Fosta judecătoare din dosarul Pascu, cercetată disciplinar. Ioana Ancuta Popoviciu va apărea în fața CSM
- Ionel Sclavone
- 4 iunie 2024, 17:04
Inspecția Judiciară solicită CSM să o sancționeze disciplinar pe judecătoarea Ioana Ancuta Popoviciu. Este vorba despre prima judecătoare a dosarului Vlad Pascu de la Mangalia.
Judecătoarea s-a transferat recent de la Mangalia la Judecătoria Constanța. Astfel, procesul în care este judecat autorul tragediei de la 2 Mai a fost preluat de un alt magistrat.
Inspecția Judiciară a finalizat cercetările
CSM va analiza raportul de cercetare disciplinară în cazul magistratului Ioana Ancuta Popoviciu. Judecătoarea recuzată în dosarul lui Vlad Pascu a fost verificată de Inspecția Judiciară. Între timp, s-a transferat la Judecătoria Constanța, de la Mangalia, iar dosarul a fost preluat de un alt magistrat.
Conform unui comunicat de presă, inspectorii judiciari au reținut că magistratul nu a respectat dispozițiile privind studierea dosarului și pregătirea judecății. Mai mult, aceștia au arătat că Ioana Ancuta Popoviciu ar fi dat dovadă de o „manieră aparte, neprofesionistă de conducere a unui proces”.
În aceste condiții, Inspecția Judiciară a concluzionat că atitudinea magistratului a avut consecințe grave asupra drepturilor procesuale ale părților și a înfăptuirii actului justiției. De asemenea, conduita sa ar fi dus la deteriorarea încrederii și a respectului justițiabililor față de magistrat. Mai mult, acest lucru a dus la afectarea imaginii justiției că serviciu public.
Drept urmare, Inspecția Judiciară a considerată că sunt „întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. s) teza a II-a raportat la art. 272 alin. (2) și (3) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și al procurorilor”.
Comunicatul CSM în cazul judecătoarei de la Mangalia
CSM a comunicat concluziile raportului formulat de Inspecția Judiciară în cazul judecătoarei de la Mangalia, Ioana Ancuta Popoviciu. Conform unui comunicat de presă, CSM precizează că cercetarea disciplinară reprezintă o etapă a procedurii disciplinare și nu constată definitiv vinovăția judecătorului cercetat. Comunicatul CSM:
„Inspectia Judiciara a exercitat actiunea disciplinara fata de Popoviciu Ioana-Ancuta, judecator din cadrul Judecatoriei Mangalia, pentru savarsirea abaterii disciplinare prevazute de art. 271 lit. s) teza a II-a, raportat la art. 272 alin. (2) si (3) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecatorilor si procurorilor.
Inspectorii judiciari au retinut ca nerespectarea dispozitiilor referitoare la studiul dosarului si pregatirea judecatii, maniera aparte, neprofesionista de conducere a unui proces, chiar daca anterior judecatorul a fost sanctionat pentru aceeasi abatere disciplinara, incalcarea principiului contradictorialitatii si a principiului solutionarii cauzei cu celeritate, refuzul de a pune in discutie la momentul procesual stabilit de lege a cererilor si exceptiilor care vizau extinderea cadrului procesual, dispunerea de masuri care nu au aplicabilitate in procesul penal (introducerea in cauza a unor terti in calitate de intervenient accesoriu in interesul partilor civile), dispunerea unor solutii fara furnizarea unei motivari care sa fundamenteze solutia si sa expliciteze rationamentul logico-juridic al magistratului, nesocotirea dispozitiilor procesuale care reglementeaza judecata in camera preliminara si in prima instanta, desi dispozitiile legale incalcate de magistrat nu comporta niciun fel de dificultate, nu sunt dispozitii legale recente ori cu totul deosebite, nu pun in discutie probleme de drept deosebite, fiind aplicate in mod constant si uniform la nivel national, toate acestea avand consecinte grave asupra drepturilor procesuale ale partilor, a infaptuirii actului de justitie, deteriorarea increderii si a respectului justitiabililor fata de magistrat, afectarea imaginii justitiei ca serviciu public, intrunesc elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevazute de art. 271 lit. s) teza a II-a raportat la art. 272 alin. (2) si (3) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecatorilor si al procurorilor.
Subliniem ca in prezenta actiune disciplinara ceea ce se reproseaza intimatei nu sunt solutiile adoptate, ca atare, ci faptul ca acestea fie nu au fost puse in discutia partilor, fie nu au fost puse in discutie la momentul procesual potrivit, fie nu au fost motivate in niciun fel.
Acceptand faptul ca litigiul dedus judecatii a fost unul cu o expunere mediatica considerabila, ca o atare expunere ar fi putut fi de natura sa determine o presiune pe judecatorul cercetat disciplinar, totusi nu se poate retine ca o cauza exoneratoare de raspundere, cu atat mai mult cu cat magistratul a mai fost sanctionat anterior pentru comportament similar.
De asemenea, maniera de desfasurare a procesului penal, dispozitiile legale incalcate de magistrat nu comporta niciun fel de dificultate, nu pun in discutie probleme de drept deosebite, sunt aplicate in mod constant si uniform la nivel national, nu sunt dispozitii legale recente ori cu totul deosebite.
Mentionam ca exercitarea actiunii disciplinare reprezinta o etapa a procedurii disciplinare si nu constata definitiv vinovatia judecatorului cercetat disciplinar”.
Inspecția Judiciară a acționat la informațiile din spațiul public
Verificările în cazul judecătoarei de la Mangalia au fost demarate după ce familiile victimelor s-au arătat șocate de felul în care a condus procesul. Încă de la prima ședință, rudele au avut impresia că Ioana Ancuta Popoviciu nu este la curent cu dosarul. Mai mult, însăși ministra Justiției, Alina Gorghiu, a salut demersul inițiat de Inspecția Judiciară.
În cele din urmă, judecătoarea a cerut transferul la Judecătoria Constanța și, astfel, a ieșit din dosar. În prezent ea activează la o altă instanță de judecată.
Dosarul lui Vlad Pascu este judecat la instanța de la Mangalia, dar de un alt magistrat. Cazul a fost reluat, iar pe 7 iunie este programat un nou termen. Pascu este trimis în judecată pentru tragedia de la 2 Mai în care și-au pierdut viața doi tineri.