi acum ştim care e preţul acestui dar. Nu ar fi trebuit să îl acceptăm. Haideţi să facem tot ce ne stă în putinţă să excludem tutunul din supermarketuri, unde ar trebui să găsim mâncare, nu şi tutun, pentru că tutunul nu este un aliment, este un ucigaş” a declarat comisarul european.
A urmat prințesa Dina Mired a Iordaniei, care a mers și mai departe și a avut o abordare fundamentalistă. Ea consideră fumatul o infracțiune.
„Este imperativ ca acest control al produselor din tutun să fie ancorat în drepturile omului pentru că trebuie să putem aborda acest comportament infracţional într-o modalitate convingătoare morală şi bine fundamentată (…) Trebuie să strângem laţul pe care l-am aruncat în jurul industriei de tutun şi să nu le mai lăsăm niciun fel de portiţe, niciun fel de lacune pe care să le poată exploata (…) Sunt foarte multe recomandări pe care le avem (…) Am văzut exemple de ce poate să obţină o voinţă politică aşa cum am văzut în Uruguay, în Turcia şi în alte ţări.” – a spus prințesa acuzând „neruşinarea extremă” a industriei de tutun, care a publicat în anii trecuţi diverse studii potrivit cărora tutunul a adus mai mulţi bani unor ţări.
Toți vorbitorii au fost de părere că și țigările electronice trebuie incluse în aceeași categorie de nocivitate ca și țigările clasice.
România, în topul european al restricțiilor în domeniul tutunului
România se află pe locul al șaptelea în clasamentul european privind restricțiile în domeniul tutunului, chiar și înaintea Lituaniei, țara comisarului european. Este cea mai restrictivă țară în domeniul politicilor de control al tutunului din Europa Centrală și de Est și este printre puținele state europene în care fumatul în spații publice închise este complet interzis, conform European Network for Smoking Prevention (ENSP). Reprezentanții industriei tutunului spun că „industria legală a tutunului din România se află în momentul de față sub tirul contrabandiștilor și al activiștilor antitutun”. România are cele mai scumpe țigări din Europa, raportat la puterea de cumpărare. Din prețul unui pachet de țigarete, între 75 - 80% reprezintă taxe la bugetul de stat. Din cauza prețurilor, contrabanda se află în creștere abruptă. Potrivit ultimului studiu Novel, din ianuarie 2019, contrabanda se află la 17,7 % din totalul consumului.