Un fost poliţist japonez patrulează pe faleza din apropierea orăşelului Tojinbo, renumită în arhipelagul nipon pentru sutele de sinucideri care au loc aici, în încercarea de a-i convinge pe cei disperaţi să renunţe la intenţia lor, scrie AFP.
Inspectorul Yukio Shige, pensionat în urmă cu patru ani, parcurge zilnic distanţa de doi kilometri pe care se întinde plaja rău famată, devenită între timp un adevărat loc de pelerinaj pentru amatorii de „turism al suicidului“. „Îţi dai seama ce are un om în cap după cum se ţine de balustradă. Majoritatea dintre ei par liniştiţi, dar izbucnesc în lacrimi imediat ce îi salut“, a declarat acesta.
Fostul poliţist îi invită apoi în cafeneaua pe care el a deschis-o în apropiere, unde îi serveşte cu o porţie de orez. După ce îi convinge să renunţe la gestul disperat, Shige îi însoţeşte pe aceştia la domiciliul lor şi, dacă una dintre persoanele salvate nu are unde să locuiască, fostul poliţist o ajută să îşi găsească o locuinţă prin intermediul asociaţiei sale de caritate. Sarcina pe care şi-a asumat-o fostul om al legii nu este una uşoară, deoarece în ultimii zece ani 257 de persoane s-au aruncat de pe faleza înaltă în apele Mării Japoniei. Potrivit calculelor sale, Shige a reuşit performanţa de a salva de la moarte 167 de persoane.