Inundațiile din vara anului 1975. Istoria secretă

Inundațiile din vara anului 1975. Istoria secretă

România este devastate în largi zone de inundații catastrofale și guvernanții noștri nu știu cum să reacționeze. Este momentul ca rubricile de Istorie să aducă din trecut exemple.

Arhivele Naționale ale României dețin imagini de acum exact 46 de ani, când, tot în mijlocul lunii lui Cuptor, România era doborâtă de ape.

Arhivele au însoțit imaginile cu un scurt text pe pagina lor de Facebook:

 Inundațiile din vara anului 1975

După ce zile întregi a plouat din abundență, la începutul lunii iulie 1975 inundații catastrofale au lovit România, provocând însemnate pagube materiale și pierderi de vieți omenești. Cele mai afectate au fost județele Argeș, Buzău, Prahova, Ilfov, Mureș, Vâlcea, Covasna și Sibiu, unde 49 de persoane au murit și 12 au dispărut (ANR, SANIC, fond CC al PCR - Administrativ - Politică, dosar 3/1975, fila 30).

În data de 3 iulie 1975 a fost instituită starea de necesitate pe teritoriul României, dispunându-se ca unitățile militare și cele ale Ministerului de Interne să sprijine autoritățile în acțiunile de prevenire și combatere a efectelor inundațiilor. Totodată, s-a decis ca în agricultură să se ia măsuri pentru efectuarea de lucrări în vederea scurgerii apelor și salvării recoltelor, iar în transporturi să se acționeze în vederea punerii în circulație a drumurilor publice (ANR, SANIC, Colecția Consiliul de Stat-Decrete prezidențiale, dosar 201A, filele 1-2v).

Râurile Mureș, Olt, Argeș, Ialomița și Dâmbovița au inundat localități și terenuri agricole, viiturile au avariat șosele, căi ferate și poduri.

Comisia Centrală de Apărare Împotriva Inundațiilor a monitorizat situația din țară și a coordonat activitățile de prevenire și combatere a inundațiilor, iar Nicolae Ceaușescu a făcut vizite de lucru în zonele calamitate.

Din cauza inundațiilor, care au distrus unele dintre căile de comunicații terestre, turiștii străini ce se aflau în zonele afectate au rămas blocați în localități (ANR, SANIC, fond CC al PCR – Administrativ - Politică, dosar 3/1975, fila 21). După mediatizarea situației din țara noastră au fost trimise ajutoare umanitare din străinătate prin intermediul Crucii Roșii (ANR, SANIC, fond CC al PCR - Economică, dosar 52/1975, filele 111).

Notă: Sursele noastre de informații sunt, așa cum știți, variate, neobișnuid să folosim două zile la rând aceeași sursă, dar Arhivele Naționale ale României au fost foarte inspirate atât prin marcarea celebrării bătăliilor de la Mărășești, cât și prin reminderul inundațiilor.