Interesul românilor pentru vacanțele de Paște, tot mai scăzut. Cum încearcă o stațiune din țară să atragă turiști
- Raluca Dan
- 8 aprilie 2026, 09:36
Schi. Sursa foto: FreepikÎn contextul economic actual, interesul românilor pentru vacanțele de Paște este mai scăzut decât în anii trecuți. Astfel, o stațiune cunoscută pentru schi a anunțat că, în ziua de Înviere, accesul la pârtii va fi gratuit pentru schiori.
Turiștii pot schia gratuit de Paște la Rânca
Turiștii care își vor petrece Paștele în stațiunea montană Rânca vor putea schia gratuit duminică, deoarece stratul de zăpadă permite practicarea sporturilor de iarnă, a declarat pentru Agerpres șeful Salvamont Gorj, Sabin Cornoiu.
La Rânca sunt amenajate patru pârtii de schi, însă de Paște va fi deschisă doar una. În sezonul de iarnă, un skipass a costat 150 de lei pe zi.
„Avem zăpadă suficientă și îmbucurător pentru toate lumea este faptul că, de Paște, duminică, toți cei cazați în Rânca vor schia gratuit. Cei care merg să petreacă sărbătorile pascale în stațiune vor avea și biserica la dispoziție, și slujba specifică și duminică cei cazați și probabil și cei care vor urca pentru câteva ore la zăpadă vor putea schia gratuit. Operatorii din zonă încearcă să asigure cele mai bune servicii specifice acestei perioade, ca toată lumea să se simtă bine”, a explicat acesta.
Salvamontiștii vor asigura asistența în stațiune
Salvamontiștii vor asigura asistența pe pârtie, dar și în restul stațiunii, inclusiv la cabinetul medical.
„Vom fi acolo la datorie, nu am redus numărul de personal, sunt șase salvatori de serviciu, vor asigura asistența atât pe pârtie, cât și în cadrul cabinetului medical care va funcționa non-stop, vom avea două ambulanțe Salvamont la dispoziție, gata să intervină și să preia persoanele care au probleme medicale sau se accidentează și pe care să le transporte către spital sau la locul de întâlnire cu ambulanțele SAJ sau SMURD, toate echipamentele sunt în bună stare de funcționare și credem că, indiferent de cât de mare va fi afluxul de turiști în stațiune, vom reuși să gestionăm foarte bine situația”, a explicat șeful Salvamont Gorj.

Salvator montan. Sursa foto: Wikipedia
Salvamontiștii, recomandări pentru turiști
Având în vedere că este o perioadă de tranziție, salvamontiștii au transmis câteva recomandări pentru turiștii care vor petrece Paștele la Rânca și în alte zone din județul Gorj.
„Cei care merg către zonele de practicare a alpinismului și în zona de via ferrata de la Baia de Fier găsesc condiții bune de alpinism și de escaladă, să fie foarte atenți să aibă un echipament corespunzător, cei care ies în zona alpină de creastă să înțeleagă că zăpada a început să curgă ca urmare a temperaturilor ridicate și există risc crescut de avalanșă, de gradul trei, în masivele Parâng, Vulcan și pe Godeanu, deci foarte mare atenție în alegerea traseelor”, a explicat Sabin Cornoiu.
De asemenea, turiștii sunt sfătuiți să aibă echipament adecvat, cu protecție termică, deoarece pe timpul nopții temperaturile pot scădea pe munte.