Interviu de colecție cu scriitoarea Ileana Vulpescu: „Aveam o milă față de Iisus, pentru că mi se părea de neconceput să-ți bată cineva cuie în picioare, în mîini…

Interviu de colecție cu scriitoarea Ileana Vulpescu: „Aveam o milă față de Iisus, pentru că mi se părea de neconceput să-ți bată cineva cuie în picioare, în mîini…
Un interviu de colecție cu Ileana Vulpescu publicat de Evenimentul Zilei în ediția sa din 24 ianuarie 2015, de ziarista Loreta Popa. O scriitoare de excepție, a cărei dispariție recentă a marcat comunitatea celor care iubesc literatura.


A reușit să se impună, să se dăruiască așa cum puțini oameni o fac. Scriitoarea Ileana Vulpescu are o operă total lipsită de fragilități așa-zis feminine, ia fiecare zi de la capăt cu o vitalitate pe care și-ar dori-o oricine și știe că doar puterea exemplului te ajută în această lume să rămâi drept.

Ce probabilitate era ca în ziua imediat următoare interviului cu scriitoarea Ileana Vulpescu să urc în trenul de Botoșani care mă ducea spre Festivalul de poezie și proză „Mihai Eminescu”, iar o doamnă din compatimentul meu să citească „Arta conversației”? Am luat acest lucru ca pe un semn de bun augur și așa a și fost. Ileana Vulpescu nu este un spirit oarecare. Este un amestec de firesc și elaborare, modestia sa ieșită oarecum din tipare te impresionează, la fel și modul de adâncă înțelegere și reflecție, de exprimare sugestivă și de reală eficiență spirituală. O lecție de viață este întîlnirea cu Ileana Vulpescu.

Lumina cărților

S-a născut la Bratovoești, în Dolj, însă de la 7 ani, s-a mutat la Craiova, pentru că tatăl său murise și mama avea să se recăsătorească. A venit în București în 1953, cînd, de altfel, a început Facultatea de Filologie și l-a cunoscut și pe viitorul soț, scriitorul Romulus Vulpescu. După ce a terminat facultatea a fost chemată la Institutul de Lingvistică, pentru că se reîncepea lucrul la un dicționar al limbii române etimologic și istoric început de Sextil Pușcariu, dar întrerupt în timpul războiului. A stat acolo pînă spre sfîrșitul anilor ’70, cînd s-a pensionat pe caz de boală. Însă lumea sa a fost întotdeauna reprezentată de cărți, de lumina pe care avea să o dăruiască la rîndu-i prin ceea ce scria. Care este condiția scriitorului astăzi, cît de greu i-a fost ca femeie în lumea aceasta a cărților, ce-ar face dacă ar fi ministrul Culturii și ce sfaturi ar da celor care vor să scrie, acestea sînt cîteva dintre întrebările la care a răspuns Ileana Vulpescu.

„Știm cum se fac copiii…”

Singura sa pretenție a fost să respectăm gramatica limbii române și să scriem acest material cu Î din I, nu cu  din A. Nu poate să-și dea o părere cinstită și competentă despre literatura contemporană, pentru că nu a citit decît ce i-a plăcut. Și ce i-a plăcut a apărut înainte de 1989: „Dar din ce am apucat să răsfoiesc am remarcat că există o plăcere pentru a expune niște lucruri care se înțeleg. Nu trebuie să ne explice cineva într-o carte cum se fac copiii, pentru că știm. Tendința asta către indecență este foarte ciudată. Și am observat- o la niște scriitori de valoare”.

„Arta este sugestie”

Ce s-a întîmplat cu oamenii aceștia? „Asta să fie libertatea despre care se vorbește, cea în care putem să expunem prin scris organe sexuale! Mă întristează și mă depășește. Nu știu de ce oamenii preferă acum să umble în pielea goală în loc să umble și ei îmbrăcați decent”, susține scriitoarea. Dacă doi au intrat într-o cameră și au închis ușa după ei nu ne putem închipui că se apucă să facă parchetul, să zugrăvească. „Plăcerea de a scrie atît de explicit este pentru că oamenii ăștia chiar simt nevoia să scrie așa sau pentru că e moda? Nici nu știu de ce să-i suspectez. Dacă scriu pentru că așa e moda e mai puțin grav decît dacă ei au ajuns la concluzia să scrie așa. Eu nu sînt așa o pudibondă încît să mă sperii de orice. Dacă spun un banc și sînt acolo cuvinte porcoase, nu le evit. Un banc este un banc. Îl spui cum l-ai auzit și nu trebuie să te temi. Asta e ca și cînd ai da o rețetă pentru așa ceva. Este foarte ciudat să nu ai nici un pic de rușine. Eu zic că pur și simplu s-a pierdut rușinea. Din punctul meu de vedere, arta este sugestie. Nu mai este sugestie, riscă să cadă în derizoriu”, spune Ileana Vulpescu.

„Învățămîntul este baza societății”

Dacă ar fi ministrul Culturii care ar fi prima măsură pe care ar lua-o? „Trebuie să recunoaștem că școala este primul element de cultură într- o nație. Cu cît ai mai mulți alfabetizați, mai mulți dornici să citească, cu atît mai mult vrei pentru țara ta. Totul este să dorești să faci un învățămînt sănătos în care să ai o considerație pentru corpul didactic. Spun asta pentru că cineva care îți face curățenie cîștigă mult mai mult decît cîștigă un profesor. Baza acestei societăți este tocmai învățamîntul. Este ceea ce aș face eu. Ce vrei să faci cu niște oameni neinstruiți decît o piftie acolo, să creadă toate minciunile, toate prostiile, să se antreneze în toate tâmpeniile. Ce poate fi mai ușor de manipulat decît prostia adevărată? Dacă omul habar nu are pe ce pămînt trăiește e dispus să-l creadă pe ăla care țipă mai tare. Este incapabil să deosebească minciuna de adevăr”, spune Ileana Vulpescu.

„Am fost agățată în mod literar”

Era studentă anul I, iar Romulus Vulpescu era anul III. A fost pur și simplu agățată de domnul Vulpescu. „Agățată în mod literar. S-a apropiat de mine și m-a întrebat «Domnișoară, ai citit Barbu? Ai citit Arghezi?» Am zis «Da». Am văzut că i-a crescut inima. Am corespuns exigențelor lui și așa s-a legat relația noastră. 60 de ani împreună… Contează foarte mult principiile, felul în care reușești să comunici după ce flacăra iubirii s-a stins. Ne-am căsătorit la biserică, în Duminica Tomii, prima duminică de după Paști. A fost o nuntă cu peripeții, da, în sensul că bărbatul meu mi-a uitat buchetul acasă. Cum afară erau pomii înfloriți, el a rupt o ramură dintrun piersic. A durat până în 2012”.

Ileana Vulpescu afirmă că la vremea aceea în București cei care erau din provincie „eram mulțumiți că aveam un acoperiș deasupra capului și o mîncare. Bună, rea, dar era asigurată. Nu plăteam taxe. O prăjitură costa un leu. Eu găsesc că mai există oameni care și-au păstrat firea. Mai sînt oameni care trăiesc o viață normală, care nu doresc castele, nici mașini de sute de sute de mii de euro. Care se mulțumesc cu un acoperiș deasupra capului, să aibă ce mînca și cu ce să-și plătească întreținerea. Biletele de cinema pentru elevi, studenți și soldați erau un leu. Cel mai scump bilet la teatru era 12 lei. Noi luam din cele de 2 leu sau 3. Dar am văzut cele mai frumos montate piese de teatru în timpul studenției. Un Caragiale pe care nu pot să-l uit. Am mai văzut reluări, cu alți regizori, cu alți actori, dar e curios că nu mi se șterge nici o clipă din minte ce am văzut la tinerețe. Pe atunci regizorii nu voiau să fie mai presus decît actorii. Erau Fory Etterle, Jules Cazaban, doamna Bulandra, surorile Cocea. Montările țineau seamă de epocă, de limbaj. Nu mai egalează nimeni montările de atunci”.

„Astăzi, nimeni nu mai ascultă pe nimeni”

Duminicile din copilăria sa miroseau a biserică, pentru că preoții pe care îi avea la Religie, care se studia din clasa I primară, spuneau: „Copii, e bine să veniți la biserică!”. Mergea de Paști la toate Deniile, la Înviere, la marile sărbători și avea un atașament special față de Iisus. „Aveam o milă față de Iisus, pentru că mi se părea de neconceput să-ți bată cineva cuie în picioare, în mîini. M-a impresionat întotdeauna. Mă duceam cu plăcere și pentru că preoții făceau niște slujbe frumoase, fără grabă. Acum, aș putea să spun că se cam grăbesc, parcă pierd avionul. Rolul unui preot este să fie doctor de suflete. Trebuie să ai răbdare să asculți și după aceea să dai sfaturi. Ceea ce a dispărut astăzi. Nimeni nu mai ascultă pe nimeni. Văd la televizor că la o emisiune un redactor are mai mulți invitați. Ar trebui ca de la început să li se spună acestora: «Domnilor, aveți cinci minute fiecare. Dacă vreți să întrerupeți, cereți voie și după aceea vorbiți. Unul cîte unul, nu în devălmășie». Nimeni nu mai are răbdare să asculte. Ai chemat un om ca să-i asculți părerea. Dacă îl chemi și spui tu ce ai de spus și el tace, atunci de ce l-ai mai chemat”, susține Ileana Vulpescu.

Ca scriitor, e bine să fii învățat cu munca

A împlinit-o faptul că a avut un copil. „Ai impresia că ți-ai făcut o datorie față de viață. Adică faci și tu ce s-a făcut pentru tine. Faci o restituire socială. Investești ce e mai bun în tine. Cel mai important personaj din viața cuiva este mama. Copiii nu se cresc cu lozinci sau discursuri, se cresc cu exemplu. Ei ce văd, fac. Dacă văd în casă o atmosferă de armonie, de colaborare, de bunăvoință își fac o părere despre familie. Dacă aud numai certuri și numai bătăi nu știu cum să fugă și nu-și mai doresc o familie”.

Scria înainte de a ajunge la Institutul de Lingvistică, de cînd era studentă, dar în perioada aceea o singură nuvelă a publicat. Mergea pe la gazete, dar n-a fost să fie. Nu s-a descurajat însă.

„Vedeam care sunt condițiile. Partidul era peste tot. Acum este o cenzură economică și e tot pe ochi frumoși. Oamenii nu se schimbă. Indiferent de regim, fiecare își are simpatiile și antipatiile lui. Este o chestiune de noroc. De cît știi să te strecori pe sub pielea unora care au pîinea și cuțitul”.

Un sfat pe care poate să-l dea celor care pleacă la un drum în scris astăzi este să mai învețe și o altă meserie care să le asigure pîinea. „E bine, ca scriitor, să fii învățat cu munca. Să fii trecut prin multe medii ca să vezi cum trăiește lumea, pentru că dacă frecventezi un singur mediu îți faci o părere strîmtă despre viață”.

„Nu e deloc ușor ca femeie”

Nu poate spune că i-a fost ușor ca femeie în lumea scrisului. „Pentru o femeie, oricîtă egalitate ar obține cu bărbații, e greu. Nu o ajută nici constituția fizică, femeia este așa o rădăcină aeriană, nu cum sunt bărbații. Cînd spui săracele femei, ce viață grea au, întotdeauna se va găsi cineva care să spună «Ați vrut egalitate, egalitate aveți!». Una este că au vrut să voteze, una este că au vrut să poată avea o slujbă care să fie prețuită la fel ca și cea a bărbatului, dacă au aceleași studii, dar ce se întîmplă astăzi cu femeile duce la destrămarea familiei. Pentru că una este să fie un copil crescut de o mamă și alta să fie crescut de creșe, de grădinițe, de internate”.

Publicat in categoriile: Anchete&Reportaje, Interviu
Distribuie știrea: Facebook | Twitter | WhatsApp
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News

Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook