Evenimentul Zilei > Actualitate > INTERLOP celebru, implicat într-un INCIDENT GRAV în pușcăria unde se afla închis pentru TENTATIVĂ DE OMOR
INTERLOP celebru, implicat într-un INCIDENT GRAV în pușcăria unde se afla închis pentru TENTATIVĂ DE OMOR

INTERLOP celebru, implicat într-un INCIDENT GRAV în pușcăria unde se afla închis pentru TENTATIVĂ DE OMOR

Gheorghe Mustață, șeful galeriei steliste de la Peluza Nord, aflat în închisoare pentru o tentativă de omor, a fost transferat disciplinar de la Penitenciarul Jilava după ce a fost implicat, recent, într-un incident grav, scrie spynews.ro.

Interlopul a fost prins în timp ce vorbea, în celulă, la telefonul mobil. Cu toate că se afla în camera împreună cu doi membri ai Grupării Sportivilor, pe care acesta îi considera oameni de încredere, Ramiro și Nicușor Dumitrescu, alias Bibiloi, niciunul dintre aceștia nu l-au făcut atent atunci când gardienii au venit în control.

 

Mustață a ameninţat că, dacă i se întâmplă ceva, va aduce galeria Stelei “în poarta penitenciarului”. Și chiar s-a ținut de cuvânt și ar fi vorbit cu un apropiat care a încercat să obțină, de la Primăria Jilava, o autorizație pentru organizarea unui miting, însă reprezentanții primăriei i-au resprins cererea.

 

Interlopul s-a ales cu raport de incident, care o să-l cam încurce atunci când șeful de galerie va solicita eliberarea condiționată.

 

Mustață a fost transferat, disciplinar, la un alt penitenciar.

 

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.