Iohannis are iar probleme cu ungurii! Se decide la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Iohannis are iar probleme cu ungurii! Se decide la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Preşedintele României, Klaus Iohannis, are emoţii pe măsură ce se apropie recursul de la ÎCCJ, în care Tőkés Laszlo aşteaptă să afle dacă retragerea distincţiei Ordinul Naţional Steaua României în grad de Cavaler a fost sau nu legală.

Tőkés este preşedintele Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT) şi consideră că nu se îndeplinesc condiţiile pentru retragerea distincţiei. El nu este condamnat penal, ci doar acuzat pentru afirmaţii politice, despre care Biroului de presă, Dénes László, susţine că au fost „traduse greşit”.

În prima instanţă, Tőkés a pierdut, deoarece magistraţii de la Curtea de Apel au decis că preşedintele Iohannis avea dreptul să-i retragă distincţia, fără să mai menţioneze din ce motiv.

Mai departe, Agerpres anunţă că Tőkés aşteaptă să vadă joi, la recursul de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), dacă a fost sau nu legală retragerea distincţiei. Dacă nu a fost legală, atunci trebuie desfiinţat decretul prezidenţial de retragere şi Tokes trebuie să fie repus în dreptul de proprietar al acestei distincţii.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ea i-a fost acordată în 2009, la 20 de ani de la aniversarea Revoluţiei Române, conform celor spuse de Dénes László. „Domnul Tőkés zice că nu există motive ca să i se retragă această distincţie. Nu a fost condamnat penal, iar declaraţiile politice pe care le face un politician sunt declaraţii politice.

Câte nu se fac în Parlament, dar nu poţi fi condamnat pentru declaraţii politice”, a spus Dénes.Tőkés a contestat decretul prezidenţial din 4 martie 2016, când, la propunerea comisiei de etică a Ordinului Steaua României, PSD a propus să i se retragă distincţia după declaraţiile de la Băile Tuşnad, în iulie 2013

„Domnul Tőkés vorbea atunci despre Ungaria care să-şi exercite mai mult, subliniez, grija şi ocrotirea faţă de ungurii din Ardeal. Care este stipulată în Constituţia Ungariei: anume să ocrotească ungurii dincolo de graniţe. Nu e vorba numai de ungurii din Ardeal.

Tőkés a spus că vrem să vedem această ocrotire - acesta e cuvântul: ocrotire - mai accentuată. S-a tradus greşit cu protectorat şi l-au atacat spunând că asta înseamnă că Ungaria să aibă ceva ingerinţe în statul român”, a completat Dénes.

Mai deparze, Tőkés László se va prezenta joi, de la ora 9:00, la ÎCCJ, împreună cu avocatul său, dr. Előd Kincses, în procesul intentat împotriva lui Klaus Iohannis. Iohanis i-a retras distincţia Ordinul Naţional Steaua României în grad de Cavaler printr-un decret dat în 4 martie 2016.

Ordinul îi fusese acordat lui Tőkés prin Decretul Preşedintelui României nr. 1864/2009, publicat în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 884 din 17 decembrie 2009.