În fața marilor încercări tragice la care viața ne supune, unii dintre noi eșuăm și ne pierdem, alții, Dumnezeu știe cum, merg mai departe. Cu puțini prieteni rămași, ei acceptă că viața este un dar pe care nu-l poți înapoia atunci când nu ți-l mai dorești. Povestea de viață a fostului ministru Ioan Avram Mureșan, unul dintre puținii țărăniști autentici în viață, este un asemenea exemplu, o îmbinare perfectă a extazului și agoniei.

A fost la putere, a fost girat de însuși Seniorul Coneliu Coposu ca tânăr politician de mare viitor; apoi s-a prăbușit. Întâi și-a pierdut libertatea, apoi fiul. Unicul copil.

Scurtul drum al binelui spre rău

Ioan Avram Mureșan s-a născut în Baia Mare, Maramureș, în 24 ianuarie 1959.

În 1990 a intrat în politica postdecembristă și a candidat pentru un loc în Parlament pe listele PNȚCD în județul Mureș. A ajuns în Camera Deputaților după alegerile din 1992 și a fost deputat timp de două mandate, până în anul 2000. A fost ministru al Reformei în 1997 și a deținut portofoliul Agriculturii din 1998.

A fost un apropiat al marilor lideri țărăniști. Niciodată nu și-a uitat graiul, chiar și acum vorbește într-un melodios dialect maramureșean.

În 18 decembrie 2003 a fost trimis în judecată de Parchetul Național Anticorupție (PNAdenumirea inițială a DNA). 8 ani a durat procesul. A fost condamnat de instanța supremă la 7 ani de închisoare pentru deturnare de fonduri.

 

„Fiul nostru s-a prăpădit!”

Era la Gherla, în închisoare, de patru luni. Într-o zi a primit o veste care este atât de cumplită încât nici măcar nu mai doare, ci îți străpunge fiecare celulă cu mii și mii de ace, de nici nu mai știi dacă e trupul tău sau dacă ești spectatorul unei vieți care s-a desprins din tine. „Fiul nostru s-a prăpădit!”. Cum să moară? Dan avea 32 de ani, era pe o pantă ascendentă a carierei, era sănătos și, mai ales, îi era un sprijin de care nu se putea lipsi.

Dan a făcut cursurile la Școala de Economie din Londra și la Universitatea „George Washington”, unde și-a luat masteratul în management politic. Era la Nairobi, în Kenya, șef de campanie pentru un candidat la alegerile prezidențiale, ca angajat la Cambridge Analytica.

A fost găsit mort de un coleg. Era cu laptopul în brațe și un pahar cu vin ală- turi. Locuia în Londra de 13 ani și a participat la numeroase campanii electorale din Africa și Europa de Est. La 2.30 în noapte îi trimisese un e-mail iubitei lui, Delia. Nimic alarmant. În săptămâna care urma voia să ajungă la Gherla, să-și vadă tatăl. Și să aducă documente importante pentru proces; el încă mai visa că își va reabilita tatăl.

Mama, Corina Mureșan, a luat primul avion și s-a dus în Kenya. L-a adus acasă. Tatăl a primit învoire să-și vadă fiul. S-a întors, după înmormântare, la ora 22 la Gherla. Singur, cu pocăință, cu lacrimi care i-au mai rămas după ce a udat pământul din jurul gropii, cu regretul că „nu mor eu cu atâtea boli și moare un tânăr care nu a împlnit 32 de ani”.

Era septembrie 2012. În 14 iulie 2016 a fost eliberat condiționat. S-a retras la Firiza, Maramureș. În regăsire și în uitare.

Politică și rivalități

Pe perioada mandatelor de parlamentar, Ioan Avram Mureșan a fost un răsfățat al presei, dar și o țintă. A fost supranumit Tano Cariddi datorită asemănării fizice cu personajul din serialul „Caracatița”. A încercat să se impună pe plan local ca lider al țărăniștilor și asta a declanșat un război; s-a născut o rivalitate devastatoare între el și prietenul lui, Dorin Florea. Vechii țărăniști îl îndrăgeau, apoi, după ce s-a presupus că „s-a dedulcit cu păcatele Capitalei”, au fost mai rezervați. Sau mai influențați.

După seria de nenorociri care au lovit familia Mureșan, așa cum se întâmplă de obicei, prietenii au sunat tot mai rar, apoi mai deloc.

 

Fiul lui l-a călăuzit spre Biserică

Am vorbit și despre Dan. Mi-a mărturisit că, în numele fiului, își face acum, la aproape 60 de ani, doctoratul.

„Îl tot băteam pe Dan la cap să-și facă doctoratul. Și într-o bună zi mi-a zis să-l fac eu, că nici eu nu am. Și-l fac. Tot Dan m-a învățat să merg la Biserică. În fiecare duminică. Și merg. Mergeam și când eram închis. Ne ducem și la el la mormânt tot timpul. Chiar i-am spus Corinei într-o zi: Uite cum mergem noi, doi bătrânei, pe arșiță, ger sau vânt, la Dan. Și parcă văd că el se prăpădește de râs și zice: Uite-i și pe moșnegii mei cum merg la un mormânt gol. Eu sunt lângă ei mereu”.

A vorbit mult și despre iertare, despre faptul că nu urăște pe nimeni și că pentru el Gherla a fost o lecție. A povestit că, dacă s-ar întoarce în timp, ar repeta exact ce a făcut.

Simpatia Seniorului

Numele lui a apărut în Testamentul lui Corneliu Coposu, descoperit recent, într-o frază: „Simpatia mea pentru tânăra generație de parlamentari, a căror promovare a fost benefică pentru Partid: Lepșa, Mureșan, Dunca, Ionescu, Opriș și ceilalți”. L-am căutat. Mi-a fost tare greu să dau de el, de parcă era într-un loc de care nimeni nu știa. Cu chiu și vai am obținut un număr de telefon. Apoi, cu inima strânsă, am sunat. Nu mi-a răspuns. Am lăsat mesaj. Nimic. Aproape că am renunțat. Întro dimineață m-a sunat. Vocea lui era cea pe vremuri.

I-am spus de Testament și mă așteptam să fie bucuros, chiar dacă aflase. „Nu știu ce să zic. În săptămâna aceea, când s-a citit, eram în București și m-am întâlnit întâmplător cu Ionuț (Gherasim-nota red.) și mi-a zis „treci și tu pe acolo dacă vrei”. Nu știu ce să cred, nu știu cum l-a scris, era foarte bolnav”, a spus Mureșan și a dat de înțeles că ar vrea să trecem peste acest subiect.

În schimb, a vorbit mult despre toți vechii țărăniști care astăzi nu mai sunt, despre bucuria și utilitatea de a se fi aflat în preajma lor. „Mare păcat, și s-a greșit imens, că PNȚ-ul nu a crescut tineri. Veneau mulți oameni în vârstă la manifestările noastre și le-am tot spus: măi oameni buni, veniți și voi, fiecare, cu un copil de mână, să crească aici cu noi!” În fiecare an merge la Sighet, pentru a cinsti memoria lui Iuliu Maniu. În acest an a scris un material în memoria politicianului. Mureșan crede că PNȚ-CD se va putea reface din propria cenușă. „Pentru aceasta va fi nevoie să ridicăm din nou stindardul partidului, care o scurtă vreme a fost în mâinile lui Corneliu Coposu, Ion Diaconescu, Ion Rațiu, Șerban Ghica, Ioan Lup, Gabriel Țepelea, frații Boilă, Matei și Iuliu, și altor supraviețuitori ai lagărelor comuniste, și care astăzi zace abandonat undeva la o margine de drum”, a spus el.