Americanul Christopher Paolini a devenit celebru în întreaga lume după publicarea volumului „Eragon”. Avea doar cincisprezece ani și toată viața (literară) înainte... Noi l-am luat la întrebări acum, când Paolini, deja împlinit ca scriitor, a făcut trecerea de la roman la povestire, publicând în România, la Editura RAO, „Furculița, Vrăjitoarea și Dragonul”.

Evenimentul zilei: - Ce le puteți spune cititorilor noștri despre trecerea de la roman la povestire? Și câte povestiri care se petrec în Alagaësia pregătiți?

Christopher Paolini: - Cea mai mare diferență între o poveste de dimensiuni mari și una scurtă este ritmul. Atunci când scrii ceva de întinderea Ciclului Moștenirii, ai la dispoziție sute de pagini ca să dezvolți intriga, personajele, universul cărții până la urmă. Când e vorba despre o poveste ca Furculița, Vrăjitoarea și Dragonul, trebuie să faci același lucru în câteva pagini. Mi s-a părut fascinant. A fost amuzant să spun povești care să aibă început, cuprins și sfârșit într-un timp atât de scurt, în cam cât ar dura un capitol obișnuit. O altă provocare a fost să găsesc firul roșu ce unea toate cele trei povestiri. A fost ceva complet nou pentru mine, o experiență care m-a învățat câte ceva despre structură și ritm, în general.

Sunt mai multe personaje despre care aș vrea să scriu în continuare, într-un al doilea volum al Povestirilor din Alagaësia. Cititorii se pot aștepta aici la povești noi, de exemplu una despre un pitic detectiv și alta despre sabia lui Oromis.

- Cum a fost întoarcerea la lumea lui Eragon, odată cu Furculița, Vrăjitoarea și Dragonul?

- A fost ca și cum m-aș fi întors acasă după o foarte lungă călătorie. Mi-am închipuit întotdeauna că voi reveni printr-un roman. Însă a fost o experiență minunată. Să fiu în pielea unor personaje din Ciclul Moștenirii și în mintea altora noi a fost o adevărată bucurie.

- Care e diferența dintre a scrie la 15 ani și a scrie ca adult?

- Experiența, foarte mult exercițiu. Aptitudinile mele tehnice sunt acum mult îmbunătățite față de cum erau în adolescență. Sigur, și lucrurile care mă interesează sunt altele acum, era de așteptat… La 30 de ani ești destul de diferit de cel de la 15. Cu toate astea, îmi plac dragonii și aventurile, asta nu s-a schimbat. Dacă ar fi să-i dau un sfat celui care eram la 15 ani, aș spune: „Hei, ia-o mai ușor și bucură-te un pic! E OK să muncești mult, însă nu-ți folosește la nimic să te stresezi pentru lucrurile pe care nu le poți controla.”

- Aveți o rutină atunci când scrieți?

- Pentru mine, scrisul înseamnă disciplină. Sunt genul de scriitor lent, așa că, pentru a finaliza un roman, am nevoie de multe ore de lucru pe zi. Prin urmare, rutina mă ajută. Mă trezesc, beau o cafea și-odată ce creierul a început să-mi funcționeze, scriu până după-amiază, târziu, cu o scurtă pauză pentru mic dejun și masa de prânz. Fac ceva mișcare – ridic greutăți sau fac o plimbare înainte de cină, mă uit la o emisiune sau la un film. Apoi revin din nou la scris, până seara târziu.

- Când hotărâți că o pagină are forma dorită?

- Atunci când nu mai găsesc nimic de îmbunătățit. Mi se întâmplă uneori, în urma procesului de editare, să revin la cuvinte sau la propoziții folosite inițial. Este, de obicei, un semn că e cazul să mă opresc din bâjbâit.

- Care este cea mai bună lecție pe care ați învățat-o în cariera de scriitor?

- Greșelile fac parte din procesul scrisului, așa că să nu te mai simți prost pentru că uneori mai și greșești – iată o lecție importantă. Dacă ai scris un paragraf, o pagină sau un capitol, chiar o carte slabă, nu înseamnă că ești un scriitor prost. Cel puțin nu atât timp cât ești gata să revii și să repari ce nu funcționează. Această atitudine te ajută să devii cumva imun la eșec, ceea ce, sincer, mi se pare un lucru extraordinar.

- Aveți ca model un scriitor contemporan? Sau anumite mituri, legende care vă inspiră?

- M-a pasionat folclorul dintotdeauna, am citit enorm: de la basmele Fraților Grimm la epopeea Beowulf, mituri nordice… Eneida, dar și ficțiune contemporană, fantasy, science fiction, cum ar fi Trilogia Tărâmul pustiit, Ursula Le Guin, Dune, de Frank Herbert, The Mabinogian Tetralogy de Evangeline Walton. De asemenea, am citit mult despre Evul Mediu: armele, hrana, îmbrăcămintea – o perioadă asemănătoare cu aceea în care au loc evenimentele din Eragon. Cât despre autori contemporani… Aleasa dragonului, de Naomi Novik, este o carte care mi-a plăcut. Peter Høeg, Smilla’s Sense of Snow, Agenția de detective numărul 1 a lui Alexander McCall Smith.

- Ce faceți atunci când nu aveți inspirație?

- Odată ce ai hotărât planul unei cărți, scrisul ține mai degrabă de disciplină decât de inspirație. Din acest motiv, când scriam Ciclul Moștenirii obișnuiam să lucrez zi de zi, indiferent dacă aveam chef sau nu. Nu a fost ușor, însă, odată stabilită intriga, nu aveam nevoie să aștept să vină inspirația. Pur și simplu, mă așezam și scriam. Aveam o poveste de spus, iar singurul mod în care cititorii puteau afla despre asta era să așez cuvintele în ordine în așa fel încât să le transmit ceea ce îmi doream. Atunci când mă blocam, făceam o plimbare. Dacă nu ajuta nici asta, stăteam de vorbă cu ai mei sau cu prietenii. Mă ajuta să spun ce simt, mă făcea să înțeleg de ce sunt blocat. Oamenii sunt povestitori înnăscuți. Știm ce merge atunci când vorbim despre asta. Ca scriitor, este important să faci un pas înapoi și să spui povestea altcuiva. E un test bun.

Acum, când vreau să-mi reîncarc bateriile creative, ascult muzică, citesc, mă uit la un film, desenez. Sau petrec timp cu ai mei, fac sport, plec undeva o zi-două.

- Pasiuni?

- Îmi place să desenez. Desenele din Furculița, Vrăjitoarea și Dragonul sunt făcute de mine. Acum, lucrez la câteva pentru noua mea carte de science-fiction, care e aproape gata, și îmi place la nebunie să testez posibilitățile aplicației Procreate de pe iPad. Filmele, lectura, sportul, drumețiile sunt pasiunile mele. Acolo unde locuiesc, în Montana, sunt niște priveliști minunate: Paradise Valley este mărginită de munții Beartooh, așa că vă dați seama cum e să te plimbi pe acolo. Îmi închipui uneori că Saphira atinge vârfurile în zbor.

- Vi s-a schimbat modul de viață după succesul cu seria Eragon?

- S-a schimbat, într-adevăr. O schimbare importantă a fost faptul că o pasiune (scrisul) s-a transformat într-o meserie. Am crescut într-o zonă rurală, destul de izolată, iar cărțile m-au făcut să călătoresc în țări îndepărtate. Însă cea mai mare schimbare, probabil, a fost faptul că, de-a lungul anilor, am cunoscut mii de oameni care mi-au citit cărțile. Orice autor își dorește să ajungă la cititori, însă nu ai niciodată garanția că asta se va întâmpla. Așa că ideea că Ciclul Moștenirii înseamnă ceva pentru atâția oameni… este minunat și nu poți fi altfel decât recunoscător. Nu mi-am închipuit că voi trăi aceste lucruri atunci când am început Eragon. Chiar și acum, uneori nu-mi vine să cred că mi se întâmplă cu adevărat.

Sunt profund recunoscător pentru toate acestea. Și nu-mi doresc decât să scriu alte povești pe care să le iubească cititorii.

Foto: Immanuela Meijer