Întârzieri mari la CFR. Anunțul care îi supără pe oameni. Când se revine la normal?

Întârzieri mari la CFR. Anunțul care îi supără pe oameni. Când se revine la normal? CFR Călători. Sursa foto: Arhiva EVZ

CFR a anunțat că vor exista întârzieri pe unele linii înturcât se lucrează la consolidarea șinelor de tren, din cauza temperaturilor scăzute.

Două trenuri de călători sunt staţionate temporar, vineri dimineaţa, în gările Sihlea şi Râmnicu Sărat, în condiţiile în care personalul feroviar intervine pentru consolidarea şinei având în vedere temperaturile scăzute, informează CFR SA.

„Personalul feroviar intervine pentru consolidarea şinei, în zona km 165+090, pe fir 1 Rm. Sărat - Sihlea. La această oră, două trenuri de călători sunt staţionate temporar: IR 1750 în Sihlea şi IR 1655 în Rm. Sărat. Cauza: temperaturi scăzute”, precizează sursa citată.

Mersul trenurilor, afectat de schimbarea de oră?

CFR Călători informează că începând din 25 octombrie 2020, în activitatea de transport feroviar de pasageri se va trece la ora Europei Orientale, ora 4 AM devenind ora 3 AM, notează Radio România Actualități.

Ne puteți urmări și pe Google News

În noaptea de 24/25 octombrie 2020, când ora 4 AM devine ora 3 AM, toate trenurile de călători care au ora de plecare din staţiile de formare după ora 4 AM vor pleca la orele din Mersul de tren în vigoare, respectând ora Europei Orientale.

Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4 AM, ora oficială de vară, vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona până la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră a Europei Orientale, iar trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală îşi vor continua mersul până la destinație.

Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea de la ora de vară la ora Europei Orientale oficială se face în aceeaşi zi de 25 octombrie 2020, între staţiile de frontieră trenurile vor circula după orele din Mersul de tren în vigoare, nu ar trebui să se creeze probleme sau neînțelegeri, astfel încât trenurile să ajungă la destinație la ora stabilită anterior, arată într-un comunicat CFR Călători, scrie Agerpres.

Din 2021 se elimină schimbarea orei?

În ultimii ani s-a tot discutat despre renunțarea la schimbarea sezonieră a orei în Europa, iar Comisia Europeană a propus această schimbare începând cu anul 2021 la nivelul Uniunii Europene.

Începând cu anul 2021 s-ar putea renunța la schimbarea orei în funcție de sezon, iar țările care doresc să mențină mereu ora de vară vor trebui să facă această modificare în ultima duminică din luna martie 2021, în timp ce statele care doresc să rămână mereu la ora standard de iarnă vor face ultima modificare în ultima duminică din octombrie 2021. Până la decizia finală, în anul 2020, trecerea la ora de iarnă se va face în noaptea de 24 spre 25 octombrie.