Institut Regional de Oncologie, contruit la Timișoara

Institut Regional de Oncologie, contruit la Timișoara

Ministerul Sănătății și Consiliul Interministerial de avizare a lucrărilor publice de interes național și locuințe au avizat documentația tehnico-economică privind construirea Institutului Regional de Oncologie la Timișoara.

„Timișoara nu a fost inclusă pe lista centrelor în care se vor construi Spitale Regionale de Urgență cu finanțare europeană, ca în cazul orașelor Iași, Cluj și Craiova. Mai mult, spre deosebire de alte centre universitare medicale tradiționale (București, Cluj, Iași), Timișoara nu dispune de un Institut Regional de Oncologie. Ca urmare, era imperios necesară dezvoltarea unui astfel de obiectiv și în această regiune. Finanțarea construcției va fi asigurată din mai multe surse, inclusiv din fonduri europene destinate construirii de clădiri verzi“, a declarat prof. dr. Dorel Săndesc, secretar de stat în Ministerul Sănătății.

Institutul Oncologic va fi amplasat la marginea orașului de pe Bega, pe o suprafață de 5,5 hectare, aflată în proprietatea Ministerului Sănătății, prin Direcția de Sănătate Publică Timiș.

În această zonă a fost demarată, din 1994, construirea unui Spital Municipal, dar proiectul a fost abandonat după ridicarea câtorva ziduri.

Ne puteți urmări și pe Google News

De altfel, Ministerul Sănătății colaborează cu Ministerul Mediului pentru realizarea, ca proiecte pilot, a două spitale ( Institutul Regional de Oncologie Timișoara și Institutul de Boli Cardio-Vasculare „C.C. Iliescu“ București, care funcționează în prezent într-o clădire cu risc seismic ridicat) cu fonduri europene destinate construirii de „clădiri verzi“, de arată într-un comunicat de presă.