Inspecția Muncii a dat amenzi de 10 milioane de lei. S-au depistat 418 cazuri cazuri de muncă nedeclarată

Inspecția Muncii a dat amenzi de 10 milioane de lei. S-au depistat 418 cazuri cazuri de muncă nedeclaratăPatronii care nu respectă legea vor fi sancționați Sursa foto: EVZ

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a anunțat că Inspecția Muncii a depistat 418 cazuri de muncă nedeclarată pentru care aplicat amenzi în valoare de 10.000.000 de lei. Majoritatea neregulilor au fost înregistrate în domeniul construcțiilor și a lucrărilor de geniu civil și a lucrărilor speciale de construcții.

Inspecția Muncii a aplicat amenzi în valoare de 10 milioane de lei

Campania națională pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind încheierea și executarea contractelor individuale de muncă, precum și prevederile legale privind  cerințele de securitate şi sănătate în muncă de către angajatorii din domeniile construcții clădiri, lucrări de geniu civil și lucrări speciale de construcții s-a finalizat cu 2.412 controale.

Au fost dispuse 2.107 sancțiuni contravenționale, din care 644 de amenzi. Valoare totală a amenzilor aplicate este de 9.914.200 de lei, din care 7.488.000 de lei pentru muncă nedeclarată. Obiectivele campaniei au fost eliminarea neconformităţilor constatate, dispunerea de măsuri de remediere și creșterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă.

Mihai Uca

Sursă foto: Facebook

S-au dat 1.521 de sancțiuni contravenționale

Au fost depistate 418 persoane prestând muncă nedeclarată, aflate în următoarele situații:

  • 365 fără a avea încheiat contract individual de muncă;
  • pentru 45 nu s-a efectuat transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul general de evidență a salariaților cel târziu în ziua anterioară începerii activității;
  • 7 persoane prestau activitate având contractul de muncă suspendat;
  • 1 persoană presta activitate cu depăşirea duratei timpului de muncă stabilită în cadrul contractului individual de muncă cu timp parțial.

În domeniul securității și sănătății în muncă au fost aplicate 1.521 de secțiuni contravenționale, din care amenzi în valoare de 1.977.500 de lei. Pentru neconformitățile constatate, inspectorii de muncă au dispus 49 de sistări de activitate pentru 8 societăți, 22 locuri de muncă și pentru 19 echipamente de muncă.

Inspecția Muncii a constatat 3176 de deficiențe

Cu ocazia controalelor desfășurate, au fost constatate 3176 de deficiențe, pentru care inspectorii de muncă au dispustot atâtea măsuri cu termene concrete de remediere și al căror mod de îndeplinire va fi monitorizat. Cele mai frecvente neconformități constate în domeniul relațiilor de muncă au fost următoarele:

  • Prestarea activității de muncă nedeclarată;
  • Încălcarea de către angajator a obligației privind evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orelor de începere și de sfârșit ale programului de lucru;
  • Încălcarea prevederilor privind munca de noapte;
  • Nerespectarea prevederilor legale privind acordarea repausului săptămânal;
  • Angajatorul nu a înmânat un exemplar din contractul individual de muncă;
  • Nepastrarea, la locul de muncă, a unei copii a contractului individual de muncă;
  • Nerespectarea dispoziţiilor privind garantarea în plată a salariului minim brut pe ţară în domeniul construcțiilor;
  • Angajatorul nu a eliberat, la încetarea activității, adeverințe de vechime și extrase din registru.
Inspecția Muncii

Sursa foto Arhiva EvZ

Neconformități în domeniul securității

Cele mai frecvente neconformități constate în domeniul securității și sănătății în muncă au fost următoarele:

  • Nu sunt utilizate echipamente de muncă corespunzătoare, prevăzute cu sisteme de protecție colectivă, cum sunt balustradele solide, platforme sau plase de prindere, suficient de solide pentru a împiedica/opri căderile de la înălțime ale lucrătorilor sau ale obiectelor;
  • Nu sunt folosite echipamente de muncă pentru consolidarea marginilor săpăturilor;
  • Nu sunt acordate și folosite echipamente de protecție individuală (EIP) împotriva căderilor de la înălțime;
  • Nu sunt semnalizate  corespunzător căile de acces și de circulație;
  • Nu se face o instruire corespunzătoare  lucrătorilor în domeniul securității și sănătății în muncă.

Accidentele care au avut la bază cauze dependente

„În baza analizei datelor statistice privind indicele de frecvență care indică numărul de accidentați care revin la 1000 de lucrători, s-a constatat că acest domeniu de activitate, unul dintre sectoarele cele mai importante din economia naţională, are o pondere mare în numărul total de accidentați în muncă.

Cu toate acestea, remarcă faptul că accidentele care au avut la bază cauze dependente de mijloacele de producţie au o tendinţă descrescătoare, ceea ce reflectă faptul că unităţile economice din sectorul construcţii şi-au înnoit echipamentele de protecție și sistemele de siguranţă.

Accidentele care au avut cauze dependente de sarcina de muncă au, în schimb, o pondere mai mare în ultimii ani, din cauza numărului tot mai mare de șantiere de construcţii și a sarcinilor de muncă din ce în ce mai diversificate.

Inspecția Muncii

Sursa foto: Arhiva EvZ

Domeniul construcțiilor, sectorul economic cu cele mai multe nereguli

Cele mai frecvente cauze dependente de executant sunt: căderile de la înălţime, efectuarea necorespunzătoare a operaţiilor indispensabile securităţiimuncii, expunerea în afara sarcinilor de muncă, neefectuarea, la timp, a operaţiilor indispensabile securităţii muncii, efectuarea necorespunzătoare de comenzi sau manevre provocate, în cele mai multe cazuri, de pregătirea insuficientă a lucrătorilor precum și instruirii în domeniul SSM neadecvate, supravegherii insuficiente și organizării ineficiente a activității la locurile de muncă.

De asemenea, domeniul construcțiilor este unul dintre sectoarele economice cu cea mai mare pondere a cazurilor de muncă nedeclarată, rezultatele acestei campanii fiind concludente în acest sens: 418 cazuri de muncă nedeclarată depistate de inspectorii de muncă în doar 6 zile”, a declarat Mihai Nicolae Ucă, inspector general de stat adjunct.