Încep înscrierile în clasa pregătitoare. Care sunt actele necesare. Informaţii de ultim moment ale calendarului pentru înscriere

Încep înscrierile în clasa pregătitoare. Care sunt actele necesare. Informaţii de ultim moment ale calendarului pentru înscriere

Începând cu data de 4 martie încep înscrierile pentru clasa pregătitoare. Copiii pot fi înscrişi de către părinţi sau persoanele împuternicite legal. Anul acesta, ca noutate, părinţii care până la data de 9 martie nu s-au decis pentru o anumită şcoală, o pot face într-o zi în care şcolile cu clase pregătitoare vor organiza „Ziua porților deschise”

În clasele pregătitoare pot fi înscriși copiii care au împlinit vârstă de 6 ani până la 1 septembrie 2019. În cazul în care părinții/tutorii/împuterniciții legali ai căror copii împlinesc vârstă de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2019 inclusiv vor să-și dea copiii la școală, aceștia își pot să-și înscrie copiii în învățământul primar în clasa pregătitoare, dacă dezvoltarea lor psihosomatică este corespunzătoare, potrivit libertatea.ro

Potrivit metodologiei, au prioritate la înscriere copiii care sunt în circumscripția școlii, adică locuiesc pe străzile adiacente școlii. în cazul în care într-o școală numărul cererilor de înscriere primite de la părinți al căror domiciliu se află în afară circumscripției școlare este mai mare decât numărul de locuri libere, atunci școală va aplică criterii de departajare generale și specifice. 

Calendar complet pentru înscrierile în clasa pregătitoare

Prima etapă: Până pe 9 martie 2019 – Fiecare școală organizează „Ziua porților deschise”, zi în care părinții, copiii și alte persoane interesate pot vizită spațiile dedicate activităților claselor pregătitoare și pot purta discuții cu personalul unității de învățământ implicat în această activitate. Până pe 22 martie 2019 – Realizarea evaluării nivelului de dezvoltare psihosomatică a copiilor care nu au vârsta de înscriere. 

 

4 martie – 22 martie 2019 – Părinţii completează, online sau la unitatea de învățământ la care solicită înscrierea copiilor, cererilor-tip de înscriere. Validarea cererilor-tip de înscriere la unitatea de învățământ la care solicită înscrierea copiilor, zilnic, în intervalul orar 8,00-18,00 (luni-vineri). 25 martie 2019 – Comisia națională procesează cererile tip de înscriere, cu ajutorul aplicației informatice și repartizarea la școala de circumscripție a copiilor ai căror părinți au solicitat acest lucru în cererea-tip de înscriere. 26 – 27 martie 2019 – Fiecare şcoală procesează cererile părinților care solicită înscrierea la o altă unitate de învățământ decât școala de circumscripție, pe locurile rămase libere. 28 martie 2019 – Comisia națională procesează cererile-tip de înscriere şi repartizarea la școala de circumscripție a copiilor ai căror părinți au solicitat înscrierea la o altă unitate de învățământ decât școala de circumscripție, dar nu au fost admiși din lipsă de locuri și care au exprimat în această fază opțiunea pentru înscrierea în școala de circumscripție.

 

29 martie 2019 – Afișarea în unitățile de învățământ și pe site-ul inspectoratului școlar și al unităților de învățământ a candidaților înmatriculați, a numărului de locuri rămase libere și a listei copiilor neînscriși după prima etapă. 

 

A doua etapă: Această etapă este valabilă pentru copiii care, în urma primei etapte, nu au fost înscriși în niciounitate de învățământ. În acest caz, părinții vor completa o nouă cererea, iar copiii vor fi repartizați pe locurile rămase libere după prima etapă. 1 aprilie 2019 – Şcolile vor afişa procedura specifică de repartizare a copiilor pe locurile disponibile, elaborată de inspectoratul școlar. 2 aprilie – 8 aprilie 2019 – Părinţii depun cererea-tip de înscriere la secretariatul unității de învățământ aflate pe prima poziție dintre cele trei opțiuni exprimate pentru etapa a doua, de către părinții copiilor care nu au fost cuprinși în nicio unitate de învățământ în etapa anterioară sau care nu au participat la prima etapă. 8 aprilie – 10 aprilie 2019 – Procesarea, la nivelul unităților de învățământ, a cererilor-tip de înscriere depuse de părinți, aplicând procedura specifică elaborată de inspectoratul școlar, pe baza criteriilor generale și a celor specifice de departajare, în limita locurilor disponibile. 11 aprilie 2019 – Afișarea la fiecare unitate de învățământ a listelor finale ale copiilor înscriși în clasa pregătitoare. 12 aprilie – 19 aprilie 2019 – Centralizarea și soluționarea de către inspectoratul școlar a cererilor părinților copiilor care nu au fost încă înscriși la vreo unitate de învățământ. 

Acte necesare pentru înscrierile în clasa pregătitoare

Cerere-tip de înscriere în clasa pregătitoare – poate fi găsită la școală Copie și original după actul de identitate al părintelui/tutorelui legal; (părinții divorțați depun la înscriere și hotărârea judecătorească definitivă din care rezultă modul în care se exercită autoritatea părintească și unde a fost stabilită locuința minorului) Certificatului de naștere al copilului – copie și original Copie a documentului care atestă dezvoltarea psihosomatică corespunzătoare pentru parcurgerea clasei pregătitoare – doar dacă copilul nu are împlinită vârstă de 6 ani și nici nu o împlinește până la 1 septembrie 2019/ Alte documente care să ateste îndeplinirea criteriilor generale și/sau specifice (acolo unde este cazul) 

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News