Investiţie privată, de 15 milioane de euro, pentru dezvoltarea silozului din portul Constanţa

Investiţie privată, de 15 milioane de euro, pentru dezvoltarea silozului din portul Constanţa

O companie româno-americană, care în urmă cu şase ani a construit în portul Constanţa un terminal de depozitare şi tranzit cereale pentru export, a finalizat astăzi un proiect de 15 milioane de euro, dublându-şi astfel capacitatea de operare.

Noua investiţie, ultramodernă, începută în iulie 2013, creşte capacitatea terminalului de cereale de la 50.000 de tone la 110.000 de tone. La evenimentul din portul Constanţa au participat reprezentanţi din ministerele Agriculturii şi Transporturilor, conducerea portului, reprezentanţi ai Ambasadei SUA la Bucureşti, autorităţi locale şi fermieri români, între care şi Ioan Niculae. „Dacă în 2009, volumul de export cereale se cifra la 4,2 milioane tone, astăzi  depăşeşte 9 milioane tone cereale exportate, 97% pe cale maritimă iar peste 90% numai prin portul Constanţa” a explicat Peter Nagy, secretar de stat în ministerul Agriculturii. Iar subsecretarul de stat de la Trasnporturi, Marius Mărgărit, s-a lăudat că firmele care deţin silozuri în portul Constanţa vor fi ajutate prin întreţinerea canalelor navigabile „ca să se poată face transferul de cereale din porturile dunărene la portul Constanţa”    

Radu Mazăre se jură că sprijină companiile din port

Extinderea capacităţii de operare a uriaşului siloz de tranzit cereale pentru export a fost decisă, potrivit responsabiliului grupului american, Andreas Rickmers, „pentru a răspunde de fapt la o cerere existentă în piaţă, putem remarca o cerere mai mare de produse cerealiere în ţările de destinaţie” Şi, în premieră, fără nicio legătură cu scandalul politic pe marginea portului, primarul Constanţei, Radu Mazăre, şi-a făcut apariţia la eveniment. „Am ţinut special să vin ca să fie limpede pentru toată lumea că, deşi pe presa au existat dispute între mine, între autoritatea locală, între unii dintre operatori, între anumiţi foşti miniştri, preşedinte de stat, despre cum ar trebui distribuit acţionariatul portului, nu a existat nici măcar o singură companie, indiferent de poveştile din media, căreia noi să nu îi fi acordat sprijin în totalitate” a subliniat Radu Mazăre. Şi a plecat.