Dialogul cu Marian Nazat, avocat și scriitor, taie România în mici românii, splendide în goliciunea lor, pe care le expune în oglinda înșelătoare a tranziției. Reîmbinate, româniile lui Nazat rânjesc înapoi, hâde, aspre, dureros de aproape.

- EVZ: Explicați-ne, vă rog, în ce constă noul pachet de legi în domeniul justiției! Mai exact, cum vor modifica ele realitatea imediată în care trăim?

- Marian Nazat: O să vă dezamăgesc, dar nu le-am citit încă! Aștept să fie promulgate și abia atunci le voi desluși. Deocamdată, ele nu sunt decât abur și sămânță de zâzanie între unii și alții. Un pretext al luptei politice, „cancerul României” de-a pururi, în care opoziția, firavă și bramburită, a coborât în stradă, fiindcă aici, în regiunea noastră, una a feluritelor experimente, există o modă a maidanului. Dacă îi întrebi pe acei manifestanți zgomotoși și intoleranți din Piața Victoriei ce îi nemulțumește în concret din pachetul legislativ în discuție, mă tem că vor răspunde printr-un muget lung și cool. Dar ei vor urla, făcându-și selfie, desigur, că statul de drept este în pericol, că ăia răi vor să li-l confiște, Caragiale curat, monșer.

Sigur, am văzut că se încearcă participarea inculpatului la audierea părților și a martorului, o năstrușnicie nu doar aberantă, ci și traumatizantă pentru victimele infracțiunilor de violență. Păi cum să o supui la încă o agresiune pe femeia violată, ori pe bărbatul violat?, ca să nu fiu acuzat de discriminare sexuală.

Observ, ca simplu spectator, că legiuitorul, și el de-o calitate îndoielnică, se străduiește din răsputeri să echilibreze nițel raportul dintre acuzare și apărare, însă cade în patima excesului. Să nu fim ipocriți și să cerem un legislativ mai acătării decât este societatea care îl emană, norodul înseamnă și Nicolicea, și Chichirău, „asta-i situația, n-are apă stația!”, vorba scriitorului Radu Cosașu. (...) Legile dezbinării, deși încă în laboratorul Parlamentului, au modificat deja realitatea imediată, căci un astfel de efect s-a produs, prin ocuparea străzii. Un paradox, nu? Ca și protestul unor magistrați pe treptele unei instanțe bucureștene, urmat de contra-protestul altora, rămași în birouri.

Suntem două Românii în una singură, și cât o să ne mai îngăduim așa îngâlceviți? Nu ne mai suportăm reciproc, de aici și imposibilitatea dialogului. Între cele două falii învrăjbite s-a ridicat un zid înalt și gros, ceea ce împiedică orice fel de negociere. Oricât ai explica unui zid, rezultatul va fi zero. Alde Chichirău n-au organ pentru dialog, doimaiștii și vamaioții vor scandal, nu argumente, în timp ce majoritatea parlamentară s-a radicalizat din ambâț. Și să te ferească sfântu’ de românul ambițios! O lege de organizare judecătorească nu are aptitudinea de a modifica realitatea imediată, să nu comitem o astfel de imprudență. Nici măcar schimbarea unor texte din Coduri nu este în stare de acel miracol. S-a consumat aiurea energie mediatică și civică în legătură cu dispozițiile care reglementează răspunderea magistraților, o falsă problemă, în condițiile în care și astăzi avem instrumentele necesare tragerii lor la răspundere.

Nu aici este problema justiției neaoșe. Apoi, mă încăpățânez să susțin că la primenirea legilor în cauză era obligatoriu să participe casta judecătorilor și procurorilor, urmând ca și corpul avocaților să-și exprime un punct de vedere. Însă în România, dacă politică nu e, nimic nu e... Politică și diversiune!

 

„Corupția există în bagajul genetic al omului”

- DNA a devenit o instituție tot mai contestată, se devoalează abuzuri și pomeni ale porcului, se strigă injurii. E limpede că avem nevoie de un instrument care să pedepsească faptele de corupție, dar este acest instrument, în aceste momente, cel mai potrivit să judece și să condamne ?

- Și de ce vă mirați?, românul s-a născut contestatar, cimilitura cu poetul e o râzgăială stupidă și fudulă. Într-o vreme în care se bagă bani cu nemiluita în campaniile de streetdance, streetfood, streetball, streetart și streetsex, streethuo, bă! apare ca gestul cel mai firesc al unei generații pornite să răstoarne toate rânduielile. Societatea deschisă s-a răscrăcărat rușinos de transparent și cum altfel?, de vreme ce globul pământesc trebuie să suporte azi 7,5 de miliarde de guri, burți și scăfârlii! Haosul este ghioaga ideală pentru a ține sub control puzderia de bipezi cu nevoi materiale în creștere.

Suntem corupți, n-are rost să ne ascundem după basmele patriotarde, însă la fel sunt și americanii, și panamezii, și francezii, și burundezii...

Corupția există în bagajul genetic al omului, însă sistemul capitalist o scoate de acolo cu perfidă dibăcie și o proclamă politică de stat. Câțiva băieți deștepți au inventat democrația și gloata a aplaudat nătâng, nu știa, sărmana, că, prin votul ei universal, o gașcă de prăduitori îi va deveni stăpână discreționară și hrăpăreață. Prin sufragiul electoral se ajunge la conductele cu bani ale statului, și împărțirea bogăției presupune implacabil mituirea funcționarului - gestionar al avuției naționale. Dă-mi să-ți dau! Și din dansul acesta ancestral în doi se naște ciuleandra marii corupții. Comunismul opera cu mica corupție, cea de subzistență, pe bacșișuri insignifiante. Păi cum să rămână integru un primar, de pildă, în pixul căruia sunt azi miliarde și miliarde de lei? Partidul care l-a desemnat va cere, serviciul de informații care-l ocrotește va cere, nevasta și amanta la fel, rudele și prietenii așijderea, să nu ne prefacem că lucrurile stau altcumva! Strada urlă „DNA, să vină să vă ia!” și nu știu unde altundeva pe mapamond se scandează o asemenea gugumănie înspăimântătoare.

Ați observat că România nu mai are nicio altă temă de dezbatere? Economia, cultura, sportul, sănătatea, învățământul au fost scoase definitiv din agenda publică. Doar arestarea și condamnarea în direct fac rating, Republica Canibală România (cacofonia este obligatorie!) își trăiește apogeul! Dar românul dorește lupta anticorupție numai de la vecin încolo, nu de la el însuși!

- Totuși, trebuie să existe o soluție pentru combaterea corupției.

- Instrumentul într-o astfel de bătălie este legea, nicidecum o structură anume, fie ea DNA ori cum s-o mai chema. Actuala Direcție, sursa acestor încontrări interminabile, a fost concepută și folosită ca instrument al răfuielilor politi ce, iar când a scăpat de sub control, au început atacurile împotriva ei. Un altfel de Falkenstein în zodia globalizării, într-o Românie ce se zbate între closetul din fundul curții și telefonul inteligent... Să nu uităm că, prin 1916, Ștefan Zeletin a publicat o carte, Din țara măgarilor, în care arăta cum sunt respectate legile acolo.

 

Principiul justiției măgărești

- Așa...

 - Aflăm, de exemplu, că „Principiul justiției măgărești intraparlamentare sună astfel: Orice măgărie, de orice soi şi orice mărime, nu alcătuieşte o vină dacă se poate dovedi că pârâtorul e un mare măgar tot atât de mare ca şi pârâtul. (...) Credeți, cumva, că șleahta macoveistă l-a citit pe Zeletin? Nici pomeneală. Așa că, deși a trecut un secol, măgarii de aici continuă să dea cu copita în legi, îndeosebi când cinstiții aleși aterizează în Parlamentul European... Capitalismul balcanic n-are seamăn pe lume și, de aceea, Cioran, parcă, spunea că democrația este o pacoste pe meleagurile acestea. De aceea cred că, dincolo de patimi și parti-pris-uri politice, sau civice, DNA trebuie reconsiderată, în primul rând prin restrângerea competenței materiale, sunt prea multe infracțiuni care n-au ce căuta acolo. Apoi, e nevoie de o mai clară demarcație între răspunderea materială, administrativă sau civilă și cea penală a funcționarului statului, în cazul infracțiunii de abuz în serviciu. Și mai e o problemă, uneori unele acțiuni penale nu sunt altceva decât procese împotriva mecanismelor economico-financiare specifice pieței capitaliste. Nicăieri în lumea avansată astfel de operațiuni nu-l aduc pe cel care le derulează în boxă pentru acuzația de evaziune fiscală. Cam alambicat răspunsul, nu? Cum altfel?, de vreme ce în stradă se zbiară cu ochii scoși din orbite: „DNA, să vină să vă ia!”. În concluzie, parchete anticorupție și antimafia trebuie să existe, însă supuse legii, iar nu străzii ori feluritelor ambasade străine! O observație obligatorie la final, DNA și nicio altă structură a Ministerului Public nu judecă și nu condamnă. Ar fi sfârșitul Justiției! Într-o țară de vajnici acuzatori, e nevoie de judecători imparțiali și curajoși. Căci procurorii sunt prea represivi, iar avocații prea permisivi, și atunci trebuie să existe un arbitru, semnul echilibrului și măsurii, al dreptei cumpene.

 

Patriotism și incorectitudine politică

Ce valoare mai au astăzi cuvintele patriotism, patrie, neam, drapel? Se mai regăsesc ele cu adevărat sau, în prezent, sunt golite de sens?

Marian Nazat verticalizează: „Cam cât au cuvintele hamburger, mall, club, dacă nu și mai mică! Ele tind să devină incorecte politic, într-o lume cu granițe perisabile. Când vorbești despre patriotism, e musai să aduci în discuție cum au luptat strămoșii tăi cu alte seminții pentru un stat unitar și independent. Riști astfel să comiți un prim delict de înflăcărare, inamicii de ieri îți sunt azi parteneri în aceeași Uniune Europeană, iar gafa nu ți se va ierta”.

Imediat, concluzia: „Vocabulele acestea vor fi evacuate în curând din dicționarele oficiale, căci hărțile vor fi doar niște contururi de teritorii, nicidecum de țări. Iar un teritoriu n-are memorie și nici sentimente naționale. Bejenia nu cultivă astfel de valori, dimpotrivă. Pribegii n-au țară, n-au istorie, n-au neam și drapel. Ei au însă spaime și complexe de inferioritate, de dezrădăcinare. Planul lui Kalergi s-a împlinit (am scris asta în Cartea ieruncilor)”.

 

Manipularea și noii stăpâni

În vreme de pace, în care România s-a integrat în câteva dintre cele mai importante structuri europene, românii părăsesc în bloc propria țară. Au plecat aproape patru milioane să muncească pentru alții, au emigrat români sătui de instabilitatea socio-politică și, mai ales, economică a României. Cum s-a ajuns aici? Încotro ne îndreptăm? Marian Nazat, debordant de sincer: „Dar ca să se integreze acolo, în acele structuri, România a trebuit să plece din rostul ei. Ea și-a pus alte straie, care n-o prind însă, și-a stâlcit limba și obiceiurile, doar, doar, stăpânii o vor accepta. A jurat, chiar, să se lepede de suveranitatea ei și iată-ne acum membru în ceva cu prezent nesigur și cu viitor incert”.

 

Cum a fost îngenuncheată România

În continuare, acid: „Cum s-a ajuns aici? Simplu, în numai trei decenii de manipulare asiduă, în care România a convenit cu noii stăpâni să-și distrugă fabricile și uzinele, să-și înstrăineze bunurile și bogățiile solului și subsolului. Și cine își dorește să trăiască în sărăcie?

Instabilitatea socio-politică și economică de care vorbiți a fost programată înadins, nimic nu-i întâmplător, să nu subestimăm Occidentul! Nu vedeți că afară se stabilesc numai românii ba cu niscaiva glagore, ba cu brațe de muncă vânjoase, nu altcineva? Cârdurile de țigani nu intră în socoteală, ei își continuă circuitul lor nomad început de la origini”. În privința viitorului, Nazat e prudent: „Încotro ne îndreptăm? Mă tem că nimeni nu e în stare să răspundă. Haosul pare imposibil de oprit, însă nu așa a fost și în zorii omenirii? Oricum, ceva se va întâmpla negreșit, ceva îngrozitor, însă nu știu ce...”.

 

„Capitalismul n-are nevoie inși educați”

Ar putea Educația să elimine, în timp, handicapurile generate, în mare măsură, de interminabila tranziție post-decembristă? Nazat e tranșant: „Ar fi singura soluție, dar capitalismul n-are nevoie de inși educați, instruiți. Consumerismul presupune mase largi de manevră. Am citit recent că în 2017 au abandonat școala vreo 80 000 de elevi! Este o cifră care îmi dă fiori, ea se adaugă altora mai vechi, din 2016, 2015... Ca și cea de 5 milioane de euro cât a încasat din vânzări un hipermarket din București într-o zi de sărbători. Chiar, în câți ani s-or cumpăra cărți de aceeași sumă?”.

 

„Maneaua e mai importantă decât Abecedarul”

Mirarea țiuie ascuțit, pentru a se stinge într-un răspuns descurajant: „Cartea nu mai preocupă pe nimeni, partea e rezervată altora și cum să ne mai minunăm că, în seara de Crăciun, o televiziune îl invită în studio pe Gigi Becali, un agramat plin de ifose și de cruci... Iar alta ni-l înfățișează pe Miron Cozma, „luceafărul huilei” proaspăt ieșit din tenebrele mineriadelor... Reușita, azi, nu mai trece prin școală, ci, din contră, o ocolește, maneaua e mai importantă decât Abecedarul. Se fac eforturi uriașe pentru întreținerea handicapurilor felurite și, de aceea, tranziția nu se va isprăvi curând la gurile Dunării... Într-adevăr, educația ar putea să elimine aceste neajunsuri, dar cine ar avea interes?”

 

„Să zicem mersi dacă rămânem în aceleași frontiere!”

Va rezista Uniunea Europeană? Semnul de întrebare se agață, stingher, în liniștea provizorie așternută ca o pânză de păianjen între noi. Răspunsul însă, colțuros și ascuțit ca o custură, îl rupe brutal, transformându-l în semne ale exclamării: „Nu are importanță la ce nădăjduiesc eu, deși mi-aș dori ca ea să dispară. Sper ca popoarele să fie într-atât de orgolioase încât să-și proclame iarăși dreptul la specificitate, la originalitate. Ungurii, polonezii, chiar și cehii, ar trebui să fie un bun exemplu și pentru români, dar ei nu au scutul antirachetă al americanilor și nu sunt șanț de apărare la granița cu muscalii...”.

Finalul, dureros ca o rană adâncă: „Englezii intră în altă categorie, nu-i putem lua drept exemplu. „Prin noi înșine” n-a fost posibil niciodată în România, de ce ar fi acum? Sunt realist, nu-mi îngădui să visez cai verzi pe pereți, să zicem mersi dacă rămânem în aceleași frontiere! Mă intrigă doar prețul derizoriu la care am hotărât să ne vindem! Măcar Ceaușescu și-a negociat mai bine rolul subaltern în geopolitica vremii sale”.

 

Religie, săraci și bogați

Ce mai înseamnă religia astăzi? Nazat dixit: „Ce a însemnat dintotdeauna: pentru săraci și nevolnici, reazimul din urmă, iluzia de la capătul drumului, acceptarea înfrângerii. Pentru putere, instrumentul cel mai eficace de manipulare, de subordonare a prostimii. Cam ceea ce înseamnă telenovelele în lumea frivolă de azi. O proiecție. „Crede și nu cerceta!” n-a apărut din senin. Și câte alte sloganuri au dăinuit atâtea secole ? N-aud... ”.