„Invadatorii” din 1968, toți „copiii” lui Stalin. Liderii partidelor conducătoare ale statelor care au participat la invadarea Cehoslovaciei datorau totul Moscovei.

Noaptea de 20/21 august 1968 a fost fără îndoială cea mai lungă din istoria Cehoslovaciei. Trupele Tratatului de la Varșovia au ocupat țara central-europeană. În acea vară, trupele Tratatului de la Varșovia executaseră un exercițiu comun, numit „Sumava”, de la numele unei regiuni din Boemia. Se văzuse atunci capacitatea fiecărei forțe participante. S-a scris că fusese un pretext pentru viitoarea operațiune din august 1968, codată „Dunărea”

Invadatorii formați la Moscova: Walter Ulbricht și  Wladislaw Gomulka

Dintre invadatorii din 1968, vom începe cu Walter Ulbricht (1893-1973). Era un socialist-comunist german cu state vechi, membru de partid încă din 1920 și membru al Comitetului Central încă din 1923. Perioada 1933-1945 este una de exil, după venirea lui Hitler. Stă la Paris și la Praga, până în 1937. De atunci și până în 1945, stă la Moscova.

Vine cu ordine precise în zona sovietică de ocupație a Germaniei și Berlinului. La 17 iunie 1953, când au loc proteste masive în Germania de Est, Ulbricht se ascunde la comandamentul sovietic din Berlin-Karlshorst. A avut numeroase funcții: lider de partid, Președinte al Consiliului de Stat și Președintele Adunării Naționale. Din aceste funcții a afiliat RDG la  Tratatul de la Varșovia în 1955, participând la invadarea Cehsolovaciei, numită „Operațiunea Dunărea”

Wladislaw Gomulka (1905-1982) are și el state vechi în relația cu URSS. Intră în mișcarea comunistă la 21 ani în 1926. În 1934-1935, s-a școlit la Moscova, de unde pleacă instruit în Polonia. A fost, ca și Dej, arestat și a devenit un influent lider comunist de închisoare. Eliberat în 1943, crește vertiginos în ochii lui Stalin. Acesta, dorind să se înțeleagă cu Hitler în privința Poloniei desființase Partidul Comunist din Polonia, în contextul terorii staliniste din URSS. Predecesorul lui Gomulka Bierut se văzuse nevoit să accepte. Și totuși, în 1943, Gomulka reușește să-l convingă pe Stalin să recreeze Partidul Muncitorilor din Polonia. În 1956, moartea în URSS a lui Bierut îl aduce pentru câteva luni pe Edward Ochab care apoi cedează puterea în partid și stat lui Gomulka.

Invadatorii susținuți de Moscova și fideli URSS: Janos Kadar, singurul muncitor din elita „muncitorească” a comuniștilor maghiari

Invadatorii n-au fost numai oameni școliți la Moscova. Janos Kadar (1912-1989) a fost singurul comunist muncitor din leadershipul comunist maghiar. În rest, erau intelectuali maghiari de origine evreiască. Viața lui fusese de roman. A fost fiul unei slovace cu un soldat de origine germană, se naște la Fiume, crește la o familie adoptivă. Își revede mama în contextul Republicii lui Bela Kun. Face diverse meserii, poartă mai multe nume. Își va revedea tatăl biologic abia în 1960, în contextul reformelor agricole. Kadar face cunoștință cu închisoarea de mai multe ori. Refuză în anii 30 să studieze la Moscova, mama lui mai are un copil din flori și el o întreținea pe ea și pe fratele lui. Este arestat de regimul Horthy și devine agent al acestuia din obligație. Scapă dintr-un tren nazist în 1944, care-l ducea la Matthausen. Revine în Ungaria și susține extinderea rețelei subterane comuniste ungare.

Îl va costa această postură, dar așa a ajuns lângă Mathyas Rakosi care îi va modela cariera. Vechi comisar din timpul lui Kun, Rakosi îl va susține pe Kadar. Laslo Rajk este ministru de interne. Rakosi dorea compromiterea lui Rakosi pe motiv stalinist și încearcă să se folosească de Janos Kadar. Numai că, învățat cu răutatea oamenilor, Kadar își joacă bine rolul și Rajk este executat ca trădător în 1949. În 1950, Kadar e arestat ca spion horthyst și ajunge în închisoare. Își aștepta liniștit posibila lichidare când în 1953, moare Stalin.  Imre Nagy, devenit premier ăn 1953 îl scoate din închisoare după 3 ani de cruntă izolare. Avea nevoie să destalinizeze Ungaria, iar Kadar nu era un stalinist ca Rakosi.

A fost cea mai mare greșeală pentru că atunci când sovieticii, în 1956, au invadat Ungaria, Kadar, numit în fruntea partidului în octombrie 1956, a cerut ajutor URSS. URSS a invadat la 3 noiembrie 1956 Ungaria.  Nagy, după ce acesta părăsise ambasada Iugoslaviei, a acceptat să vină în România, la Snagov. Procesul lui din Ungaria i-a adus execuția în 1958, sub comanda lui Kadar, Așadar, Kadar era specialist în invazii. Devenise un promotor al URSS.

Todor Jivkov  - ciobanul de origine română din rezistența bulgară

Invadatorii au avut între ei și un lider comunist național la început. Todor Jifkov (1911-1998) avea origini românești (născut la Praveț, lângă Sofia din ciobani). El nu a fost niciodată la Moscova, a fost un comunist ridicat pe plan intern, cu activitate ilegalistă în timpul regimului Hristo Lukov, asasinat în 1943. În mișcări socialiste din 1928 și în partidul comunist din 1932, Jifkov a început să urce din 1944, când a condus Milița Populară din Sofia. A dat lovitura de stat cu sprijinul Armatei Roșii.

A preluat puterea supremă în partid și stat din 1954 până în noiembrie 1989. S-a înțeles bine cu Nicolae Ceaușescu, amândoi fiind cu origine țărănească și neșcoliți la Moscova. Totuși, Jifkov a inaugurat pro-sovietismul, dorind în 1963, să integreze Bulgaria în URSS. A mai încercat  o dată în 1973. Sovieticii au refuzat temându-se să nu piardă pe plan extern. Oricum, Occidentul a văzut mereu Bulgaria ca „Mica Rusie” încă de la începutul epocii comuniste în Blocul de Est. Este clar de ce Jifkov a ales să susțină invazia din 1968.

Leonid Ilici Brejnev - comisarul politic, autor al principiului de „suveranitate limitată”

L-am lăsat la urmă pe cel mai importat dintre invadatorii din 1968. Deși nu era un doctrinar, ajutat de Anastas Mikoian și de alți activiști, a dar numele său, Doctrina Brejnev, unui principiu: suveranitatea limitată. Brejnev este unul din invadatorii de top ai Ceholsovaciei. El a fost în Al Doilea Război Mondial la Praga, comisar politic militar. A vrut să arate că Hrusciov acționase să oprească o revoltă. În 1968, Brejnev a vrut să arate că statul sovietic era capabil să prevină revolta. Adică a preferat să  îl neutralizeze pe Aleksand Dubcek la Praga. Ulterior, va crește steaua unui lider care fusese victimă în procesul Slansky, Gustav Husak, ultimul lider comunist cehoslovac.

Leonid Ilici Brejnev (1906-1982) s-a născut la Kamenskoe, azi în Ucraina.  El a susținut  că părinții lui erau ruși. Ilia Yakovlevici Brejnev și Natalia Denisovna Mazalova plecaseră din Brejnevo, Kursk. Tatăl a fost fierar.  În Komsomol din 1923, devine milita-tanchist și începe apropierea de sistemul serviciilor secrete. Devine șef al producției de armament la Dniepropetrovsk, comisar politic. Nu face frontul, dar devine subordonat al lui Hrusciov în Caucaz, ca șef politic al Armatei 18, comandate de Nikita Hrusciov.  Iese la pensie ca general-maior în 1946.

Din 195o, merge ca lider al Moldovei sovietice (prim secretar de partid) unde accentuează rusificarea, nu prin represiune ci prin îndepărtarea elitelor pe posturi din alte părți și prin aducerea de politicieni și specialiști sovietici din părți îndepărtate ale URSS. După moartea lui Stalin, vechiul lui șef, Hrusciov îl aduce la directoratul politic al Armatei Roșii, apoi e trimis ca lider de partid în Kazahstan, revenind din 1956, la Moscova, ca secretar general al Ministerului Apărării.

Îl ajută pe Hrusciov să scape de troika Malenkov-Kaganovici-Molotov iar din 1960, devine șeful Sovietului Suprem, teoretic, președinte al URSS în timp ce partidul era controlat de Hrusciov, Anastas Mikoian îl sprijină pe Brejnev să îl destituie pe Hrusciov care e pensionat în 1964. Mikoian preia Sovietul Suprem, Kosâghin este prim ministru iar Brejnev devine liderul PCUS până la moartea lui în 1982.

Epilog. De ce nu a fost Ceaușescu un invadator

Aceștia sunt invadatorii de acum 56 de ani. Vedem că unii aveau ștate vechi la Moscova (Ulbricht, Gomulka), alții au devenit pro-sovietici din interes (Kadar, Jifkov). Ceaușescu a avut altă poziție fiindcă trendul destalinizării nu fusese început de el.  Ceaușescu era cel mai tânăr dintre cei menționați. Era cu 25 ani mai tânăr decât Ulbricht,  cu 12 ani mai tânăr decât Brejnev,  cu 7 mai tânăr decît Jifkov, cu 6 mai tânăr decât Kadar. Doar liderul Jaruzelski de mai târziundin Polonia va fi mai tânăr decât Ceaușescu. De asemenea și succesorul lui Ulbricht, Honecker era cu 6 ani mai mare decât Ceaușescu.

Ceaușescu l-a avut lângă el pe Ion Gheorghe Maurer, l-a avut pe Emil Bodnăraș, l-a avut pe Vasile Patilineț. Acesta din urmă era mai tânăr cu cinci ani decât Ceaușescu, primii doi erau cu 16, respectiv 14 ani mai în vârstă. Dar cei trei demnitari comuniști erau anti-staliniști, reabilitarea lui Pătrășcanu fusese opera lui Patilineț. El i-a îndepărtat pe Alexandru Drăghici și Gheorghe Pintile, staliniști convinși de cercul puterii. Fuseseră executanții docili ai lui Dej. Acești trei demnitari, Maurer, Bodnăraș, Patilineț i-au explicat lui Ceaușescu faptul că, în mod cert, ar fi urmat România după Ungaria și Cehoslovacia. Ceaușescu nu avea tăria Iugoslaviei lui Tito care rămâne decanul de vârstă al liderilor comuniști. Pur și simplu, zgomotul lui Ceaușescu din 1968 a fost acela de atrage atenția că sovieticii vor veni la el. Astfel, s-a evitat o invazie iar Ceaușescu a început apoteoza personală, ajutat de Niculescu-Mizil și Popescu-Dumnezeu.

Că 21 august 1968 a fost un moment cheie pentru Ceaușescu s-a văzut pe 21 decembrie 1989. Pur și simplu, Ceaușescu a repetat scenariul, deși în 1989, la Moscova nu mai era Brejnev și nu mai era suveranitatea limitată, ori Doctrina Brejnev. În 1989, Gorbaciov promova dezghețul, liberalizarea, reconstrucția... Ceaușescu nu mai avea loc în filmul ăsta...rămăsese ultimul din poza de la 1968...

Sursa foto: Arhivă