Întâlnire la nivel înalt în Ucraina. Secretarul general al ONU și președinții Turciei și Ucrainei discută la Lvov
- Ionel Sclavone
- 16 august 2022, 23:05
Președinții Ucrainei, Volodimir Zelenski, al Turciei, Recep Tayyp Erdogan și secretarul general al ONU se vor întâlni, joi, la Lvov. Cei trei vor analiza situația exportului de cereale prin portul Odesa, în baza acordului de la Istanbul. Informația cu privire la întâlnirea celor tei a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al ONU, Stephane Dujarric.
Secretarul general al ONU Antonio Guterres se va deplasa joi, 17 august, în Ucraina, la Lvov. Aici va participa la o întrevedere cu preşedinţii ucrainean şi turc pe tema exporturilor de cereale din porturile ucrainene. Informația a fost confirmată de purtătorul său de cuvânt, Stephane Dujarric, citat de France Presse.
„La invitaţia preşedintelui Volodimir Zelenski, secretarul general se va afla joi la Lvov pentru a participa la o întâlnire trilaterală cu preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi liderul ucrainean”, a declarat Stephane Dujarric în timpul unei conferinţe de presă.
Purtătorul de cuvânt al ONU a precizat că Antonio Guterres va merge apoi, de la Lvov la Odesa, iar mai apoi în Turcia. el a precizat că la această reuniune în trei va fi „examinată” implementarea acordului internaţional semnat în iulie la Istanbul. Documentul permite exporturile de cereale din Ucraina, acord „în care Turcia este un element cheie”, a adăugat ofcialul ONU.
„Vor fi ridicate în general o serie de probleme precum necesitatea unei soluţii politice a conflictului. Nu am nicio îndoială că se va discuta şi chestiunea centralei nucleare (Zaporojie) şi altele”, a spus purtătorul de cuvânt.
Programul secretarului general ONU
Purtătorul de cuvânt a precizat că o întâlnire bilaterală ar trebui să aibă loc între preşedintele ucrainean şi secretarul general. Vineri, Antonio Guterres se va duce la Odesa, unul dintre cele trei porturi ucrainene utilizate în cadrul acordului internaţional ce a permis deja plecarea a 21 de vase încărcate în special cu porumb şi grâu.
Secretarul general al ONU îşi va încheia această deplasare sâmbătă la Istanbul unde va vizita Centrul Comun de Coordonare (JCC), responsabil cu supravegherea acordului.
Acordul de la Istanbul
Rusia și Ucraina au ajuns la un acord care permite reluarea exporturilor de cereale ucrainene prin Marea Neagră. Documentul a fost semnat, vineri, 22 iulie, la Istanbul, în prezența președintelui Turciei, Recep Tayyp Erdogan și a secretarului general al ONU, Antonio Gutieres.
Exportul de cereale ucrainene a fost blocat la începutul războiului declanșat de Rusia, iar acest lucru a provocat o creștere a prețurilor produselor agricole la nivel mondial.
Un număr de 14 nave au plecat din Ucraina în ultimele două săptămâni, după acordul semnat în 22 iulie, pentru instaurarea unor culoare securizate care să permită exportul de cereale. Până acum majoritatea încărcăturilor au avut la bord cereale care sunt destinate să fie folosite ca nutreţ pentru animale sau pentru producţia de biocombustibili.
Ucraina are aproximativ 20 de milioane de tone de cereale, în silozuri, din recolta de anul trecut, în timp ce recolta din acest an este estimată la o cantitate asemănătoare.