Ultima premieră teatrală a regizorului, de la Timişoara, marchează o viziune clasică a artistului nonconformist şi neconvenţional, cunoscut pentru montările cu conotaţii sexuale.

După ce a montat anul trecut „Krum”, regizorul Radu Afrim revine pe scena timişoreană cu o nouă montare – „Boala familiei M”, de Fausto Paravidino. Premiera a avut loc sâmbătă, 17 mai, în noua Sală Studio A Teatrului Naţional Timişoara, sală amenajată într-o fostă Şcoală de Manej în timpul ocupaţiei austrice. Deşi textul poartă semnătura unui autor contemporan în mare vogă pe scenele europene, Afrim a conceput şi realizat din „Boala Familiei M” un spectacol în cheie clasică, cu accente de Cine-verite, cu o scenografie de inspiraţie Art Nouveau (semnată de Velica Panduru), Light Design – Lucian Moga.

Între Cehov şi suprarealism

O familie de condiţie modestă în care tatăl Luigi M. (Ion Rizea) este senil, lipsit de autoritate, mai degrabă un copil, fata mai mare Marta (Claudia Ieremia) ţine locul mamei care s-a sinucis, deveind ea un fel de “mamă a răniţilor”, refuzându-şi propria viaţă, Maria (Mălina Manovici), fata mai mică, vulnerabilă şi nehotârâtă, şi Gianni (Eugen Jebeleanu), mezinul familiei, derutat de lipsa mamei, de senilitatea tatălui.

“Iniţial am vrut să fac spectacolul în alt teatru, însă mi-am dat seama că trebuie să îl fac cu trupa din Timişoara. Îl aveam în cap pe Ion Rizea. Un regizor îşi alege spectacolele şi în funcţie de actorii cărora le cunoaşte abilităţile”.

Afrim propune un spectacol cu structură clasică . “Spectacolul l-am conceput cu o structură cehoviană, uşor suprarealist, cu o creştere progresivă a tensiunii, cu relaţii clare şi complexe, cu umor şi multă tristeţe”. Povestea textului lui Fausto Paradivino propune o dramă existenţială, un univers în care reperele sunt tot mai  fragile, se distrug şi se recompun. Dincolo de situaţiile aparent comice – tatăl Luigi care este obsedat de mâncare, vorbeşte peltic, plimbă, ca pe un câine, un urs împăiat, face pipi pe el, nu înţelege că, la finalul piesei, Gianni a murit în urma unui accident, sau încurcăturile amoroase ale Mariei care se îndrăgoşteşte de Fabrizio (Colin Buzoianu), prietenul logodnicului ei Fulvio (Victor Manovici), spectacolul vorbeşte despre pierderea inocenţei, a incapacităţii de a comunica, despre reaşezări. Personajele cresc pe măsura spectacolului în jurul figurii centrale a tatălui, cheia de boltă a spectacolului. Momentul revelator al fiecărui personaj are loc odată cu moartea mezinului Gianni.

O poveste tristă, dar seducătoare

Spectacolul lui Afrim propune, după cum el mărturiseşte, un drum invers celui propus de ultima sa montare, futuristă, “And Björk, of course” de Thorvaldur Thorsteinsson,  la Teatrul “Toma Caragiu” Ploieşti”, şi anume o piesă în cheie clasică care te seduce şi te transpune într-o peliculă de film în cel mai pur stil Cine-verite, cu accente de culoare, cu tăieturi care vădesc o grijă a detaliului, ajutat de scenografia Art nouveau imaginată a Velicăi Panduru. De altfel, regizorul mărturiseşte  că “jocul cinematografic mă caracterizeză în spectacolele pe care le fac”. Spectacolul lui Afrim se adresează nu doar fanilor săi, dar şi celor pentru care teatrul e viu şi propune o dramă existenţială spusă într-un mod seducător.

AFRIM PE SCENA TEATRULUI ODEON DIN PARIS

După ce a montat, în noiembrie anul trecut, la Luxembourg, un text de Matei Vişniec („Mansarde a Paris avec vue sur le mort”) la Teatrul Kulturfabric, în vară acestui an, Radu Afrim va participa la prestigiosul Festival de Teatru de la Avignon. „Anul viitor, în martie 2009, spectacolul pe care l-am montat la Piatra Neamţ, la Teatrul Tineretului, şi anume „Nebunia noastră cea de toate zielele”, va avea 10 reprezentaţii pe scena celebrului Teatru Odeon din Paris, al cărui director este Olivier Py. Acest teatru nu este un teatru al diasporei, ci este unul ditnre cel mai prestigios din Paris”. Cu două premii UNITER, 40 de spectacole, Afrim este un regizor care se reinventează cu fiecare nouă piesă, cu un program estetic coerent.