Salonul Kitty a început ca un bordel de lux în Berlin, însă, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, și-a schimbat radical funcția, devenind o operațiune de spionaj condusă de naziști. Această transformare avea scopul de a extrage informații de la străini și de a prinde germanii neloiali regimului nazist.

Situat într-o zonă opulentă din Berlin, Salon Kitty a fost inițial un loc de relaxare și plăcere. Însă, odată cu începutul războiului în 1939, bordelul a fost transformat într-un instrument de spionaj nazist. Naziștii foloseau alcoolul și serviciile femeilor pentru a seduce și manipula străinii să dezvăluie secrete valoroase. De asemenea, naziții urmăreau să identifice  germanii cu opinii contrare regimului.

Salonul Kitty, spionaj și dame de companie în era Nazistă

Bordelul era condus de Katharina Zammit, cunoscută sub numele de Kitty Schmidt, care a administrat locația încă din anii 1930. În 1938, a încercat să părăsească Germania, dar a fost reținută la granița cu Olanda. A fost adusă în fața lui Walter Schellenberg, un oficial al Sicherheitsdienst (SD), serviciul de informații nazist.

Walter Schellenberg și Reinhard Heydrich au conceput "Operațiunea Kitty". Schmidt a fost obligată să coopereze sub amenințarea trimiterii într-un lagăr de concentrare. Condițiile erau clare: putea continua să administreze bordelul, iar femeile puteau continua să lucreze, dar trebuia să adauge un grup de 20 de femei, selectate de naziști. Totodată, camerele au fost echipate cu microfoane ascunse și o cameră de ascultare în subsol.

După ce Schmidt a acceptat, naziștii au început să recruteze cele mai frumoase femei ușoare din Berlin. Schellenberg a trimis un dosar birourilor administrative din Berlin, solicitând femei inteligente, poliglote și  loiale regimului. În final,  au fost selectate 20 de femei pentru grupul special și bordelul a început să funcționeze în 1940.

Aceste femei erau instruite să identifice uniformele militare și să aducă oficiali de rang înalt și diplomați străini în camere, unde le ofereau alcool și alte service specifice unui astfel de loc. Între timp, ofițerii naziști din subsol ascultau și înregistrau tot ce se întâmpla. Ulterior, britanicii au reușit să intercepteze unele dintre aceste înregistrări, deși nu au obținut multe informații valoroase.

Ginerele lui Mussolini făcea glume la adresa lui Hitler

Femeile nu erau conștiente de  prezența microfoanelor și erau obligate să facă rapoarte despre fiecare întâlnire. Rapoartele din acea perioadă sunt rare, dar se știe că ginerele și ministrul de externe al lui Mussolini, Galeazzo Ciano,  a vizitat bordelul. Acesta a fost înregistrat făcând glume despre Hitler.

Joseph Goebbels, ministrul propagandei, era și el client. Acesta se bucura de spectacole  considerate antisociale în Germania Nazistă.

Heydrich a făcut numeroase inspecții la salon, dar microfoanele erau oprite în aceste momente. Reinhard Tristan Eugen Heydrich a fost un oficial de rang înalt al SS-ului german și al poliției în timpul erei naziste și unul dintre  principalii arhitecți ai Holocaustului.

Agentul britanic Roger Wilson, sub acoperirea de secretar de presă român, "Ljubo Kolchev", a observat firele microfoanelor din salon. Ulterior, a aranjat o interceptare pentru trei cabluri. Astfel, serviciile de informații britanice au putut asculta unele dintre conversațiile înregistrate de SD.

Pe lângă diplomați străini, naziștii foloseau aceleași metode pentru a spiona colegii suspectați de neloialitate. Aceștia erau trimiși la Salon Kitty și foloseau codul "Vin din Rothenburg". Uneori, ofițerii naziști făceau inspecții la bordel, având posibilitatea de a opri microfoanele în timpul acestor vizite.

Operațiunea s-a încheiat în iulie 1942, în timpul unui atac aerian britanic care a distrus clădirea. Până atunci, Sicherheitsdienst-ul pierduse interesul pentru proiect, considerându-l inutil. Totuși, se pare că au reușit să blocheze ocuparea spaniolă a Gibraltarului datorită informațiilor obținute la Salon Kitty.

După război, Schmidt a redeschis Salon Kitty într-o nouă locație, continuând să-l administreze ca un bordel obișnuit până la moartea sa în 1954. SS-ul i-a permis să facă acest lucru cu condiția să nu dezvăluie nimănui detalii  despre operațiunea de spionaj.

Se estimează că această operațiune a oferit naziștilor aproximativ 25.000 de înregistrări. Cu toate acestea, majoritatea casetelor au fost distruse, deoarece, în final, informațiile colectate nu s-au dovedit a fi de mare valoare strategică, potrivit New York Post.