Inspectoarea invincibilă sau judecată „ca în familie”. Video

Inspectoarea invincibilă sau judecată „ca în familie”. VideoInstanță. Sursa foto: poză simbol

Republica Moldova. Un fenomen rămâne persistent pe teritoriul dintre Nistru şi Prut. Judecătorii şi procurorii ajunşi în conflict cu legea, adesea pentru infracţiuni de corupţie, scapă de cele mai multe ori de răspundere, fiind salvaţi de către breaslă. Spre deosebire de oamenii de rând, aceştia au parte de o judecată „ca în familie”. După care mai sunt şi promovaţi în carieră.

Este şi cazul inspectorului judiciar de pe lângă Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), Ludmila Ouş. După ce a fost suspenată din funcţia de judecător al Curţii de Apel Chişinău, fiind învinuită într-un dosar de corupţie de rezonanţă, Ouş a reuşit să obţină licenţa de avocat.

Ulterior, fosta magistrată a fost achitată din lipsă de probe. Acestea fiind anulate de alţi colegi de ai săi.

În 2023, Ludmila Ouş ajunge inspector judiciar pe lângă CSM. Ca să ajungă din nou în atenţia presei de peste Prut, creând suspiciuni de abuz în executarea mandatului. Mai mult, soţul inspectoarei, de profesie medic, este inculpat într-un dosar de corupţie aflat pe rol în oficiul Buiucani al Judecătoriei Chişinău. Unde câteva luni în urmă Ludmila Ouş a efectuat un control amplu al dosarelor aflate pe rol.

Recent, CSM a scos-o basma curată pe Ludmila Ouş, după o anchetă de serviciu pornită în baza mai multor plângeri privind pretinsele abuzuri comise inspectoare.

Inspector judiciar Ludmila Ouş

Inspector judiciar Ludmila Ouş/ Sursa foto: realitatea.net

Răzbunarea de la Bălţi

Doi judecători de la Curtea de Apel Bălţi, care cu mai mulţi ani în în urmă au plasat-o în arest preventiv pe fosta judecătoare de la Curtea de Apel Chişinău, Ludmila Ouş, învinuită pe atunci de corupere pasivă, riscă să fie atraşi la răspundere disciplinară în baza unui Act de control, semnat de Ludmila Ouş, care acum activează pe post de inspector judiciar.

Este vorba despre magistraţii Angela Revenco şi Ghenadie Liulca.

Ludmila Ouş a făcut parte dintr-un grup din patru inspectori judiciari, care în luna august a anului trecut au verificat activitatea Curţii de Apel Bălţi.

Potrivit Actului de constatare, semnat şi de Ludmila Ouş, principala abatere comisă în Curtea de Apel Bălţi la luarea deciziilor este că nu a fost aplicată pedeapsa complementară unor şoferi, prinşi beţi la volan.

Participarea Ludmilei Ouş la efectuarea controlului la o instanţă care a plasat-o anterior în arest preventiv şi semnarea unui document care îi acuză pe magistraţii care su eliberat pe numele ei mandat de arestare ridică suspiciuni privind un conflict de interese.

În acest caz, inspectoarea urma să se abţină de la efectuarea controlului.

Control pe scară largă în instanţa care îi judecă soţul

Primăvara trecută, Ludmila Ouş, alături de alţi doi inspectori judiciari, a descins cu verificări de anvergură la sediul Buiucani al Judecătoriei Chişinău. Instanţa respectivă este specializată în examinarea dosarelor penale şi contravenţionale.

La acel moment, pe rol la instanţa de la Buiucani se afla şi dosarul de învinuire a lui Iurie Ouş, soţul Ludmilei Ouş. Acesta este învinuit că, în complicitate cu alţi medici, a luat mită de la mai mulşi pacienţi pentru a le oferi grad de dizabilitate.

Iurie Ouş, soţul inspectoarei

Iurie Ouş pe banca acuzaţilor/Sursa foto: crime-moldova.com

Iniţial, dosarul s-a aflat timp de câţiva ani pe rol la Judecătoria Orhei. Unul din medicii inculpaţi şi-a recunoscut vinovăţia şi a fost condamnat. Iar dosarul în care mai rămâneau inculpaţi Iurie Ouş şi alţi doi colegi de ai săi, a fost trimis pentru examinare la Judecătoria Chişinău. S-a întâmplat la scurt timp după ce Ludmila Ouş a intrat în posesia mandatului de inspector judiciar.

În decurs de jumătate de an, dosarul a trecut prin mâna a doi judecători. Fără să aibă loc cel puţin şedinţa preliminară. Iar la 29 apriliei 2024, magistratul Ion Dadu a emis o încheiere cu privire la examinarea conflictului de competenţă. Astfel, dosarul a fost tras pe linia moartă.

Întâmplător sau nu, încheierea a fost emisă de Dadu în perioada când Ouş efectua controlul la Buiucani.

Amintim că însăşi Ludmila Ouş a fost pe banca acuzaţilor în instanţa de la Buiucani, fiind învinuită într-un dosar de corupţie, numit generic „Dosarul celor cinci magistrate”.

Cum a spălat imaginea unui prieten din justiţie

În luna februarie a anului curent, Ludmila Ouş a emis un act în privinţa unui judecător de la Bălţi, ajuns subiectul unei investigaţii jurnalistice. La solicitarea magistratului Valeriu Pădurari, Ouş a efectuat un control şi să constate că autorii investigaţiei au încălcat normele deontologice. Şi a venit cu propunerea privind sancţionarea disciplinară a jurnalistului.

În scurt timp a ieşit la iveală faptul că Ouş şi Păduraru se cunosc de mai mult timp şi au petrecut de minune la o nuntă în Bălţi.

Nunta a avut loc în 2022, cei doi magistraţi fiind invitaţi din partea socrului mare, un notar din Bălţi. Ludmila Ouş a venit însoţită de soţul său, Iurie Ouş Şi Valeriu Pădurari a venit cu soţia, notară în Bălţi.

Cele două cupluri au stat alături la masă, au ciocnit pahare şi au dansat împreună. Din înregistrările video de la eveniment, în care apar Ludmila Ouş şi Valeriu Pădurari, rezultă că ei se cunosc de mai mult timp şi sunt în relaţii amicale.

Magistrata Ouş, la nuntă la Bălţi

Magistrata Ouş, la nuntă la Bălţi/Sursa foto: crime-moldova.com

Cireaşa de pe tort

Cireaşa de pe tort a fost când Ludmila Ouş a încercat să determine un cetăţean să retragă o plângere.

Un petiţionar a depus plângere la Inspecţia Judiciară pe numele magistratului Gari Bivol de la Judecătoria Chişinău. Plângerea a fost repartizată pentru examinare Ludmilei Ouş. Aceasta, însă, ar fi telefonat petiţionarului, încercând să-l convingă să-şi retragă plângerea.

Autorul plângerii nu s-a lăsat intimidat şi a înregistrat toată convorbirea avută cu Ludmila Ouş. Apoi a depus o plângere la CSM, anexând şi înregistrarea audio.

Sursele noastre au precizat că înregistrarea a fost ascultată de membrii CSM şi că i s-ar fi propus inspectoarei să plece de bună voie. Pentru a evita o procedură disciplinară care i-ar putea afecta cariera.

Sergiu Caraman, preşedintele interimar al CSM, a confirmat că există o astfel de plângere şi înregistrare audio care o compromite pe Ouş. „Am dispus la secretariat să-mi aducă toate materialele pe acest caz, cine este petiţionarul. Le vom studia, apoi vom lua o decizie, dacă vom porni procedură disciplinară”, a declarat Caraman încă în luna mai.

Ouş a refuzat să comenteze învinuirile.

Judecată „ca în familie”

La 28 mai, CSM, la solicitarea preşedintelui Sergiu Caraman, a dispus să fie pornită procedura disciplinară în privinţa Ludmilei Ouş. „Se pornește procedura disciplinară în privința inspectorului-judecător Ludmila Ouș. Se instituie comitetul raportor pentru efectuarea cercetării disciplinare compuse din membrii CSM Alexandru Postica, Ioana Chironeț și Aliona Miron”, a decis CSM.

În urma investigaţiilor, comisia respectivă a elaborat un raport, iar în concluzie se regăseau pretinsele abateri disciplinare ale inspectorului judiciar.

La 2 iulie curent, plenul CSM a examinat raportul Comisiei de disciplină. Audierile s-a făcut cu uşile închise. Sergiu Caraman s-a abţinut, el fiind iniţiatorul cercetării disciplinare a lui Ouş.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins Raportul Comisiei de disciplină și a încetatprocedura disciplinară.

Sursele EvZ din CSM au comunicat că soluţia a fost votată cu 6 voturi. Împotrivă au fost trei membri ai CSM.

Deşi au trecut aproape două luni din momentul adoptării, decizia din 2 iulie nu a fost făcută publică. Sursele noastre susţin că nici nu a fost încă redactată.

Din păcate, nu cunoaştem motivele de care s-au condus cei şase membri a CSM pentru a o scoate basma curată pe Ouş. Se vehiculează că nu s-ar fi trecut fără intervenţia ministrei Justiţiei, Veronica Mihailov-Moraru, care i-a fost avocată Ludmilei Ouş şi cu care activat în acelaşi birou de avocaţi.

Ludmila Ouş oferă explicaţii la CSM

Ludmila Ouş oferă explicaţii la CSM/Sursa foto: captură

Cum a scăpat de dosarul penal

Fosta judecătoare Ludmila Ouş a avut statut de de învinuit într-un dosar de corupţie, numit generic „Dosarul celor cinci magistrate”. În dosarul respectiv au fost învinuiţi cinci judecători, un procuror, un avocat, un asistent judiciar, un medic și un inculpat într-un alt dosar.

Toate zece persoane au fost reţinute în octombrie 2018. Procurorii au descins cu percheziţii în birourile lor, unde au fost instalate din timp camere video.

Procurorii le învinuiau pe judecătoarele de la Curtea de Apel Chișinău și de la Judecătoria Centru că ar fi pretins și primit sume de bani în proporții deosebit de mari. Pentru a emite decizii favorabile în mai multe cauze penale aflate în examinare.

Potrivit rechizitoriului, avocatul și procurorul aveau drept sarcină, în această afacere, să intermedieze transmiterea banilor pentru magistrați.

În aprilie 2019, dosarul a fost trimis în judecată. În acelaşi timp, magistratele au obţinut câştig de cauză la Curtea de Apel Cahul, care a anulat decizia CSM prin care şi-a exprimat acordul privind efectuarea urmăririi penale în privinţa judecătoarelor.

Un alt câştig de cauză magistratele l-au obţinut la Curtea de Apel Bălţi. Elee au contestat efectuarea măsurilor speciale de investigaţie, obţinând astfel anularea mai multor probe ale acuzării.

La 17 martie 2021, toate cele cinci judecătoare – Svetlana Tizu, Victoria Hadîrca, Ludmila Ouș, Galina Moscalciuc și Liubovi Brînza,  au primit sentințe de achitare. Rămasă fără principalele probe, Procuratura Anticorupţie şi-a retras învinuirile.

Singurii care au primit sentință de condamnare în Dosarul magistratelor sunt medicul Vadim Scarlat şi Vitalii Furtuna, asistentul judecătoarei Liubovi Brînza. Ultimul a fost recunoscut vinovat de trafic de influență și i-a fost stabilită o pedeapsă cu închisoare pe un termen de trei ani. Pedeapsa însă a fost suspendată condiționat pe o perioadă de probațiune de trei ani.

Singurii condamnaţi au fost medicul şi asistentul magistratei Brînză.

Cum se apără fosta judecătoare

Ludmila Ouș a fost unul dintre judecătorii care a examinat dosarul față de fostul premier Vlad Filat. În iulie 2019, Ludmila Ouş a declarat în cadrul unei emisiuni a Nataliei Morari de la TV 8 că fostul preşedinte al Curţii de Apel Chişinău, Ion Pleşca, a făcut presiuni asupra ei pentru a-l condamna pe fostul premier.

„În dosarul Filat, inițial, mi s-a cerut, de către Pleșca, ședință închisă, urgentă, ca să fie examinat până la alegerile prezidențiale din 2016. Ni s-a dat de înțeles și agenda era verificată. Când s-a început examinarea dosarului și când s-a văzut că nu sunt de acord cu unele chestiuni, nu am mai fost invitată la ședință. Ulterior, am fost chemată și intimidată: „Vrei să-ți se pună cătușile și să stai lângă Filat?”, a declarat fosta magistrată.

Magistraţii moldoveni, salvaţi „de ai casei”

Cazul Ludmilei Ouş pare să fie unul tipic când magistraţii care se confruntă cu probleme de integritate sau încalcă legea penală sunt spălaţi de colegii lor.

Judecata „ca în familie” a magistraţilor reprezintă un subiect foarte sensibil pentru societatea dintre Nistru şi Prut. Postulatul „Toţi sunt egali în faţa legii” rămâne în mare parte pe hârtie.

În istoria Republicii Moldova nu există niciun judecător care să fi stat la închisoare. Deşi pe banca acuzaţilor au ajuns zeci de magistraţi. Chiar dacă au fost câţiva magistraţi condamnaţi cu executare, aceştia nu au ajuns după gratii. Aceştia au fost lăsaţi în libertate până la intrarea în vigoare a sentinţelor.

Ulterior, dosarele s-au pierdut prin birourile instanţelor ierarhic superioare. Şedinţele fiind anulate de la o zi la alta.

Chiar dacă guvernarea de la Chişinău a încercat să facă regulă şi să elimine magistraţii fără integritate, sistemul opune rezistenţă prin diferite metode.