Leul moldovenesc se prăbușește, iar una dintre cauzele acestei deprecieri galopante, printre celelalte amintite de guvernatorul Băncii Naționale, Dorin Drăguțanu, este diminuarea nivelului remitențelor, în speță a banilor trimiși acasă de cei care se află la munci în Federația Rusă.

Situația politică tensionată unilateral de Moscova - fosta metropolă sovietică are manifestări care atestă că nu dorește să renunțe la suzeranitatea asupra fostelor colonii – face ca autoritățile Federației Ruse să acționeze toate butoanele sensibile ale relației cu Moldova pentru a opri dezertarea republicii spre „dușmanul” istoric, Vestul. Pe lângă embargouri comerciale, agitarea regiunilor separatiste și șantaj cu prețul pentru gaze, amenințarea cu alungarea moldovenilor aflați la muncă pe teritoriul Rusiei este una dintre cele mai importante pârghii de subminare a entuziasmului pentru traseul european al Chișinăului, în opinia celor mai mulți dintre analiști. Este însă, cu adevărat, această ipoteză, a blocării accesului moldovenilor pe piața de muncă rusească un pericol la adresa economiei Republicii Moldova? Pe termen scurt, răspunsul poate fi afirmativ. Pentru un stat care din punct de vedere economic cei peste 20 de ani de independență au însemnat cam tot atâți ani de stagnare economică, perspectiva reintegrării unui număr impresionant de persoane, 200.000 este cifra care se vehiculează cel mai des, reprezintă o amenințare serioasă. Din acest punct de vedere, guvernul de la Chișinău este pus într-o situație cel puțin incomodă. Pe de o parte nu va putea să țină piept unui asemenea val - de fapt, un tsunami – de „gastarbeieteri” întorși acasă, pe de altă parte nu are absolut niciun motiv pentru a solicita unei Rusii isterice în relația directă să își revizuiască atitudinea  față de forța de muncă moldovenească. Un stat care nu poate oferi condiții minime de subzistență locuitorilor nu merită să existe, darmite să mai aspire la o comunitate prosperă și democratică, precum cea a UE. Ieșirea din această situație de lose-lose are două principale opțiuni. Prima, și cea mai logică, ar fi ca autoritățile Republicii Moldova, potrivit unei formule locale, „să se ia în mâni” și să facă ceea ce trebuiau să facă toate guvenările de până acum, adică să consolideze economia națională prin investiții străine directe (nu privatizări de calibrul BEM sau concesionări ca la Aeroport, ca să amintim doar două din sutele de exemple prin care obiective importante au ajuns în mâna unor companii fantomă tot din spațiul rusesc). Apoi, continuarea cu stoicism a procesului de apropiere de Uniunea Europeană, indiferent de presiunile externe și riscurile interne ale unei asemenea atitudini, și valorificarea la maximum a capitalului de simpatie și imagine în spațiul comunitar pentru atragerea companiilor apte să genereze locuri de muncă, precum și dezvoltarea în paralel a sectoarelor economice de bază, cele care permit performanță și o calitate a produselor care să le facă apte de intrarea pe o piață concurențială cum e cea europeană. Cea de-a doua variantă este radical opusă și ar presupune abandonarea la jumătate a traseului european și întoarcerea către Uniunea Vamală, alături de Rusia și sateliții săi. Aparent, această opțiune ar rezolva spaimele pe care le provoacă instinctul de conservare al unei populații obișnuite nu să trăiască, dar să supraviețuiască și, pe lângă, să mai ciupească, de ici de colo câte ceva pentru a-și asigura confortul minim al zilei. Chiar și ștergând cu buretele amintirea Raiului bolșevic promis tot de Kremlin și eșuat în sărăcie, oprimare, deznaționalizare și ateizare, noul Paradis rusesc este tot unul mincinos. Dincolo de problemele economice grave, de labilitatea sistemului politic autoritar și imprevizibil în decizii, modul în care Rusia își tratează „partenerii” (deși termenul potrivit în acest caz ar fi „slugile”), neezitând să lovească direct în ei atunci când dau cel mai mic semn de nesupunere, ar trebui să dea de gândit celor pentru care existența reprezintă mai mult decât certitudinea unui blid cu zeamă pe masă. Între utopia resuscitării cadavrului sovietic, cu toate apucăturile lui tiranice și chiar criminale (a se vedea ce se întâmplă cu opozanții țarului Putin și camarilei sale care au pus stăpânire pe întreaga economie a țării) și perspectiva integrării într-un spațiu al succesului, prosperității și democrației, alegerea ar trebui să fie ușoară. Ar trebui, pentru că în acest moment vorbim despre oameni cărora perspectiva unor câștiguri conjuncturale pe schelele șantierelor Moscovei - în condiții de scalavagism modern și la cheremul celor care, la schimb, vor doar interlocutori în patru labe - este mai atrăgătoare decât munca cinstită acasă. Prin acasă înțelegând, de fapt, spațiul culturii și civilizației europene.