„Ziceam de mâncare şi zicea de păsări de zbor. A fost foarte greu cu el. Ăştia stăteau toţi, cinci procurori, şi ascultau să vadă ce vorbeam cu el şi nu reuşeam”, spunea Ioan Bendei într-o nouă înregistrare difuzată de Antena 3. Asta se presupune că i-a zis Ioan Bendei soţiei sale.

Ioan Bendei ţinea legătura şi cu Zoltan Teszari. Într-o altă înregistrare, acesta îi spune lui Zoltan că mai are un alt telefon mobil care nu este ascultat.

„Ştiţi că am un telefon, al doilea. Aşa mi-a zis, că vorbim de pe el. Nu putea să mă sune de pe ăsta. M-a sunat şi am tresărit aşa. Am uitat de el dacă nu a sunat niciodată. Ea zicea luni, la 12-1”, i-ar fi spus Ioan Bendei patronului RCS-RDS.

Interceptările redate de Antena 3 au fost depuse la dosar de şantaj Antena Group-RCS-RDS recent, la solicitarea apărării.

Fondatorul trustului Intact, Dan Voiculescu, şi fiica sa Camelia au fost trimişi în judecată la 1 octombrie 2013, alături de fostul director general Antena TV Group SA, Sorin Alexandrescu, şi de fostul şef ANAF Şerban Pop.

Sorin Alexandrescu este acuzat de şantaj, iar Dan Voiculescu şi fiica sa, de complicitate la această infracţiune. Şerban Pop, preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală la data faptelor, avocat suspendat, este acuzat de folosire, în orice mod, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.În acelaşi dosar este judecat, pentru complicitate la şantaj, George Daniel Matiescu, director general al Intact Publishing SRL, scrie flux24.ro.